Un singur Legiuitor şi Judecător

 

Studiul IX – Trimestrul IV

Sâmbătă , 22 noiembrie 2014

Soarele apune la ora 16:42

 

 

Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Iacov 4:11-17; Faptele 17:11; Evrei 4:15,16; Luca 12:13-21; Eclesiastul 2:15-19; Tit 2:14.

Sabat după-amiază

Textul de memorat: „Unul singur este Dătătorul şi Judecătorul Legii: Acela care are puterea să mântuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău?” (Iacov 4:12)

Alte traduceri redau astfel începutul acestui text: „Unul singur este Dătătorul Legii şi Judecătorul” (NTR, RSV, NIV); „Unul este legiuitor şi judecător” (trad. Nitzulescu, ed. 1911)

Atitudinea faţă de lege (Legea lui Dumnezeu sau legile omeneşti) ne influenţează relaţia cu oamenii şi chiar relaţia cu Dumnezeu. Ai observat vreodată că unii oameni bogaţi şi celebri se poartă ca şi cum ar fi mai presus de lege sau ca şi cum legea nu i-ar privi şi pe ei? Ai remarcat că unii legiuitori formulează legile de aşa manieră, încât să-şi asigure câştigul personal? Nerespectarea legilor societăţii poate antrena lipsa de respect faţă de oameni, întrucât legile reglementează relaţiile dintre noi.

Dar şi cei care au o atitudine rigidă, inflexibilă faţă de aplicarea legii pot avea probleme în relaţiile interpersonale. Modul în care ne raportăm la o lege depinde de cât de înţelepţi îi credem pe legiuitori şi de cât de drepte credem că sunt legile lor.

Studiul din această săptămână se deschide cu câteva consideraţii despre lege şi se continuă cu câteva observaţii importante despre lauda de sine, de care poate că nu suntem conştienţi, dar despre care aflăm că e păcat, o încălcare a Legii lui Dumnezeu. De altfel, în această parte a epistolei sale, Iacov ne ajută să privim păcatul dintr-un alt unghi.

*

*****

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL IV

Matei 20

 

1. Fiindcă Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieşit dis-de-dimineaţă să-şi tocmească lucrători la vie.
2. S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu pe zi şi i-a trimis la vie.
3. A ieşit pe la ceasul al treilea şi a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru.
4. „Duceţi-vă şi voi în via mea”, le-a zis el, „şi vă voi da ce va fi cu dreptul.” Şi s-au dus.
5. A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea şi a făcut la fel.
6. Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă şi le-a zis: „De ce staţi aici toată ziua fără lucru?”
7. Ei i-au răspuns: „Pentru că nu ne-a tocmit nimeni.” „Duceţi-vă şi voi în via mea”, le-a zis el, „şi veţi primi ce va fi cu dreptul.”
8. Seara, stăpânul viei a zis ispravnicului său: „Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi.”
9. Cei din ceasul al unsprezecelea au venit şi au luat fiecare câte un leu.
10. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit şi ei tot câte un leu de fiecare.
11. După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului
12. şi ziceau: „Aceştia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul şi zăduful zilei.”
13. Drept răspuns, el a zis unuia dintre ei: „Prietene, ţie nu-ţi fac nicio nedreptate; nu te-ai tocmit cu mine cu un leu?
14. Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie.
15. Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?”
16. Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”
17. Pe când Se suia Isus la Ierusalim, pe drum, a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici şi le-a zis:
18. „Iată că ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte
19. şi-L vor da în mâinile Neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată şi să-L răstignească; dar a treia zi va învia.”
20. Atunci mama fiilor lui Zebedei s-a apropiat de Isus împreună cu fiii ei şi I s-a închinat, vrând să-I facă o cerere.
21. El a întrebat-o: „Ce vrei?” „Porunceşte”, I-a zis ea, „ca, în Împărăţia Ta, aceşti doi fii ai mei să şadă unul la dreapta şi altul la stânga Ta.”
22. Drept răspuns Isus a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem”, I-au zis ei.
23. Şi El le-a răspuns: „Este adevărat că veţi bea paharul Meu şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu; dar a şedea la dreapta şi la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu.”
24. Cei zece, când au auzit, s-au mâniat pe cei doi fraţi.
25. Isus i-a chemat şi le-a zis: „Ştiţi că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire.
26. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru;
27. şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob.
28. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.”
29. Când au ieşit din Ierihon, o mare gloată a mers după Isus.
30. Şi doi orbi şedeau lângă drum. Ei au auzit că trece Isus şi au început să strige: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!”
31. Gloata îi certa să tacă. Dar ei mai tare strigau: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!”
32. Isus S-a oprit, i-a chemat şi le-a zis: „Ce vreţi să vă fac?”
33. „Doamne”, I-au zis ei, „să ni se deschidă ochii!”
34. Lui Isus I s-a făcut milă de ei, S-a atins de ochii lor, şi îndată orbii şi-au căpătat vederea, şi au mers după El.
 
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO