Ferice de tine, Israele!

Studiul 5

23 iulie 2011

Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: Levitic 9; 10,1-11; Deut. 33,26-29; 1 Samuel 1; 15,22.23; Apoc. 20,9.

Sabat după-amiază

Text de memorat: „Vai de cei ce numesc răul bine şi binele rău, care spun că întunericul este lumină şi lumina întuneric, care dau amărăciune în loc de dulceaţă şi dulceaţă în loc de amărăciune! Vai de cei ce se socotesc înţelepţi şi se cred pricepuţi!” (Isaia 5, 20.21)

În culturile în care se pune accent pe individualitate, este uşor să dai uitării punctul de pornire al oricărei închinări: intervenţia lui Dumnezeu în istorie. Închinarea autentică este răspunsul sincer al creştinului faţă de faptul că Dumnezeu ne-a creat şi ne-a răscumpărat (ideea de bază a mesajului îngerului al treilea). Închinarea autentică este răspunsul nostru faţă de dragostea lui Dumnezeu şi ea trebuie să pătrundă în fiecare domeniu al vieţii noastre. De altfel, închinarea adevărată nu este doar ceea ce facem în Sabat; ea trebuie să fie încorporată în toate aspectele vieţii noastre, nu doar în activitatea de la biserică.

Ne dorim ca religia să fie relevantă şi putem aluneca foarte uşor pe panta accentuării eului nostru, a nevoilor şi a dorinţelor noastre. Este adevărat că închinarea trebuie să satisfacă nevoia sufletească personală, însă pericolul vine din modul în care căutăm să obţinem satisfacerea acestei nevoi. Satisfacerea nevoilor noastre sufleteşti, atât cât este posibil într-o lume păcătoasă şi căzută, se găseşte numai în Domnul, în Acela care ne-a creat şi ne-a răscumpărat.

Săptămâna aceasta, vom sublinia alte câteva lecţii despre adevărata închinare desprinse din istoria lui Israel, atât din evenimentele pozitive prin care a trecut acest popor, cât şi din evenimentele negative.