Credinţa lui Avraam
Studiul VI – Trimestrul IV
Miercuri , 5 noiembrie 2014
6. Citeşte Iacov 2:21-24 şi compară cu Romani 4:1-5,22-24. Ce se spune despre credinţa lui Avraam? Pe ce bază suntem socotiţi neprihăniţi?
Iacov 2
21. Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? 22. Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. 23. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.” 24. Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.Romani 4
1. Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? 2. Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3. Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” 4. Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; 5. pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. 22. De aceea credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.” 23. Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”; 24. ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,Atât Iacov, cât şi Pavel citează Geneza 15:6, dar par a ajunge la concluzii diferite. Potrivit lui Iacov, Avraam a fost socotit neprihănit (sau îndreptăţit) prin fapte. Pavel însă în Romani 4:2 pare a nega în mod explicit această posibilitate (versetul 24).
Geneza 15
6. Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.Romani 4
2. Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 24. ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,De fapt, Pavel răspunde aici la întrebarea dacă circumcizia este o condiţie pentru îndreptăţire sau, altfel spus, dacă cei dintre neamuri trebuiau mai întâi să devină evrei prin circumcizie pentru a avea parte de mântuire (Romani 3:28-30). El arată că Avraam a fost socotit neprihănit pe baza credinţei, nu pe baza „faptei” sale de a se circumcide, deoarece el a crezut încă înainte de aceasta. El a primit tăierea împrejur mai târziu, ca semn exterior al credinţei lui lăuntrice (Romani 4:9-11). Dar faptele în ele însele nu sunt suficiente pentru a fi socotiţi neprihăniţi, întrucât vor fi socotiţi neprihăniţi numai cei ce „calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam” (Romani 4:12).
Romani 3
28. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii. 29. Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor; 30. deoarece Dumnezeu este Unul singur, şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.Romani 4
9. Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.” 10. Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. 11. Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta; 12. şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.Intră cumva ideea aceasta în conflict cu cea exprimată de Iacov? Pavel foloseşte aceeaşi „dovadă” a credinţei lui Avraam pe care o foloseşte şi Iacov (Romani 4:17-21): Avraam a crezut că Dumnezeu îl putea învia pe Isaac, deoarece El „învie morţii şi… cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi” (versetul 17; compară cu Evrei 11:17-19). Credinţa mântuitoare este definită ca încredinţarea deplină că „El, ce făgăduieşte, poate şi să împlinească” (Romani 4:21). Deci credinţa mântuitoare este încredinţarea că Dumnezeu Se va ţine de promisiunile Sale şi bizuirea pe Cuvântul Său prin ascultarea de el. Faptele acestea nu sunt „ale Legii”, ci „ale credinţei” sau, cum afirmă Iacov, „credinţa lucra împreună cu faptele lui şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită” (Iacov 2:22).
Romani 4
17. după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. 18. Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” 19. Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. 20. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, 21. deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.Evrei 11
17. Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! 18. El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!” 19. Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.Iacov 2
22. Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.Mulţi pun accent pe importanţa credinţei şi a faptelor, dar le privesc separat. În realitate, credinţa adevărată este „credinţa care lucrează prin dragoste” (Galateni 5:6). Faptele bune nu sunt doar semnul, ci manifestarea credinţei. Credinţa în Dumnezeul care a creat tot ce există l-a motivat pe Avraam să asculte de porunca Sa de a-l aduce ca jertfă pe Isaac. Astfel, credinţa lui a ajuns desăvârşită prin ascultare.
Galateni 5
6. Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.Care este experienţa ta în ceea ce priveşte modul în care faptele (sau lipsa lor) influenţează credinţa?
*
*****
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL IV
Matei 3
