Etichetă: Studiul 4 (Trimestrul III 2017)

  • 21.07.2017
    „Din nou și din nou, mi-a fost prezentat pericolul de a susține, ca popor, idei false cu privire la îndreptăţirea…
  • 20.07.2017
    Una dintre principalele acuzaţii care îi erau aduse lui Pavel era aceea că Evanghelia lui, a îndreptăţirii numai prin credinţă,…
  • 19.07.2017
    Credinţa este absolut fundamentală pentru viaţa creştină. Ea este mijlocul prin care ne însuşim făgăduinţele pe care le avem în…
  • 18.07.2017
    4. Care era concepția lui Pavel despre obținerea neprihănirii? Galateni 2:16; vezi și Filipeni 3:9 sau Romani 3:20. Galateni 2:16…
  • 17.07.2017
    3. În Galateni 2:16, Pavel afirmă de trei ori că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii. Ce înţelege…
  • 16.07.2017
    1. Ce vrea Pavel să spună în Galateni 2:15? Galateni 2:15 Noi suntem iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre…
  • 15.07.2017
    Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa,…