Goi, dar fără să le fie ruşine

Studiul 3

Luni , 11 aprilie 2011

Întrucât concepţia noastră despre lume şi despre realitate este afectată şi distorsionată de păcat, ne este foarte greu să ne imaginăm statutul moral al lui Adam şi al Evei. Ei nu ştiau ce înseamnă durerea, suferinţa, amăgirea, trădarea, moartea, pierderea, ruşinea (în special, ruşinea legată de sexualitate, care este probabil cea mai răspândită într-o lume afectată de consecinţele păcatului).

3. Despre ce aspecte ale relaţiei dintre Adam şi Eva este vorba în Geneza 2,20-25?

Geneza 2

20. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru om nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească.
21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.
22. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.
23. Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.”
24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.
25. Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.

Fiind un singur trup (Gen. 2,24), Adam şi Eva erau într-o relaţie apropiată şi unul cu altul, nu numai cu Dumnezeu. Textul este foarte clar, fără ambiguităţi: ei erau goi şi nu le era ruşine (vers. 25). O referire limpede la puritatea şi la inocenţa lor.

Perechea fără păcat nu purta niciun veşmânt artificial; ei erau îmbrăcaţi cu un acoperământ de lumină şi slavă, aşa cum poartă îngerii. Atâta vreme cât au trăit în ascultare de Dumnezeu, acest acoperământ de lumină a continuat să-i înveşmânteze.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pag. 45

Nu se precizează exact cum arăta această lumină, cum funcţiona şi care era scopul ei. Chiar şi aşa, raportul biblic spune că ei erau „goi”. Faptul că nu le era ruşine înseamnă probabil că acest acoperământ de lumină nu le ascundea complet corpul şi că, în mediul acela fără păcat, lucrul acesta nu conta – nu avea de ce să le fie ruşine, nu exista ruşine.

Într-un anumit sens, menţionarea goliciunii pare a face referire la apropierea fizică de care se bucura primul cuplu. Ei aveau o atitudine deschisă, transparentă, plină de inocenţă în tot ce făceau, fapt care genera această stare de lucruri. Relaţia dintre ei şi relaţia lor cu Dumnezeu erau caracterizate de onestitate, deschidere şi spontaneitate. Ei se simţeau pe deplin liberi unul faţă de celălalt şi amândoi înaintea lui Dumnezeu. De fapt, aşa rânduise Dumnezeu să fie. Şi trebuie să fi fost foarte frumos!

Este viaţa ta caracterizată de deschidere şi de transparenţă?Ascunzi anumite lucruri, încalci anumite părţi ale principiilor morale, acoperindu-te cu nişte „veşminte” care nu lasă să se vadă cine eşti de fapt? ( Vezi Mat. 10,26). Ce schimbări trebuie să faci în viaţa ta?

Matei 10

26. Aşa că, să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.


Postări conexe

1 comentariu

  • L. Cristina

    O relaţie ca a lui Adam şi Eva în zilele noastre nu e uşor de imaginat într-o societate ca a noastră în care puritatea şi inocenţa sunt ascunse sub măştile(filtrele) pe care învăţăm de copii să le purtăm în relaţiile cu ceilalţi.
    Ne dorim în schimb cu toţii în relaţiile cu cei pe care-i iubim onestitate, deschidere iar ele să izvorească spontan şi nesecat şi să-ntărească dragostea noastră.
    Reuşim oare în relaţia noastră cu Dumnezeu să fim noi, cei goi (fără măşti, fără filtre), reuşim să simţim libertatea pe care numai iubirea Lui ne-o poate da?

  • „Iată în sfârşit … aceea care este Os din Oasele mele şi Carne din Carnea mea!”

    Aici este descrisa Nevoia omului de PARTASIE si de a fi INTELES. Trebuie sa-ti cauti sufletul pereche.
    Pt ac este necesar ca ei sa faca un INTREG ( os din os, carne din carne). Sa circule prin ambi acelasi flux de singe cald (energie)

    „Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.”

    GOI.
    Fara prejudecati, ei trebuiau sa se descopere si mai ales sa construiasca/ creasca impreuna.
    intimitatea presupune sa te „dezgolesti” si sa „golesti” ( reciproc ) unul in fata celuilalt, ma refer la sentimente, trairi, ginduri, vise, dorinti etc Atunci esti in atmosfera edenului.

    FARA RUSINE !
    Ei nu judecau sau evaluau, ci le placeau si se bucurau doar sa se dscopere sau sa descopere la celalt . . .

Răspunde-i lui george (anulează răspunsul)