46. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. 47. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi

Biserica primară era foarte însufleţită de ideea scurtimii timpului. Modul în care răspunsese Isus la întrebarea despre instaurarea Împărăţiei mesianice, lăsând neelucidată chestiunea timpului (Faptele 1:6-8), permitea interpretarea că totul depindea de venirea Duhului şi de încheierea misiunii apostolice. De aceea, în Ziua Cincizecimii, primii credincioşi au crezut că toate condiţiile fuseseră împlinite: primiseră Duhul Sfânt şi vestiseră Evanghelia la toată lumea. Nu în sensul că ar fi plecat din Ierusalim şi ar fi străbătut lumea, ci pentru că lumea venise la ei (Faptele 2:5-11).

Pasul următor a fost detaşarea bisericii de bunurile materiale. Considerând că timpul era scurt, creştinii au vândut tot ce aveau şi s-au dedicat învăţăturii şi părtăşiei, continuând să dea mărturie despre Isus, însă doar în Ierusalim. Viaţa cu bunurile puse în comun, deşi benefică pentru săraci, a devenit în curând o problemă şi a fost necesară intervenţia lui Dumnezeu pentru păstrarea unităţii bisericii. Şi, tot atunci, credincioşii au început să întâmpine împotrivire. Cu toate acestea, credinţa lor a rămas de neclintit.

BIBLIA ȘI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: 2 Corinteni 13 – Galateni 6

  1. Împotriva a ce anume nu avem nicio putere?
  2. Ce „nu se întemeiază pe credință”?
  3. De ce se temea Pavel în privința galatenilor?
  4. În ce ne îndeamnă Pavel „să nu obosim”?

Istoria mântuirii, cap. 21

  1. Ce impresie a vrut Domnul să îndepărteze din mintea israeliților, când i-a interzis lui Moise să intre în Țara Făgăduită?