O minte sănătoasă

Studiul 6

Marţi , 1 februarie 2010

4. Care este mesajul fundamental pe care ni-l transmite Pavel în Filipeni 4,8? Care este cheia aplicării cuvintelor lui? Vezi şi 2 Petru 3,1.2.

Filipeni 4

8. Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.

2 Petru 3

1. Preaiubiţilor, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări,
2. ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri.

Memorarea, repetarea şi aprofundarea cuvintelor Bibliei sunt marile binecuvântări spirituale pe care le avem la dispoziţie şi constituie o metodă sigură de a ne forma „o minte sănătoasă”, după cum spune Petru. Mulţi oameni au primit binecuvântări preţioase prin întipărirea în memorie a textelor biblice. Când erau înclinaţi să se îngrijoreze, să se îndoiască, să se teamă sau să fie nemulţumiţi sau când erau ispitiţi, ei repetau textele în gând şi simţeau pace şi alinare prin puterea Duhului Sfânt.

În momentul de faţă, Biblia are foarte mulţi „rivali” ademenitori (te levizorul, computerul etc.) şi generaţia actuală este ispitită să o dea deoparte. De aceea, este necesar să luăm o hotărâre fermă de a citi şi de a medita zilnic la Cuvântul lui Dumnezeu. Scriptura este singurul mijloc de protecţie reală faţă de atacurile distracţiilor lumeşti asupra gândirii noastre.

Rugăciunea este o altă metodă prin care putem să ne păstrăm mintea departe de necazuri. În timp ce vorbim cu Dumnezeu, şansele sunt mici să nutrim gânduri egoiste, de lăcomie etc. Formarea obiceiului de a ne ruga este un mijloc sigur de protecţie faţă de gândurile rele şi, totodată, faţă de faptele rele.

Biblia ne spune clar: Dumnezeu ţine cont de gândurile noastre, deoarece gândurile ne influenţează cuvintele, faptele şi starea generală. Dum nezeu vrea să avem gânduri bune (o „minte sănătoasă”), deoarece ele ne fac bine atât pe plan fizic, cât şi pe plan mintal. Vestea bună este că meditaţia la cuvintele Bibliei, rugăciunea şi alegerile bazate pe călăuzirea Duhului Sfânt ne ajută să ne menţinem mintea şi inima îndreptate spre lucrurile care ne înalţă şi pe noi, şi pe cei din jurul nostru.

Citeşte încă o dată Fil. 4,8. Alcătuieşte o listă cu lucrurile, adevărate, curate, vrednice de iubit etc. Ce lucruri ai reuşit să incluzi în listă? Care este elementul lor comun? Adu lista la grupa Şcolii de Sabat şi prezint-o în faţa celorlalţi.

Postări conexe

1 comentariu

  • Intrebarea zilei:
    Este cineva sănătos mintal ?(compet, intreg )

    Eu cred că nu.
    Atunci trebuie să alergăm la ISUS si să-L rugăm . . . .

  • TEMEREA de DZ si un anumit fel de comprtament in care bunătatea si crediciosia sunt jaloanele alese de a exista stau la baza unei MINȚI SĂNĂTOASE. Ps 111.10; Prov 3.3,4

    O minte sănătoasă :
    1. are un „PARAMETRU” -DZ- la care să SE RAPORTEZE, pe care in acelasi timp să-L IUBEASCĂ, să-L RESPECTE, să-L ADORE, să-i fie MODEL si ȚINTĂ
    2. are posibilitatea de a ALEGE
    3. alege BUNĂTATEA /dragostea si CREDINCIOSIA/stabilitatea ca magistrale pe care doreste să meargă;
    4. o DISCIPLINĂ – obținută prin educație, exercițiu, repetiție si m. ales prin un Model care te cistigă ( vezi Isus Hristos)
    5. O SURSĂ DE ALIMENTARE ( biblia, rugăciunea, idei, fapte experiențe frumoase etc)

  • L. Cristina

    O minte sănătoasă!…
    Cum putem atinge acest obiectiv?
    1. Încărcându-ne pozitiv tot timpul cu gânduri frumoase care să aibă ca sursă imagini, sentimente, emoţii, convingeri pozitive.
    2. Educându-ne gândurile. Dacă mintea ar lucra într-o direcţie corectă, după planuri bine alcătuite, fiecare pas al nostru a fost unul înainte spre obiectivele valoroase către care tindem.
    3.Păzindu-ne şi îndepărtându-ne gândurile de contemplarea lucrurilor care nu fac altceva decât să întineze şi să slăbească puterile sufletului.

    ….si mai avem nevoie de ceva…de statornicie şi fermitate, doar atunci ne vom folosi mintea sănătos, ca pe un dar încredinţat de Dumnezeu.

Răspunde-i lui george (anulează răspunsul)