Crearea lumii și căderea în păcat

5. Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” 6. Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. Geneza 15:5,6

Istoria poporului lui Dumnezeu se deschide cu crearea oamenilor și cu căderea lor tragică în păcat. Orice demers de înțelegere a caracterului unității bisericii trebuie să pornească de la planul inițial al lui Dumnezeu de la crearea lumii și de la nevoia de restaurare de după cădere.

Primele capitole ale Bibliei ne dezvăluie intenția lui Dumnezeu ca omenirea să formeze o singură familie. Din nefericire, unitatea aceasta a fost distrusă după tragedia păcatului. Discordia și divizarea îşi au rădăcina în păcat, sunt consecința urâtă a neascultării. Ele sunt prezente în germene în relaţia dintre Adam și Eva după ce au mâncat din pomul interzis (vezi Geneza 3:11). De aceea, între obiectivele majore ale planului de mântuire este şi refacerea unității de la început.

Avraam, părintele poporului lui Dumnezeu, a îndeplinit un rol esențial în planul de mântuire. În Scriptură, el este dat ca exemplu de neprihănire prin credință (vezi Romani 4:1-5), un tip de credință care îi unește pe credincioși cu Dumnezeu și unul cu altul. Dumnezeu lucrează prin oameni pentru a reface unitatea și pentru a aduce la cunoștința omenirii pierdute voința Sa.