Închinarea în Eden

Studiul 1

Duminică , 26 iunie 2011

În Geneza 1, găsim relatarea despre viaţa lui Adam şi a Evei în noua lor casă. Din mâinile Creatorului universului ieşise o planetă frumoasă, iar încoronarea lucrării Sale a fost prima familie. Lumea era desăvârşită în momentul acela; fără îndoială că pământul era o prelungire a desăvârşirii şi a frumuseţii cerului.

Geneza 1

1. La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.

2. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.

3. Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.

4. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.

5. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.

6. Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.”

7. Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.

8. Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.

9. Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost.

10. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

11. Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost.

12. Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

13. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.

14. Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii;

15. şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Şi aşa a fost.

16. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele.

17. Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului ca să lumineze pământul,

18. să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

19. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.

20. Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.”

21. Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.

22. Dumnezeu le-a binecuvântat şi a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ.”

23. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea.

24. Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost.

25. Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.

26. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

27. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

28. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

29. Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.

30. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.

31. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.

După aceea, Geneza 2,1-3 adaugă un alt element: punerea deoparte şi sfinţirea zilei a şaptea, un act legat în mod direct de lucrarea de aducere la existenţă a cerurilor şi a pământului, actul care constituie temelia celei de-a patra porunci – o zi pusă deoparte pentru închinare specială. Deşi Scriptura nu ne vorbeşte despre acest lucru, ne putem imagina cum se închinau Adam şi Eva, ca fiinţe fără păcat, într-o lume perfectă, înaintea Făcătorului lor, care a făcut atât de multe pentru ei. (În momentul acela, ei nici nu bănuiau cât de multe lucruri avea să mai facă El pentru ei!)

Geneza 2

1. Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor.

2. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.

3. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.

1. Citeşte istoria tragică a căderii în păcat din Geneza 3,1-13. Ce schimbări au apărut în relaţia lui Adam cu Dumnezeu, Creatorul lui? (vers. 8-10) Ce a răspuns Adam la întrebările lui Dumnezeu? (vers. 11-13) Ce ne spun aceste răspunsuri despre schimbarea petrecută cu el?

Geneza 3

1. Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?”

2. Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.

3. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”

4. Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri,

5. dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”

6. Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.

7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.

8. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.

9. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”

10. El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.”

11. Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?”

12. Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”

13. Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”

După căderea în păcat, au apărut o mulţime de elemente noi, care nu existaseră până atunci. Într-o clipită, într-un moment de neascultare, fondul moral al acestor fiinţe s-a transformat. Inimile lor, în loc să fie pline de dragoste, încredere şi adorare, s-au umplut de frică, vinovăţie şi ruşine. În loc să-şi dorească prezenţa Sa, ei s-au ascuns de El. Relaţia lor cu Dumnezeu, care avea un impact evident asupra modului în care I se închinau, a fost distrusă. Comuniunea strânsă şi intimă cu Dumnezeu, de care altădată se bucuraseră (Gen. 3,8), s-a destrămat. Atunci când Dumnezeu a venit la ei, Adam şi Eva s-au ascuns. Ruşinea, vinovăţia şi frica îi stăpâneau în aşa măsură, încât au fugit de Cel care i-a creat.

Tabloul acesta al fugii de Creator ne vorbeşte în mod elocvent despre efectul păcatului asupra noastră.

Gândeşte-te la o situaţie din viaţa ta în care te-ai simţit vinovat, ţi-a fost ruşine (poate din cauza păcatului) şi ţi-ai dorit să fugi de Dumnezeu. Ai putut să te mai rogi atunci? Ai putut să te mai închini Lui din toată inima? Simţământul acesta nu este deloc plăcut.