Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuința morților în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici înțelepciune! (Eclesiastul 9:10)

Cuvintele: „Fii atât de bun, încât, atunci când vei pleca, ceilalți să îți simtă lipsa” îmi răsună în urechi asemenea unui ecou, de pe vremea când mama mi le spunea în tinerețe. De atunci, acesta a devenit unul dintre mottourile mele. Orice fac, fac cât pot de bine, nu pentru că aceasta îmi reflectă caracterul, ci pentru că acțiunile mele merg în urma și în fața mea și Dumnezeu îmi poruncește să fac acest lucru. Mă străduiesc să-i ajut pe ceilalți să vadă binele și pe Dumnezeu în mine. Acțiunile mele reflectă căile Sale, deși eu sunt doar o slujitoare. Dumnezeu ne învață să le slujim celorlalți ca și cum I-am sluji Lui. El ne îndeamnă să îi tratăm pe ceilalți cu altruism. Uneori facem lucrurile cu jumătate de inimă pentru că nu sunt pentru binele nostru și facem lucrurile doar să fie făcute sau pentru laudă. Ar trebui să ne străduim să facem lucrurile cât putem de bine. Noi trebuie să excelăm în ceea ce facem, astfel încât ceilalți să ne considere un exemplu. Uneori ne concentrăm pe ce fac ceilalți și încercăm să ne armonizăm cu acțiunile lor. Totuși, Dumnezeu ne-a creat să ieșim în evidență, nu să ne pierdem în peisaj. Știm ce așteaptă El de la noi. Deși uneori este o mare provocare, noi trebuie să fim o predică vie. Cine știe? Poate vei fi singurul exemplu bun pe care îl vor vedea unii oameni în viața lor.

Orice facem – la locul de muncă, la școală sau la joacă – trebuie să facem cât putem de bine. Trebuie să fim reținuți pentru faptele noastre bune și pentru caracterul asemănător cu al lui Hristos. Dumnezeu Se descoperă în excelență. Privește cât de uimitoare este creația! Isus este exemplul perfect după care să ne modelăm viața. Umblarea noastră zilnică ar trebui să fie caracterizată de excelență. Dumnezeu nu este un Dumnezeu al mediocrității. El a făcut totul ca să creeze un paradis pentru noi și Se așteaptă să nu fim mediocri în ceea ce facem.

Da, vicisitudinile vieții pot fi copleșitoare uneori. Munca ne poate stresa la maximum, îngrijirea casei poate fi epuizantă, obținerea unei diplome poate pune multă presiune asupra noastră, dar, oriunde am fi, orice am face, trebuie să o facem cât putem de bine!

Concentrează-te mai puțin pe stresul care îți stă în față și scoate ce poți mai bun din tine. Lasă urme bune oriunde mergi. Despre tine să se spună cuvinte bune. Țintește excelența tot timpul. La final, tot ceea ce facem transmite ceva despre noi. Fă tot ce ține de tine ca să transmiți pozitivitate oriunde te conduce Dumnezeu.

Renauta Hinds

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO