Prima mare redeșteptare religioasă din SUA (I)


„«Pocăiți-vă», le-a zis Petru, «și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.» […] Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezați; și în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.” (Faptele apostolilor 2:38,41)

Ascultă ediția audio aici.

Ce sunt marile redeșteptări religioase? După căderea primilor părinți în păcat, redeșteptările religioase au constituit modalitatea prin care Duhul lui Dumnezeu a lucrat în dreptul celor care s-au înstrăinat de El. Te invit să parcurgem câteva crâmpeie din redeșteptările religioase din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.

Din punctul de vedere al varietății religioase și confesionale, Statele Unite ale Americii au fost precum un leagăn pentru majoritatea confesiunilor desprinse din cele tradiționale. Contextul politic și religios diferit de cel european, lipsa unei tradiții ierarhice bisericești și mentalitatea coloniștilor, care tocmai părăsiseră vechiul model european de gândire, au întrunit elementele necesare pentru cea mai mare redeșteptare a secolului al XVIII-lea.

Secolele al XVIII-lea – al XIX-lea continuă să rămână un reper în ceea ce privește redeșteptarea spirituală a oamenilor. Oamenii din primele treisprezece colonii americane au trecut prin prima mare trezire spirituală în jurul anului 1730, iar aceasta a durat aproximativ până în anul 1740. Cei mai vocali predicatori au fost George Whitefield, Jonathan Edwards, Gilbert Tennent, Jonathan Dickinson și Samuel Davies.

Trecuseră în jur de două sute de ani de la redeșteptarea inițiată de Luther, Calvin și Zwingli. Când eforturile din trecut au fost aproape uitate, Duhul lui Dumnezeu a mișcat din nou inimile oamenilor în vederea unei convertiri autentice. De aceea, pentru că El cunoaște timpul, locul și oamenii care vor asculta de El în vederea redeșteptării, să ne îndreptăm atenția spre Dumnezeu și să ne punem încrederea în El pentru a fi transformați în slujitori credincioși.

Roagă-te lui Dumnezeu să ridice tineri din biserica ta care să predice cu putere despre Împărăția cerurilor!

Provocare:

Gândește-te la un tânăr din biserica ta care crezi că ar putea deveni un pastor bun și încurajează-l în această direcție!

Nicu Mărie
Conferința Transilvania de Sud

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO