„El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon și i-a zis: «Noi am găsit pe Mesia.»” (Ioan 1:41)

Ascultă ediția audio aici.

Scriptura ne transmite istoria ucenicilor Andrei și Filip. Primul lucru pe care l-a făcut Andrei a fost să-l cheme pe fratele său, Simon, și să-i spună că L-a găsit pe Hristos. După aceea ni se relatează cum Filip, care era din aceeași cetate cu Andrei și Petru, Betsaida, îl găsește pe Natanael și îi spune: „Noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în Lege, și prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif” (Ioan 1:45).

Avem istorisiri similare în evanghelii și în Faptele apostolilor. Una se găsește în această din urmă carte, care face referire la episodul în care Pavel și Sila sunt întemnițați în Filipi. În timp ce erau închiși, lăudându-L pe Dumnezeu prin cântări și rugăciuni, s-a făcut un mare cutremur, așa încât s-au deschis toate ușile și s-au desfăcut toate legăturile. Lucrul acesta a dus la o conversație între Pavel, Sila și temnicerul care îi avea în pază. Deznodământul a fost unul special: temnicerul a dus mai departe vestea mântuirii în familia lui; prin urmare, cei din casa lui au fost botezați.

Același principiu l-a folosit și Isus Hristos pe când era în ținutul gadarenilor, când i-a spus celui care fusese posedat de demoni: „Du-te acasă la ai tăi și povestește-le tot ce ți-a făcut Domnul și cum a avut milă de tine” (Marcu 5:19). Isus știa că cea mai persuasivă mărturie este cea a unei vieți schimbate care este prezentată într-un mod natural celor dragi.

Mărturisirea credinței are un impact puternic pentru cei din familie. În greacă avem termenul oikos, care reprezintă acest principiu al familiei. Dumnezeu ne-a dat un câmp de misiune printre cei dragi și printre cei pe care îi cunoaștem. Un fapt este clar: majoritatea oamenilor vin la Hristos și la biserica Sa în urma influenței personale prin relație.

Vestea că Isus Hristos ne-a iertat și ne-a mântuit trebuie dusă prima dată membrilor familiei noastre. Aceasta este o parte importantă a misiunii noastre și o temă constantă a rugăciunilor noastre. Dar nu uita că noi trebuie să fim și răspunsul la rugăciunile noastre, adică un model de bunătate, blândețe și credincioșie! Fără o viață schimbată, cuvintele nu pot face nimic.

Roagă-te ca toți cei din casa ta să Îl găsească pe Hristos!

Provocare:

Fă un plan ca luna aceasta să te rogi în fiecare zi pentru rudele tale care nu Îl cunosc încă pe Isus, amintindu-le cu consecvență numele în rugăciune!

Andrei Dință
Conferința Transilvania de Nord

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO