Etichetă: Studiul 2 (Trimestrul III 2015)

„Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, i-a dat prosperitate şi l-a onorat, iar fidelitatea patriarhului a fost o lumină pentru oamenii din toate ţările în care a poposit pentru un timp. Avraam nu s-a izolat de oamenii din jurul său. El a cultivat relaţii de prietenie cu împăraţii popoarelor învecinate şi unii dintre aceştia l-au tratat cu mare respect; iar integritatea şi altruismul, vitejia şi bunăvoinţa lui au reprezentat caracterul lui Dumnezeu. În Mesopotamia, în Canaan, în Egipt şi chiar pentru locuitorii Sodomei, Dumnezeul cerului a fost descoperit prin reprezentantul Său.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 368

Întrebări pentru discuţie

1. Care a fost scopul chemării adresate de Dumnezeu lui Avraam?
2. Ce arătau relaţiile lui Avraam cu contemporanii săi despre caracterul său şi despre credinţa sa?
3. În ce aspecte s-a manifestat credinţa lui Avraam ca misionar al lui Dumnezeu?
4. Cum percepi episodul petrecut pe Muntele Moria (Avraam aducându-l jertfă pe Isaac): ca un act de cruzime şi barbarie sau ca un act al încrederii totale în Dumnezeu? Explică de ce.
5. Cu ce a avut Avraam de luptat de-a lungul vieţii şi prin ce mijloc l-a schimbat Dumnezeu?
6. Ce lecţii putem învăţa din relatările despre necredinţa lui Avraam? (Geneza 12:11-13; 20:2; Când era aproape să intre în Egipt, a zis nevestei sale Sarai: „Iată, ştiu că eşti o femeie frumoasă la faţă. Când te vor vedea egiptenii, vor zice: „Aceasta este nevasta lui!” Şi pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa cu viaţă. Spune, rogu-te, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine din pricina ta, şi sufletul meu să trăiască datorită ţie.” Avraam zicea despre Sara, nevasta sa: „Este sora mea!” S-a temut să spună că este nevasta sa, ca să nu îl omoare oamenii din cetate, din pricina ei. Abimelec, împăratul Gherarului, a trimis şi a luat pe Sara.)
7. Care a fost cel mai important domeniu misionar al lui Avraam şi ce rezultate a avut aici?

Ce lecții importante despre credincioşie şi despre ce înseamnă să-I slujeşti lui Dumnezeu găsim în Geneza 18:18,19?

Geneza 18:18,19
18. Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.
19. Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”…

„Dumnezeu l-a chemat pe Avraam să îi înveţe pe oameni din Cuvântul Său, l-a ales să fie tatăl unei naţiuni mari, pentru că a văzut că el avea să-şi educe copiii şi familia după principiile legii divine. Ceea ce a dat putere învăţăturii lui Avraam a fost influenţa propriei vieţi. Familia sa numeroasă consta în mai bine de o mie de suflete, mulţi dintre ei fiind capi de familie şi, nu puţini, nou-convertiţi dintre păgâni.” – Ellen G. White, Educaţie, p. 187

Activităţile misionare vor avea mai mult succes când vor fi susţinute de o viaţă de familie în armonie cu planurile lui Dumnezeu. Istoria biblică şi istoria bisericească ne arată că primele biserici creştine au fost de fapt case particulare. Unul dintre motivele pentru care a fost ales Avraam a fost acela că Dumnezeu a văzut capacitatea lui de a-şi conduce copiii şi familia pe calea Sa. Scopul lui Dumnezeu pentru familie este identic cu scopul Său pentru misiune: „a face ce este drept şi bine” (Proverbele 21:3; New International Version).

Proverbele 21:3
3. A face dreptate şi judecată, este mai plăcut Domnului decât jertfele.

Ce exemple din viața membrilor familiei lui Avraam demonstrează credincioşia lor față de Domnul?

Evrei 11:11,20
11. Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.
20. Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare.

În Biblie găsim şi exemple de oameni evlavioşi ale căror familii nu au mers pe calea Domnului. Cu toate acestea, ideea textelor studiate astăzi este clară: credinţa lui Avraam şi exemplul său au fost destul de puternice pentru ca membrii familiei lui să înveţe „să ţină calea Domnului”.

Geneza 18:19
19. Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”…

[highlighted_p boxed=”false” center=”false”]Ce înseamnă pentru tine expresia „a ţine calea Domnului”? Cum putem ţine calea Domnului?[/highlighted_p]

Cu ce a avut Avraam de luptat de-a lungul vieții şi prin ce mijloc l-a schimbat Dumnezeu?

Geneza 12:11-13
11. Când era aproape să intre în Egipt, a zis nevestei sale Sarai: „Iată, ştiu că eşti o femeie frumoasă la faţă.
12. Când te vor vedea egiptenii, vor zice: „Aceasta este nevasta lui!” Şi pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa cu viaţă.
13. Spune, rogu-te, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine din pricina ta, şi sufletul meu să trăiască datorită ţie.”

Geneza 17:17
Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?”

Geneza 20:2
Avraam zicea despre Sara, nevasta sa: „Este sora mea!” S-a temut să spună că este nevasta sa, ca să nu-l omoare oamenii din cetate, din pricina ei. Abimelec, împăratul Gherarului, a trimis şi a luat pe Sara.

Studiind istoria lui Avraam, vedem că viaţa lui de credinţă a inclus lupte grele cu îndoiala şi cu necredinţa în puterea divină. Strămoşii lui fuseseră idolatri (Iosua 24:2) şi probabil că aşa se explică de ce nu a avut el întotdeauna încredere deplină în puterea lui Dumnezeu. De două ori a dat dovadă de laşitate şi a rugat-o pe Sara să spună numai o jumătate de adevăr (Geneza 12:11-13; 20:2). A râs când i s-a spus că va avea un fiu cu Sara (Geneza 17:17). În pofida acestor greşeli, Domnul a lucrat prin el pentru că el a acceptat şi, astfel, a putut să-i modeleze caracterul.

Iosua 24:2
Iosua a zis întregului popor: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Părinţii voştri, Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor, locuiau în vechime de cealaltă parte a Râului şi slujeau altor dumnezei.

O metodă folosită de Dumnezeu pentru a-l transforma pe Avraam într-un reformator şi un misionar a fost pribegia. Călătoria este, în sine, educaţie. Ea face mintea receptivă la idei noi şi la posibilităţi noi de schimbare. Pelerinajele la Ierusalim constituiau o parte importantă şi obligatorie a închinării israeliţilor. Schimbările suportate de pelerini la drum lung, nevoia de a dormi mereu în alt loc, de a mânca altfel de mâncare, de a face faţă unui altfel de climat şi de a cunoaşte alţi oameni le consolida credinţa, prin conştientizarea propriei vulnerabilităţi. Modul de a se închina al copiilor lui Dumnezeu – cu jertfele şi darurile specifice şi cu recitarea psalmilor – a contribuit la stabilirea identităţii şi a tradiţiilor lor.

În pribegiile sale din localitatea natală, Ur, şi până la Hebron, locul în care a fost înmormântat, Avraam a străbătut zone geografice diferite. Majoritatea episoadelor importante de reformă şi misiune din viaţa sa au legătură cu aceste călătorii.

Ce lecții spirituale a învățat Avraam în următoarele locuri?

Sihem, la stejarul lui More

Geneza 12:6,7
6. Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniţii erau atunci în ţară.
7. Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se arătase.

Hebron

Geneza 13:18 – 14:20
18. Avram şi-a ridicat corturile şi a venit de a locuit lângă stejarii lui Mamre, care sunt lângă Hebron. Şi acolo a zidit un altar Domnului.
1. Pe vremea lui Amrafel, împăratul Şinearului, lui Arioc, împăratul Elasarului, lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, şi lui Tideal, împăratul Goiimului,
2. s-a întâmplat că ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, cu Birşa, împăratul Gomorei, cu Şineab, împăratul Admei, cu Şemeeber, împăratul Ţeboimului şi cu împăratul Belei sau Ţoarului.
3. Aceştia din urmă s-au adunat cu toţii în valea Sidim, adică Marea Sărată.
4. Timp de doisprezece ani fuseseră supuşi lui Chedorlaomer; şi în anul al treisprezecelea s-au răsculat.
5. Dar, în anul al paisprezecelea Chedorlaomer şi împăraţii care erau cu el au pornit, şi au bătut pe Refaimi la Aşterot-Carnaim, pe Zuzimi la Ham, pe Emimi la Şave-Chiriataim,
6. şi pe horiţi pe muntele lor, Seir, până la stejarul Paran, care este lângă pustiu.
7. Apoi s-au întors, au venit la En-Mişpat, sau Cades, şi au bătut pe amaleciţi pe tot ţinutul lor, ca şi pe amoriţi, care locuiau la Haţaţon-Tamar.
8. Atunci au ieşit împăratul Sodomei, împăratul Gomorei, împăratul Admei, împăratul Ţeboimului şi împăratul Belei, sau Ţoarului, şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lor, în valea Sidim,
9. şi anume: împotriva lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, împotriva lui Tideal, împăratul Goiimului, împotriva lui Amrafel, împăratul Şinearului, şi împotriva lui Arioc, împăratul Elasarului: patru împăraţi împotriva a cinci.
10. Valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat-o la fugă şi au căzut în ele; ceilalţi au fugit spre munte.
11. Biruitorii au luat toate bogăţiile Sodomei şi Gomorei şi toată merindea lor şi au plecat.
12. Au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma; au luat şi averile lui şi au plecat.
13. A venit unul, care scăpase, şi a dat de ştire lui Avram, evreul; acesta locuia lângă stejarii lui Mamre, amoritul, fratele lui Eşcol şi fratele lui Aner, care făcuseră legătură de pace cu Avram.
14. Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan.
15. Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului.
16. A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său, Lot, cu averile lui, precum şi pe femei şi norodul.
17. După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în valea Şave, sau valea împăratului.
18. Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt.
19. Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului.
20. Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.

Stejarii lui Mamre

Geneza 18:1,20-33
1. Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei.
20. Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu.
21. De aceea Mă voi coborî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.”
22. Bărbaţii aceia s-au depărtat şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului.
23. Avraam s-a apropiat şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?
24. Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei?
25. Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?”
26. Şi Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.”
27. Avraam a luat din nou cuvântul şi a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu care nu sunt decât praf şi cenuşă.
28. Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.”
29. Avraam I-a vorbit mai departe şi a zis: „Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici pentru cei patruzeci.”
30. Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.”
31. Avraam a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei douăzeci.”
32. Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.”
33. După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s-a întors la locuinţa lui.

Muntele Moria

Geneza 22:1-14
1. După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el.
2. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.”
3. Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său, Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu.
4. A treia zi, Avraam a ridicat ochii şi a văzut locul de departe.
5. Şi Avraam a zis slugilor sale: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi.”
6. Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus în spinarea fiului său, Isaac, şi a luat în mână focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amândoi împreună.
7. Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?”, i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?”
8. „Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte.
9. Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său, Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.
10. Apoi Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul ca să înjunghie pe fiul său.
11. Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el.
12. Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”
13. Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.
14. Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”.

Deşi era departe de a fi desăvârşit, totuşi Avraam a fost un om al lui Dumnezeu. În Biblie, şi mai ales în Noul Testament, în repetate rânduri, Avraam este dat ca exemplu de credincioşie şi de mântuire prin credinţă (vezi Geneza 15:6; Galateni 3:6).

Geneza 15:6
Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.

Galateni 3:6
Tot aşa şi „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.”

Ce ni se spune despre Avraam şi despre importanța credinței pentru oricine vrea să fi misionar pentru Dumnezeu?

Evrei 11:8-19
8. Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.
9. Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe.
10. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
11. Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.
12. De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.
13. În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.
14. Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii.
15. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.
16. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.
17. Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!
18. El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!”
19. Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.

Ca să poată lucra prin Avraam, Domnul a trebuit mai întâi să-l convingă să-şi lase trecutul în urmă. Lecţia desprinsă de aici este evidentă pentru oricare dintre noi şi mai ales pentru aceia al căror trecut nu este în armonie cu voinţa şi cu Legea lui Dumnezeu.

Un alt fapt impresionant este acela că Avraam „a plecat fără să ştie unde se duce” (Evrei 11:8). Majoritatea misionarilor ştiu unde se duc, cel puţin în ce loc. Dar, când vreunul dintre noi face un salt uriaş în credinţă, dăruindu-şi cu totul inima lui Dumnezeu, nu ştie (cel puţin pe termen scurt) unde va ajunge (deşi pe termen lung avem o asigurare certă). Dacă am şti, nu am mai avea nevoie de atât de multă credinţă; acest „fără să ştie” este, aşadar, o condiţie necesară pentru a putea să trăim cu adevărat prin credinţă.

Evrei 11:8
Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.

O altă idee importantă este aceea că Avraam aştepta „cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (versetul 10). Avraam a păstrat în minte imaginea de ansamblu; el ştia că, indiferent cu ce se confrunta aici, indiferent de luptele şi încercările prin care trecea, în final, toate aveau să merite din plin sacrificiul.

El ştia, de asemenea, că nu era străin în „Ţara Făgăduinţei”, ci era doar unul dintre numeroşii „străini şi călători” de pe pământ (versetul 13). Lumea aceasta şi viaţa pe care o trăim aici, chiar dacă acum ni se par atât de preţioase (deocamdată asta e tot ce avem), nu sunt nici pe departe totul.

Evrei 11
10. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
13. În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.

Desigur, cel mai mare exemplu de credinţă din Vechiul Testament a fost dispoziţia lui Avraam de a-şi aduce fiul ca jertfă pe muntele Moria, la porunca lui Dumnezeu.

[highlighted_p boxed=”false” center=”false”]Ce greutăţi ai întâmpinat în viaţa ta de credinţă? Ce bucurii ai avut? Dacă ai fi ştiut ce ştii acum, ce ai fi putut face altfel?[/highlighted_p]

Lot era nepotul lui Avraam şi l-a însoţit în prima parte a călătoriei. El a ales valea bine irigată a Iordanului şi astfel a ajuns în societatea oamenilor răi din Sodoma (Geneza 13:1-13). După această decizie, a fost salvat mai întâi de Avraam (Geneza 14:11-16), iar mai târziu, de doi îngeri (Geneza 19).

Geneza 13:1-13
1. Avram s-a suit din Egipt în ţara de la miazăzi, el, nevasta sa şi tot ce avea, împreună cu Lot.
2. Avram era foarte bogat în vite, în argint şi în aur.
3. Din ţara de la miazăzi s-a îndreptat şi a mers până la Betel, până la locul unde fusese cortul lui la început, între Betel şi Ai,
4. în locul unde era altarul pe care-l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat Numele Domnului.
5. Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea şi el oi, boi şi corturi.
6. Şi ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau aşa de mari, încât nu puteau să locuiască împreună.
7. S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot. Canaaniţii şi feresiţii locuiau atunci în ţară.
8. Avram a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci suntem fraţi.
9. Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.”
10. Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului.
11. Lot şi-a ales toată câmpia Iordanului şi a mers spre răsărit. Astfel s-au despărţit ei unul de altul.
12. Avram a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din câmpie şi şi-a întins corturile până la Sodoma.
13. Oamenii din Sodoma erau răi şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.

Geneza 14:11-16
11. Biruitorii au luat toate bogăţiile Sodomei şi Gomorei şi toată merindea lor şi au plecat.
12. Au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma; au luat şi averile lui şi au plecat.
13. A venit unul, care scăpase, şi a dat de ştire lui Avram, evreul; acesta locuia lângă stejarii lui Mamre, amoritul, fratele lui Eşcol şi fratele lui Aner, care făcuseră legătură de pace cu Avram.
14. Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan.
15. Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului.
16. A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său, Lot, cu averile lui, precum şi pe femei şi norodul.

Geneza 19
1. Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieşit înainte şi s-a plecat până la pământ.
2. Apoi a zis: „Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mâine vă veţi scula de dimineaţă şi vă veţi vedea de drum.” „Nu”, au răspuns ei, „ci vom petrece noaptea în uliţă.”
3. Dar Lot a stăruit de ei până au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azime şi au mâncat.
4. Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile.
5. Au chemat pe Lot şi i-au zis: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.”
6. Lot a ieşit afară la ei, la uşă, a încuiat uşa după el
7. şi a zis: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate!
8. Iată că am două fete care nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit sub umbra acoperişului casei mele.”
9. Ei au strigat: „Pleacă!” Şi au zis: „Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decât lor.” Şi, împingând pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă uşa.
10. Dar bărbaţii aceia au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru la ei în casă şi au încuiat uşa.
11. Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa.
12. Bărbaţii aceia au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice şi tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta.
13. Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim.”
14. Lot a ieşit şi a vorbit cu ginerii săi, care luaseră pe fetele lui: „Sculaţi-vă”, a zis el, „ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.” Dar ginerii lui credeau că glumeşte.
15. Când s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicând: „Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, care se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.”
16. Şi, fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mână, pe el, pe nevasta sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-l cruţe; l-au scos şi l-au lăsat afară din cetate.
17. După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc din câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.”
18. Lot le-a zis: „O! nu, Doamne!
19. Iată că am căpătat trecere înaintea Ta şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrându-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi pieri.
20. Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea şi este mică. O! de aş putea să fug acolo… este aşa de mică… Şi să scap cu viaţă!”
21. Şi El i-a zis: „Iată că-ţi fac şi hatârul acesta şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti.
22. Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo.” Pentru aceea s-a pus cetăţii aceleia numele Ţoar.
23. Răsărea soarele pe pământ când a intrat Lot în Ţoar.
24. Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer.
25. A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea pe pământ.
26. Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut într-un stâlp de sare.
27. Avraam s-a sculat a doua zi dis-de-dimineaţă şi s-a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului.
28. Şi-a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora şi spre toată câmpia; şi iată că a văzut ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor.
29. Când a nimicit Dumnezeu cetăţile câmpiei, Şi-a adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa.
30. Lot a ieşit din Ţoar şi a rămas pe munte, cu cele două fete ale lui, căci s-a temut să rămână în Ţoar. A locuit într-o peşteră, cu cele două fete ale lui.
31. Cea mai mare a zis celei mai tinere: „Tatăl nostru este bătrân; şi nu mai este niciun bărbat în ţinutul acesta, ca să intre la noi, după obiceiul tuturor ţărilor.
32. Vino să punem pe tatăl nostru să bea vin şi să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămânţa prin tatăl nostru.”
33. Au făcut, dar, pe tatăl lor de a băut vin în noaptea aceea; şi cea mai mare s-a dus şi s-a culcat cu tatăl ei. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat.
34. A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: „Iată, eu m-am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; haidem să-i dăm să bea vin şi în noaptea aceasta, şi du-te de te culcă şi tu cu el, ca să ne păstrăm sămânţa prin tatăl nostru.”
35. Au dat tatălui lor de a băut vin şi în noaptea aceea; apoi cea mai tânără s-a dus şi s-a culcat cu el. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat.
36. Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor.
37. Cea mai mare a născut un fiu, căruia i-a pus numele Moab; el este tatăl moabiţilor din ziua de azi.
38. Cea mai tânără a născut şi ea un fiu, căruia i-a pus numele Ben-Ammi: el este tatăl amoniţilor din ziua de azi.

Când a auzit că Lot, ruda lui, avea probleme, Avraam a luat decizia să-l ajute. În această acţiune, el a condus o forţă militară de peste trei sute de bărbaţi, toţi din casa lui. Mai mulţi împăraţi au participat la bătălia pentru Sodoma, iar Avraam a ieşit învingător.

Ce spuneau acțiunile lui Avraam despre caracterul său şi, prin urmare, despre credința şi despre Dumnezeul lui?

Geneza 14:8-24
8. Atunci au ieşit împăratul Sodomei, împăratul Gomorei, împăratul Admei, împăratul Ţeboimului şi împăratul Belei, sau Ţoarului, şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lor, în valea Sidim,
9. şi anume: împotriva lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, împotriva lui Tideal, împăratul Goiimului, împotriva lui Amrafel, împăratul Şinearului, şi împotriva lui Arioc, împăratul Elasarului: patru împăraţi împotriva a cinci.
10. Valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat-o la fugă şi au căzut în ele; ceilalţi au fugit spre munte.
11. Biruitorii au luat toate bogăţiile Sodomei şi Gomorei şi toată merindea lor şi au plecat.
12. Au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma; au luat şi averile lui şi au plecat.
13. A venit unul, care scăpase, şi a dat de ştire lui Avram, evreul; acesta locuia lângă stejarii lui Mamre, amoritul, fratele lui Eşcol şi fratele lui Aner, care făcuseră legătură de pace cu Avram.
14. Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan.
15. Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului.
16. A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său, Lot, cu averile lui, precum şi pe femei şi norodul.
17. După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în valea Şave, sau valea împăratului.
18. Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt.
19. Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului.
20. Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.
21. Împăratul Sodomei a zis lui Avram: „Dă-mi oamenii şi ţine bogăţiile pentru tine.”
22. Avram a răspuns împăratului Sodomei: „Ridic mâna spre Domnul Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului,
23. şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să nu zici: „Am îmbogăţit pe Avram.” Nimic pentru mine!
24. Afară de ce au mâncat flăcăii şi partea oamenilor care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei pot să-şi ia partea lor!”

Avraam le-a descoperit puterea lui Dumnezeu împăraţilor pe care i-a învins. Nici chiar în această misiune de salvare, „părintele credincioşilor” nu a pierdut din vedere chemarea divină de a fi o binecuvântare pentru popoare. „Slujitorul lui Iehova nu numai că adusese un mare serviciu ţării, ci se dovedise totodată un om de valoare. S-a înţeles faptul că neprihănirea nu înseamnă laşitate şi că religia l-a făcut curajos pe Avraam în susţinerea dreptăţii şi în apărarea celor oprimaţi. Fapta sa eroică l-a făcut să aibă o mare influenţă asupra triburilor înconjurătoare. La întoarcerea lui, împăratul Sodomei a ieşit împreună cu suita sa pentru a-l onora pe învingător. L-a invitat să ia bunurile, rugându-l să-i înapoieze numai prizonierii. Conform regulilor războiului, prada era a învingătorilor, totuşi Avraam nu pornise în această campanie cu planuri de câştig şi a refuzat să profite de pe urma celor nefericiţi, cerând doar ca tovarăşii lui să primească partea cuvenită.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 135

[highlighted_p boxed=”false” center=”false”]Gândeşte-te la relaţiile pe care le ai cu cei din jurul tău. Ce le spun ele altora despre credinţa ta?[/highlighted_p]

Care a fost scopul chemării adresate de Dumnezeu lui Avraam?

Geneza 12:1-3
1. Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.
2. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.
3. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.

Avraam (nume care înseamnă „Tatăl mulţimilor”), anterior cunoscut sub numele de Avram („Tatăl este înălţat”), a crescut în Ur, undeva în zona Irakului de astăzi. Dumnezeu l-a chemat să se despartă de familia sa, să iasă din mediul său social şi spiritual cunoscut şi să meargă într-o ţară necunoscută, unde Dumnezeu a condus o refacere spirituală de o sută de ani, transformându-l în „părintele credincioşilor”. În mijlocul zbuciumului personal şi familial, el a devenit un misionar pentru câteva grupuri de oameni şi un conducător respectat care a dat mărturie despre credinţa sa în Dumnezeu.

Reciteşte Geneza 12:1-3. Ce principii descoperi aici, care ar putea să se aplice ficăruia dintre noi, în situația sa particulară? Altfel spus, ce aspecte ale experienței lui Avraam pot deveni o parte a experienței noastre?

Evrei 11:8-10
8. Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.
9. Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe.
10. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.

Patriarhul a fost chemat să lase trecutul în urmă, să plece prin credinţă, să creadă ceva ce părea de necrezut, să facă ce l-a chemat Dumnezeu să facă. Şi, ca urmare a credincioşiei lui, toate popoarele lumii aveau să fie binecuvântate.

Mulţi dintre noi suntem testaţi la fel ca Avraam. Poate că nu auzim vocea lui Dumnezeu vorbindu-ne direct, dar suntem chemaţi totuşi prin învăţăturile din Cuvântul Său şi prin evenimentele providenţei Sale. Poate că ni se cere să abandonăm o carieră care promite bogăţii şi onoare, poate că trebuie să părăsim relaţiile plăcute şi profitabile şi să ne separăm de familie, poate că suntem nevoiţi să păşim pe o cale care deocamdată ni se pare a fi una a tăgăduirii de sine, a greutăţilor şi sacrificiului. Dar, dacă suntem chemaţi, cum am putea refuza?

[highlighted_p boxed=”false” center=”false”]Tradus literal, textul ebraic din Geneza spune următoarele: „Şi Dumnezeu i-a zis lui Avram: «Pleacă pentru tine din ţara ta…»” El i-a spus să plece „pentru el”, adică „de dragul lui însuşi, în interesul lui”, pentru binele lui. Cum ar trebui să înţelegem această idee şi cum o putem aplica la noi?[/highlighted_p]

 „Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe neamuri, prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: «Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.»”

(Galateni 3:8)

Trei dintre marile religii ale lumii, iudaismul, creştinismul şi islamismul, mai sunt numite şi „credinţe avraamice”, deoarece toate trei îl au la originea lor pe acest mare om al lui Dumnezeu. Deşi, în general, Avraam este admirat ca model definitoriu de credincioşie, studiul din această săptămână va analiza credincioşia sa dintr-o altă perspectivă. Mai exact, ne propunem să vedem ce a făcut el ca misionar, ca om chemat de Domnul să plece în altă ţară şi să dea mărturie despre adevăratul Dumnezeu, Creatorul şi Răscumpărătorul oamenilor.

1. Dumnezeu le-a încredinţat lui Avraam şi urmaşilor săi (vezi Galateni 3:29) un triplu obiectiv:
   să fie beneficiarii şi păzitorii adevărului divin despre Împărăţia lui Dumnezeu, adevăr pierdut în prima parte a istoriei omenirii;
2. să fie canalul prin care Mântuitorul avea să intre în istorie şi,
3. ca slujitori credincioşi ai lui Dumnezeu, să fie o lumină pentru popoare, pentru cei care aveau nevoie să-L cunoască pe Domnul.

Galateni 3:29
Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.