„Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.” Faptele apostolilor 26:29

După transferarea la Cezareea, Pavel a rămas întemniţat doi ani (Faptele 24:27) în pretoriul lui Irod (Faptele 23:35), reşedinţa guvernatorului roman. În această perioadă, a fost audiat de mai multe ori de doi guvernatori romani (Felix şi Festus) şi de un împărat (Agripa al II-lea), împlinind astfel lucrarea pe care i-o încredinţase Dumnezeu (Faptele 9:15).

De fiecare dată, Pavel s-a declarat nevinovat, susţinând că nu poate fi adusă nicio dovadă contrară, după cum o demonstra absenţa martorilor. Relatarea urmăreşte să arate că el nu săvârşise nicio faptă care să justifice arestarea şi că ar fi putut scăpa de închisoare dacă n-ar fi cerut să fie judecat de cezar (Faptele 26:32). Audierile i-au oferit prilejul de a da mărturie despre Isus şi despre marea speranţă care se găseşte în făgăduinţa învierii.

Cu toate acestea, anii aceştia au fost ani de nelinişte adâncă şi de întemniţare obositoare deoarece apostolul se pare că nu a fost sprijinit în niciun fel de biserica din Ierusalim, întrucât conducătorii ei „încă nutreau simţământul că Pavel trebuie în mare măsură socotit răspunzător pentru prejudiciul adus”. (Vezi Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 297.

BIBLIA ȘI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: 1 Petru 3 – 1 Ioan 1

  1. Ce trebuie să facă cel ce iubește viața?
  2. Din partea cărei biserici transmitea apostolul sănătate?
  3. Spre deosebire de îngeri, de ce anume nu se tem cei îndrăzneți și încăpățânați?
  4. În ce situație mințim și nu trăim adevărul?

Istoria mântuirii, cap. 30

  1. Ce a arătat Toma prin faptul că nu a vrut să primească raportul ucenicilor despre învierea lui Isus?