Când pofta „zămisleşte”
Studiul III – Trimestrul IV
Luni , 13 octombrie 2014
3. Reciteşte Iacov 1:13-15. Când se transformă ispita în păcat?
Iacov 1
13. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. 14. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. 15. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.Pentru a descrie geneza păcatului, în acest pasaj sunt întrebuinţate mai multe cuvinte greceşti care au legătură cu procrearea. Când e hrănită, dorinţa rea „zămisleşte” sau „concepe” păcatul, cum este conceput copilul în pântecul mamei. Apoi, „păcatul, când este dezvoltat complet, dă naştere morţii” (Iacov 1:15, traducerea literală a autorului). Aici este un paradox: un proces menit să dea viaţă aduce, de fapt, moartea (compară cu Romani 7:10-13). Aidoma cancerului, păcatul preia controlul şi îşi consumă „gazda”. Ştim cu toţii ce înseamnă aceasta, întrucât toţi am cunoscut ruina adusă de păcat. Inimile noastre sunt rele şi singuri nu le putem schimba.
Romani 7
10. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea. 11. Pentru că păcatul a luat prilejul, prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi porunca aceasta m-a lovit cu moartea. 12. Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună. 13. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.4. Experienţa Evei este o ilustrare a luptei cu păcatul. Ce paşi au condus-o la păcat? Geneza 3:1-6
Geneza 3
1. Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?” 2. Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. 3. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.” 4. Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri, 5. dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” 6. Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.La bază, păcatul începe cu neîncrederea în Dumnezeu. Satana a trezit în mintea Evei îndoieli cu privire la caracterul lui Dumnezeu (Geneza 3:1-5), apelând la aceeaşi metodă prin care a reuşit să înşele o treime din îngeri (Apocalipsa 12:4,7-9). Apropierea Evei de pomul interzis nu a fost un păcat, dar faptul că a luat un fruct şi a muşcat din el a fost. Mai mult, fapta ei păcătoasă a fost precedată de gânduri rele (Geneza 3:6). Ea şi-a însuşit sugestiile lui Satana.
Apocalipsa 12
4. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii, care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte. 7. Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, 8. dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. 9. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.Păcatul începe întotdeauna la nivelul minţii. Poate că, asemenea Evei, cugetăm la presupusele „avantaje” ale faptei rele, ne lăsăm în voia imaginaţiei şi a simţămintelor şi, la scurt timp, muşcăm momeala şi cădem în păcat. Când ne dezmeticim, ne întrebăm cum am putut să facem un lucru atât de cumplit. Răspunsul nu este greu de găsit: noi am ales să-l facem; nimeni nu ne-a obligat să săvârşim un păcat.
„Prin rugăciune fierbinte şi prin credinţă vie, noi ne putem împotrivi asalturilor lui Satana şi ne putem păstra inimile nepătate de stricăciune. Nici cea mai puternică ispită nu este o scuză pentru păcat. Oricât de mare este presiunea exercitată asupra sufletului, fărădelegea este fapta noastră. Nu stă în puterea pământului sau a iadului să constrângă pe cineva să păcătuiască. Voinţa trebuie să consimtă, inima trebuie să cedeze, altminteri pofta nu poate înăbuşi raţiunea şi nici nelegiuirea nu poate triumfa asupra neprihănirii.” – Ellen G. White, „Christian Privileges and Duties”, Signs of the Times, 4 octombrie 1883
*
*****
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL IV
Tefania 3
„Prin rugăciune fierbinte şi prin credinţă vie, noi ne putem împotrivi asalturilor lui Satana şi ne putem păstra inimile nepătate de stricăciune. Nici cea mai puternică ispită nu este o scuză pentru păcat. Oricât de mare este presiunea exercitată asupra sufletului, fărădelegea este fapta noastră. Nu stă în puterea pământului sau a iadului să constrângă pe cineva să păcătuiască. Voinţa trebuie să consimtă, inima trebuie să cedeze, altminteri pofta nu poate înăbuşi raţiunea şi nici nelegiuirea nu poate triumfa asupra neprihănirii.”
Frumos citat! Pune lucrurile la punct in legătură cu justificările pe care le aducem atunci când păcătuim. S-ar părea că nu ar exista nici o scuză.
Marion, asta e valabil pt cei neprihsaniti nu pt noi, niste pacatosi care suntem controlati de legea pacatului si a mortii, uite cum spune cea ce ai postat tu, Voinţa trebuie să consimtă, inima trebuie să cedeze, altminteri pofta nu poate înăbuşi raţiunea şi nici nelegiuirea nu poate triumfa asupra neprihănirii.” nelegiuirea nu poate triumfa asupra neprihanirii daca vointa o lasam condusa de Dumnezeu, dar asta este valabila atunci cand vom fi neprihaniti, da? e adevarat ca si acum, asa…pacatosi cum suntem, putem allege sa ne abtinem de la a pune in practica faptele urate, dar nu uita, ele sunt tot acolo in inima…numai Dumnezeu le va indeparta de acolo si atunci chiar vom deveni neprihaniti
‘Serpasule’, directia in care ‘calauzesti’ tu poarta spre abis, ceea ce prezinti drept lumina este doar orbecaiala in intuneric, iar ‘incarcatura de purtat’… e o inima tot mai impietrita in incumetare. Adevaratul Calauzitor si Desavarsitor al credintei a spus: „Sa nu credeti ca am venit sa desfiintez Legea sau profetii… asa ca oricine va desfiinta una din cele mai mici din aceste porunci si va invata pe altii asa, va fi chemat cel mai mic in Imparatia Cerurilor” (Mat.5:17.19). „Pe acest Isus, Dumnezeu L-a inaltat cu puterea Lui si L-a facut Domn si Mantuitor, ca sa dea lui Israel pocainta si iertarea pacatelor” (Fapt.5:31). Pocainta conditioneaza iertarea pacatelor, iar aceasta asigura stergerea lor din dreptul numelui pacatosului in „Templul chivotului marturiei” din cer. „Pocainta inseamna o adanca parere de rau pentru pacatele savarsite si o continua ferire de a le mai savarsi” (EGW). Insa, in ‘lumina calauzitoare’ a teoriilor promovate de voi, pocainta, forta curatitoare a „templului (dedicat) lui Dumnezeu”, care trebui sa fie sufletul uman, nu-si mai are nici-un loc, caci voi afirmati de fapt ca eliberarea de ‘povara’ pacatului este imposibila in prezent (asa ca o purtati in continuare impreuna cu cei ‘calauziti’). Si chiar pretinsa ‘eliberare’ indicata de voi ca punct final al ‘calauzirii’ ar fi o falsa eliberare, atunci cand natura divina s-ar ‘uni’ cu o natura umana care, cu ‘umilinta’, isi recunoaste incapacitatea de a se elibera de pacat, negand astfel puterea harului iubirii divine, pus oricui la dispozitie prin credinta. „Caci prin har ATI FOST mantuiti, prin credinta” (Ef.2:8).
IC. . . nu ai dreptate. . . nu am vazut sfinti in bAZS. . . In alte biserici. . .
sfantul Arsenie Boca. . . si alti „sfinti”
I.c.stergerea pacatelor nu se face oda cu iertarea lor, una e iertarea alta e stergerea lor, iertarea este prima faza a planului de mantuire, asta insemna jertfa zilnica din sistemul ceremonial, iertare in fiecare zi, dar stergerea pacatelor avea loc annual in ziua ispasirii, ei, corespondentul zilei ispasirii pt cei vii, pt cei in viata, inca nu sa realizat, cand se va realiza, o sa fie un grup de sfinti pe pamant care va da marea strigare, asta trebuia sa se implineasca demult, dar uite ca in bis azs nu se intelege aceste doua face ale planului de mantuire si nici nu se vrea a se intelege, sunt f putini care accepta si cu acestia Dumnezeu isi va incheia lucrarea.Normal ca daca nu se predica in bis azs asa ceva, ti se pare aiurea cea ce spun, dar eu nu spun de la mine, asta inseamna jertfele ceremoniale din vechime, Dumnezeu nu le-a dat izraelitilor legea ceremonial doar asa…ca sa le dea de lucru, nu, ci toate acestea aveau o insemnatate f importanta si are inca.
De unde stii mai serpalaule…. ca in BZS, nu se intelege ce spui tu?
Ia uite aici:
În timpul rânduit pentru judecată — încheierea celor 2300 de zile în anul 1844 — a început lucrarea de cercetare și de ștergere a păcatelor. Toți aceia care au luat vreodată asupra lor numele lui Hristos trebuie să treacă prin lucrarea cercetării. Atât cei vii, cât și cei morți sunt judecați „după lucrurile care au fost scrise în cărți, după faptele lor.
Lucrarea judecății de cercetare și de ștergere a păcatelor trebuie îndeplinită înainte de a doua venire a Domnului. Deoarece morții trebuie judecați după lucrurile scrise în cărți, este cu neputință ca păcatele oamenilor să fie șterse după judecata la care sunt cercetate cazurile lor. Dar apostolul Petru spune lămurit că păcatele credincioșilor vor fi șterse „atunci când vor veni vremurile de reînviorare de la fața Domnului și va trimite pe Isus Hristos” (Faptele Apostolilor 3, 19.20). Când se va încheia judecata de cercetare, Hristos va veni și răsplata va fi cu El, ca să dea fiecăruia după faptele pe care le-a făcut.
În serviciul jertfelor, marele preot, după ce făcea ispășirea pentru Israel, ieșea și binecuvânta adunarea. Tot astfel Hristos, la încheierea lucrării Sale de mijlocire, Se va arăta, „nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea” (Evrei 9, 28), pentru a binecuvânta poporul Său, care așteaptă, cu viață veșnică. Așa cum preotul îndepărta păcatele din sanctuar și le mărturisea pe capul țapului, tot astfel și Hristos va așeza toate aceste păcate asupra lui Satana, inițiatorul și instigatorul la păcat. Țapul care purta păcatele lui Israel era trimis „într-un ținut nelocuit” (Leviticul 16, 22); în același fel Satana, care poartă vina tuturor păcatelor la care a provocat pe poporul lui Dumnezeu să le facă, va fi legat pe pământ timp de o mie de ani, care în timpul acesta va fi pustiu, fără locuitori, și va suferi în cele din urmă pedeapsa deplină în foc, care îi va distruge pe toți nelegiuiții. În felul acesta, marele Plan de Mântuire își va ajunge împlinirea în eradicarea finală a păcatului și în eliberarea tuturor acelora care au vrut să renunțe la fărădelege.
frate Crsistian, eu am spus ca inca nu s-a trecut la stergerea pacatelor pt cei vii, deocamdata nu e nici un om de pe pamant, sfant, fara pacat, da, ai dreptate ca in 1844 s-a inceput stergerea pacatelor, dar s-a inceput pt cei morti in Hristos, la cei vii inca nu s-a trecut, cand se va trece la cei vii ei nu vor mai murii ptca ei vor fi cei ce Il intampina pe Domnul, vor fi cei aflati in viata la venirea lui Isus, si se va sterge odata pt toti cei ce vor fi in viata, adica ma refer la ramasita care va iesi din Laodicea si Dumnezeu o va face odata pt toti.Eu la asta ma refer ca nu se stie in bis azs, desi lumina este in aceasta privinta, dar din pacate este refuzata de conducere dar uni membri au inceput sa inteleaga si sa accepte, dar sunt f putini.
“Ştergerea păcatelor înseamnă ştergerea lor din natura, din fiinţa omului… ‘Închinătorii odată curăţiţi’ (Evrei 10,2), realmente curăţiţi de sângele lui Hristos, ‘nu mai au cunoştinţa păcatelor,’ deoarece calea păcatului a fost îndepărtată de la ei. Nelegiuirea lor poate fi căutată, dar nu va mai fi găsită. Ea este îndepărtată de la ei pentru totdeauna, este străină noii lor naturi; şi chiar dacă ar putea să-şi mai amintească faptul că au comis anumite păcate, ei au uitat păcatul în sine, ei nu se mai gândesc să-l facă nicidecum. Aceasta este lucrarea lui Hristos în adevăratul sanctuar (E.J.Waggoner, RH 30 septembrie 1902).
cea ce scrie mai sus, inca nu s-a intamplat cu cei vii, trebuia de mult sa se intample, dar cat de curand se va trece la cei vii.
În 1844 a început judecata de cercetare, ştergerea păcatelor casei Domnului, mai întâi cu cei morţi. Într-adevăr, în cazul lor ştrgerea se face “în cărţi,” pe copie, dar acest lucru doar din cauză că originalul pur şi simplu nu mai există. Cei credincioşi sunt morţi, se odihnesc, iar datorită faptului că în viaţă şi-au mărturisit păcatele şi s-au încrezut în meritele unui Mântuitor crucificat, raportul vieţii lor este curăţit prin sângele Mielului. Aceasta înseamnă afirmaţia din Apocalips 6,11: Fiecăruia dintre ei i s-a dat o haină albă, şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme. Dacă “li s-a dat” o haină albă, înseamnă că la moarte nu o aveau, ceea ce este corect, deoarece păcatele lor nu au fost şterse decât după 1844, când Marele Preot a început lucrarea de ispăşire finală, de îndepărtare a păcatelor din sanctuar. Copia vieţii lor “din cărţi” a fost curăţită, conform făgăduinţei din Maleahi 3, iar aceste persoane vor fi înviate cu caractere identice cu cele ale copiei. Când vor fi chemaţi la viaţă de vocea lui Hristos, ei vor apare cu păcatele deja îndepărtate, conform cu copia spălată în sângele Mielului.
Nu tot aşa se întâmplă cu cei în viaţă din ultima generaţie, care nu vor gusta moartea. La ei ştergerea trebuie să se facă “în original,” adică în viaţa lor. Aceasta este binecuvântata lucrare a noului legământ, o scriere a legii, deci a caracterului lui Dumnezeu, în inima şi mintea copiilor Săi. Iar în timp ce ei “privind devin schimbaţi,” copia din cer nu face altceva decât să reflecte cu fidelitate ce se întâmplă în realitate în ei.
Izbăvitorul nostru ceresc aşteaptă să ne “judece,” şi ne asigură că “de vor fi păcatele noastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada.” Dar noi nu avem curajul să venim. Nu suntem prea siguri că putem “birui” aşa cum a biruit El, deoarece suntem prea siguri că El nu a fost ca noi. Nu suntem prea siguri că putem scăpa de păcatele noastre, deoarece suntem foarte siguri că ele se şterg “în cărţi.”
Să ne ierte Domnul că Îl cinstim atât de frumos cu gura, în timp ce Îl ţinem aşa departe de inima noastră (Isaia 29,13). Spunem mereu, pe toate căile, că Îl iubim, în timp ce în realitate Îl ţinem izolat, exilat, în carantină, în “sanctuarul” din cer. Iar în timp ce susţinem zeloşi că El este în sanctuarul din cer, El spune că bate încă la uşa inimii noastre. O asemenea confuzie nu cred că are vreun echivalent pe măsură în toată istoria sacră. Împlinim realitatea unor “umbre” despre care scriem şi predicăm de ani de zile, fără să le înţelegem (Isaia 5; Ezechiel 16; Osea; Cântarea Cântărilor).
Frate Cristian, ar trebui sa ceri scuze celui care se numeste „serpasul DOMNULUI”. . .
are dreptate. . . Din fericire fac parte dintr-o biserica in care, la amvon, urca si frati care nu sunt pastori. . .
oameni de o aleasa cultura. . .uneori. . . avem parte de predici in care se aud „cuvintele serpasului”. . .
Mizu, văzându-ti afinitatea pentru tot ce vine dinspre ‘Șerpas’, încep să cred în existenta a ceea ce s-ar putea numi foarte bine îndrăgostire spirituală (sau mai simplu spus idolatrie). Credința „dată sfinților odată pentru totdeauna” nu orbește rațiunea și nu scoate din uz conștiința. Analizează cu „ochii minții” descrierea realităților propuse, și nu uita că nici Dumnezeu „nu caută la fața omului”. Iar în ce privește faptul că tu „nu ai văzut sfinți în bAZS”, adică între cei descriși în revelația apocaliptică drept poporul „sfinților care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”, aceasta ține de aceeași particularitate a celor ca tine.
Dragă Șerpasule, dacă cumva nu ai fost niciodată adventistă se înțelege că nu ai aflat încă despre doctrina sanctuarului, care face de fapt distincția între adventism și orice altceva. Simbolistica și tipologia vechiului testament au fost, de la începutul pionieratului adventist, intens și cu rugăciune studiate. Între alte persoane din prezent, și eu am fost de, la începutul experienței mele creștine, pasionat de toate aceste lucruri și pot să-ți spun că ceea ce tot vrei tu să spui nu este deloc nou, ci doar plin de greșeli. Dacă binevoiești să analizezi cu atenție ceea ce îți spun, vei putea și să înțelegi. Pe parcursul descris de variantele voastre de înțelegere a planului de mântuire nu pot fi întâlnite faze esențiale ale mântuirii, cum ar fi pocăința și lupta personală împotriva păcatului, deturnarea rezultată de la creștinismul complet biblic fiind nerezolvabila pe această direcție. Și asta doar din perspectiva deschisă de studiul lecțiunii acestei săptămâni. Dar de fiecare dată apar alte aspecte la fel de importante și mereu negative.
i.c.
asta e marea durere a mea ca sunt nascuta si crescuta in bis azs si am fost invatata cu invataturile incepatoare,nu e normal ca sa nu ramanem in clasa-ntaia?asa vrea Dumnezeu, sa inaintam in slava crescanda a adevarului, acum intelegand ce inseamna sanctuarul, ce este sanctuarul,pe cine-l reprezinta sanctuarul, ce anume s-a intamplat cu sanctuarul in trecut si ce anume vrea sa faca Dumnezeu cu acest sanctuar, acest subiect ma pasioneaza extraordinar de mult, acum, cand am inteles insemnatatea sanctuarului, ptca ma priveste pe mine personal si fiecare dintre voi, puteti spune asta.Daniel 8, 14 este pilonul ADVENTISMULUI, din pacate eu nu am auzit predici in decursul anilor care sa explice clar acest text.Asa ca, Adventism pur acesta este, cea ce am tot postat, trebuie sa recunoastem chiar daca ne place sau nu, ca la ora actuala nu a mai ramas decat „coaja”din Adventismul original, miezul care este Daniel 8, 14 adica curatirea sanctuarului si reabilitarea lui, a disparut de pe agenda azs.Corect si cinstit ar fi sa ne intrebam, care sanctuar este intainat, murdar, de trebuie curatit, reabilitat? cel din cer? eu stiu ca in cer nu e ceva intinat, murdur, atunci despre ce sanctuar e vb? oare ce este intinat si trebuie curatat, reabilitat? raspunsul este clar si précis, inima omului este nespus de inselatoare…sanctuarul suntem noi, fiinta omeneasca care care e intinata de despartirea de Dumnezeu, controlata de legea pacatului si a mortii, asta e mostenirea de la Adam, si Dumnezeu vrea sa repare, sa reabiliteze, sa curate cea ce Adam prin alegerea lui a intinat, adica chiar fiinta lui si ne-a transmis si noua tuturor.Aceste adevaruri ar trebui urgent sa le afle toti adventistii si sa se hotarasca daca accepta ca sanctuarul inimii lor sa fie reabilitat sau nu.
Emilia, dacă deci ai crescut în adventism și tot ce ai înțeles ca fiind mai bun e doar teoria GSM, atunci tu, cei ca tine, și cei influențați de voi, vă numărați printre „cei mai de plâns dintre oameni”. Chiar îți imaginezi că adventiștii normali nu-și simt nevoia de har și nu înseteaza după neprihănire? Evident că nu e așa, dar e și acesta, ca și atâtea alte pretexte și găselnițe, un mod de a justifica, și totodată de a provoca, în mintea celor „neștiutori și nestatornici”, nesiguranță, îndoială, și, în cele din urmă, necredință. Adică, cam tot ce s-a făcut de la începutul tuturor ‘revoluțiilor’, cărora li se pune însă eticheta de ‘reformă’. Dar nu orice critică este un apel profetic, cum nu orice schimbare înseamnă o reformă. Și dacă „orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit se coboară de sus, de la Tatăl luminilor (în care nu e nici schimbare, nici umbră de mutare)” înseamnă că tot ce contrazice ceea ce vine în mod clar de la El este nedesăvârșit și chiar… rău! Domnul spune „aici este răbdarea sfinților care păzesc poruncile lui Dumnezeu și neprihănirea lui Isus”, voi spuneți ‘aici lipsește sfințirea și neprihănirea’. El spune „celui ce va birui îi voi da să Șalariu cu Mine pe scaunul Meu de domnie” și „ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră” și „harul Meu îți este de ajuns” voi spuneți ‘biruința asupra păcatului nu este posibilă poporului lui Dumnezeu’, cu ceea ce are deja la îndemână’. Etc.
Fratae mizu te vad un aparator al defaimarii, uite ce zice Emilia: ” dar uite ca in bis azs nu se intelege aceste douaface ale planului de mantuire si nici nu se vrea a se intelege, sunt f putini care accepta si cu acestiaDumnezeu isi vaincheia lucrarea.” Si vi tu si spui cu totul alceva si totusi iesti de acord cu Emilia: ” .uneori. . . avem parte de predici in care se aud
“cuvintele serpasului”. . .”, cand ai fost sincer?, daca nu se intelege, cum se predica? Sau ai un cui impotriva mea. Am si eu o intrebare pt. tine, ce ar trebui sa se predice de la amvoane si care ar trebui sa fie subiectele noastre de studiu personal si la ce trebuie sa contempam noi.
Sa presupunem ca sunt de acord cu serpasu, tu nu vezi ca ea se ocupa mai mult de banul pierdut in casa, decat de porunca lui Dumneze: „mergeti in lume………”, cu zelul ei misionar ar avea multe stele in coroana, dar ea ramane la parabola banului pierdut in casa, si mai rau se erijeaza in Cel care incepe cautarea.
Frate Mizu, sfinții din BAZS, si nu numai, nu trebuie să-i vezi matale care, poate, ai deficiențe de vedere din cauza bârnelor, e suficient să-i vadă Judecătorul a toate lucrurile.
Emilia, tot vorbești de neprihănire la viitorul îndepărtat. Ce zici tu, oare Dumnezeu nu ar vrea să se laude cu noi in fața Universului, IN PREZENT, așa cum o făcea pe timpul lui Iov???
„NU ESTE NIMENI CA EL PE PAMANT”
Motivanta declarație, nu credeți?
Nu este suficient să-ţi dai seama de bunătatea plină de iubire a lui Dumnezeu, să vezi bunăvoinţa Lui şi duioşia părintească a caracterului Său.
Nu este de ajuns să discerni înţelepciunea şi dreptatea legii Sale, să vezi că ea este întemeiată pe principiul veşnic al iubirii.
Apostolul Pavel a văzut toate acestea când a exclamat: „mărturisesc prin aceasta că Legea este bună“. „Aşa că Legea, negreşit este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună“.
Dar el a adăugat în amărăciunea şi disperarea sufletului său: „dar eu sunt pământesc, vândut rob al păcatului“ (Romani 7, 16.)
El tânjea după curăţirea şi neprihănirea pe care era neputincios să le dobândească prin sine însuşi şi aceasta l-a făcut să strige: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?“ (Romani 7, 24). Acesta este strigătul care a izbucnit din inimile împovărate ale oamenilor din toate ţările şi din toate veacurile. Nu este decât un singur răspuns pentru toţi: „Iată mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii“ (Ioan 1, 29).
Multe sunt simbolurile, pildele prin care Duhul lui Dumnezeu a căutat să ilustreze acest adevăr şi să-l facă clar sufletelor care tânjesc să fie eliberate de povara vinovăţiei.
Este imposibil să scăpăm prin noi înşine, din prăpastia păcatului în care ne-am afundat. Inimile noastre sunt rele şi nu le putem schimba. „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul“ (Iov 14, 4). Căci „umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună“ (Romani 8, 7).
Educaţia, cultura, exercitarea voinţei, eforturile omeneşti: toate acestea au sfera lor de acţiune, dar aici ele sunt cu totul fără putere. Ele pot produce o corectă comportare exterioară, dar nu pot schimba inima; ele nu pot curăţi izvoarele vieţii. Trebuie să existe o putere care să lucreze dinăuntru, o nouă viaţă de sus, mai înainte ca oamenii să poată fi schimbaţi de la păcat la sfinţenie. Această putere este Hristos. Numai harul Său poate să învioreze puterile fără viaţă ale sufletului şi să-l atragă spre Dumnezeu, spre sfinţire.(CH 18)
Este imposibil să scăpăm prin noi înşine, din prăpastia păcatului în care ne-am afundat. Inimile noastre sunt rele şi nu le putem schimba. „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul“
Educaţia, cultura, exercitarea voinţei, eforturile omeneşti: toate acestea au sfera lor de acţiune, dar aici ele sunt cu totul fără putere. Ele pot produce o corectă comportare exterioară, dar nu pot schimba inima; ele nu pot curăţi izvoarele vieţii.
Dumnezeu este Acela care poate sa curate izvorul murdar, asta este vestea buna a evangheliei pe care am acceptat-o si pe care ar trebui so accepte fiecare Adventist apoi dupace Dumnezeu o va implini in noi sa mergem in lime sa dam marea strigare ca si ei sa afle si sa aleaga sa vina.
MARION, eu nu spun ca in viitorul indepartat trebuie sa fie facuti neprihaniti un grup de oameni din bis azs, eu am spus de atatea ori ca demult voia Dumnezeu sa-i faca pe cei din poporul Lui neprihaniti, dar nu a avut pe cine ptca nu s-a inteles cum trebuie, deci Dumnezeu vrea acum sa faca asta in dreptul Miresei Lui.
Emilia, e adevărat că biruința împotriva păcatului și dobândirea neprihănirii se obțin doar adăugând la lupta noastră deplină ajutorul atotputernic al lui Dumnezeu, dar lucrul acesta nu este rezervat doar ultimei generații prin acceptarea vreunui crez adițional planului de mântuire. „Prin har ATI FOST mântuiți, prin credință”. Harul a fost deja asigurat prin Cel Ce de la început ne-a fost Garant, iar credința care a fost astfel pusă la dispoziție a putut fi exercitată oricând, de oricine ar fi cunoscut adevărul. Diferența în ceea ce privește ultima generație a poporului lui Dumnezeu, care trăiește în timpul „zilei judecății”, „atunci” când „sanctuarul va fi curățit” și „se va face ispășire pentru voi înaintea Domnului”, este cea descrisă în Lev. 23:29-30: „Oricine nu se va smeri în ziua aceea, va fi nimicit din poporul lui. Pe oricine va face în ziua aceea vreo lucrare oarecare, îl voi nimici din mijlocul poporului lui”. Pentru că, în vremea aceasta este esențială sublinierea Domnului Isus față de zeloasa Marta: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te frămânți și te îngrijorezi tu, dar un singur lucru trebuiește: Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua”. Acel singur lucru care trebuiește neapărat acum este tocmai ce făcea Maria: să învățăm de la Isus ce-nseamna neprihănirea, să ne smerim pentru toate aspectele în care nu corespundem, și să fim „plini de râvnă în a ne pocăi”, cum recomandă Martorul Credincios ‘îngerului’ Laodiceei. Aceasta este marea luptă a fiecăruia, iar dacă ne considerăm bogați datorită nu știu căror crezuri și cunoștințe ‘speciale’, nu putem fi decât lepădati.