Făgăduinţa
Studiul XIII – Trimestrul III
Duminică , 21 septembrie 2014
După cina de la ultimul Paşte, Domnul Isus le-a spus ucenicilor că avea să Se ducă într-un loc unde ei nu puteau veni (Ioan 13:33). Gândul despărţirii de El a umplut de tristeţe şi de teamă inimile ucenicilor. Apostolul Petru L-a întrebat: „Doamne, unde Te duci?… De ce nu pot veni după Tine acum?” (Ioan 13:36,37). Învăţătorul a înţeles dorinţa lor şi i-a asigurat că despărţirea de El era doar temporară.
Ioan 13
33.Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi, cum am spus iudeilor că unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum.1. Citeşte făgăduinţele Domnului Hristos din Ioan 14:1-3. Însuşeşte-ţi personal aceste făgăduinţe. De ce ar trebui să le păstrezi ca pe o comoară în suflet?
Ioan 14
1. Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. 2. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. 3. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.Domnul nostru Şi-a luat în mod solemn angajamentul de a Se întoarce. În greacă, promisiunea „Mă voi întoarce” este la timpul prezent, „Mă întorc”, subliniind certitudinea ei.
Domnul Isus ne-a asigurat că întoarcerea Sa este sigură. El nu a spus: „S-ar putea să Mă întorc”, ci: „Mă voi întoarce”. De fiecare dată când a abordat acest subiect, a vorbit despre el în termeni siguri.
Noi, oamenii, facem uneori promisiuni pe care mai târziu ne dăm seama că nu le putem respecta, oricât ne-am strădui şi oricât de bine intenţionaţi am fi. Însă la Domnul nu este aşa. El a dovedit de multe ori că Îşi împlineşte cuvântul dat.
De pildă, referitor la întruparea Sa, Domnul a anunţat prin David: „Iată-Mă că vin!” (Psalmii 40:7) şi Şi-a împlinit făgăduinţa (Evrei 10:5-7). Realitatea primei Sale veniri sporeşte semnificativ certitudinea celei de-a doua veniri.
Evrei 10
5. De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; 6. n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. 7. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”De asemenea, în timpul lucrării Sale pe pământ, Domnul Isus i-a promis lui Iair: „Nu te teme, crede numai şi va fi tămăduită” (Luca 8:50) şi fiica lui a revenit la viaţă, după ce murise din cauza unei boli. La fel, Domnul a spus că va ieşi din mormânt a treia zi de la moartea Sa şi S-a ţinut de cuvânt. Le-a promis ucenicilor Duhul Sfânt şi L-a trimis exact la timp. Dacă El Şi-a onorat promisiunile în trecut, chiar şi pe acelea care omeneşte păreau imposibil de împlinit, putem avea certitudinea că El va împlini şi făgăduinţa de a reveni.
Cum poţi păstra vie în sufletul tău speranţa revenirii Domnului Isus?
*
*****
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL III
Amos 9