Consecinţele păcatului: vinovăţia şi frica

3. Citeşte Geneza 3,7-13.

7 Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.
8 Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
9 Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”
10 El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.”
11 Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?”
12 Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”
13 Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”

Defineşte într-un singur cuvânt experienţa primilor noştri părinţi. De ce ai ales acest cuvânt? Ne confruntăm şi noi astăzi cu acest lucru?

Ce sentiment nou, necunoscut până atunci, au trăit Adam şi Eva după căderea în păcat? Avem şi noi uneori acest sentiment? De ce?

După 1970, când presa a dezvăluit scandalul Watergate din Statele Unite, s-a descoperit că o mare parte din activitatea Casei Albe se concentrase pe operaţiunile de acoperire. Când şi-a prezentat în cele din urmă demisia, preşedintele Richard Nixon nu a făcut-o din cauză că ar fi autorizat spargerea sediului Partidului Democrat sau pentru că ar fi contribuit la plănuirea acestei spargeri, ci pentru că încercase să acopere ceva ce făcuseră alţii.

Într-un anumit sens, în aceste versete observăm încercarea lui Adam şi a Evei de a ascunde de Dumnezeu ce au făcut sau cel puţin de a arunca vina asupra altcuiva. Însă toată lumea ştie că este imposibil să ascundem ceva de privirile Sale. Dacă toate firele de păr de pe cap ne sunt numărate (Matei 10,30), cum am putea noi să-L păcălim, spunându-I că am făcut altceva? Însă ne putem păcăli pe noi înşine. Dacă şeful nu ar fi făcut cutare lucru, nici eu nu aş fi făcut cutare lucru. Dacă soţia mea nu ar fi făcut aşa, nici eu nu… Dacă Dumnezeu ar fi îndepărtat ispita în momentul în care m-am rugat, nu aş fi păcătuit. Şi aşa mai departe…

Matei 10

30 Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi.

Este adevărat că, uneori, ne confruntăm cu ispite puternice, cu ispite care ţintesc la rădăcina fiinţei noastre. Situaţia este şi mai dificilă, fiindcă ne naştem cu o fire coruptă şi decăzută, motiv pentru care cădem şi mai uşor atunci când suntem ispitiţi şi încercaţi. Dar, oricât am păcătuit, oricât de rele sunt consecinţele pe care le suferim, ne înrăutăţim situaţia şi mai mult atunci când refuzăm să ne recunoaştem vina. Căci, dacă nu admitem în mintea noastră că am păcătuit, cum să putem birui păcatul?

Cât eşti de dispus să admiţi că eşti răspunzător pentru alegerile greşite făcute? Sau eşti înclinat mai degrabă să arunci vina asupra altora? Dacă da, când vei renunţa la această atitudine?