Cetăţenii Împărăţiei Sale
Studiul XIII – Trimestrul II
Luni , 23 iunie 2014
În multe state ale lumii, există legi care le impun cetăţenilor străini stabiliţi pe teritoriul lor să renunţe la jurământul de credinţă faţă de patria natală pentru a dobândi cetăţenie în noul stat. Există și state care le permit străinilor să deţină dublă cetăţenie, adică să rostească un jurământ de credinţă faţă de ambele ţări.
Din punct de vedere spiritual, nu există posibilitatea de a avea dublă cetăţenie. Suntem fie de o parte a marii lupte, fie de cealaltă. Conflictul dintre împărăţia răului și împărăţia binelui durează de milenii și nimeni nu poate fi loial ambelor împărăţii deodată. Fiecare om trebuie să decidă căreia să-i jure credinţă.
2. Citește 1 Petru 2:11; Evrei 11:13; Efeseni 2:12; Coloseni 1:13; Deuteronomul 30:19 și Matei 6:24. Ce argumente găsim aici că starea de „dublă cetăţenie” este imposibilă în cadrul confl ictului dintre Hristos și Satana?
1 Petru 2
11. Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul.Evrei 11
13. În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.Efeseni 2
12. aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.Coloseni 1
13. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,Deuteronomul 30
19. Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta,Matei 6
24. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.3. Ce rol are păzirea Legii în dovedirea cetăţeniei noastre? Apocalipsa 14:12
Apocalipsa 14
12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”Oamenii care iau hotărârea de a-L urma pe Hristos aleg, în felul acesta, să facă parte din poporul Său și să iasă din împărăţia Diavolului. Drept urmare, ei vor asculta de regulile, legile și poruncile lui Dumnezeu, și nu de cele ale Diavolului. Însă nu toată lumea este încântată de această schimbare în bine. Satana se va strădui să-i recâștige de partea lui, iar unii oameni se vor simţi deranjaţi de prezenţa în mijlocul lor a acestor „străini și călători”. În ciuda acestor obstacole, Dumnezeu are un popor devotat Lui, și nu „stăpânitorului lumii acesteia” (Ioan 12:31).
Străinii care trăiesc în mijlocul nostru sunt foarte ușor de remarcat. Prin ce ar trebui să ne facem remarcaţi în această lume noi, adventiștii de ziua a șaptea? Suntem ușor de remarcat?
*
*****
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL II
Plângerile lui Ieremia 1
1. Vai! Cum stă părăsită acum, cetatea aceasta atât de plină de popor altădată! A rămas ca o văduvă! Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntaşă printre ţări, a ajuns roabă astăzi! 2. Plânge amarnic noaptea şi-i curg lacrimi pe obraji. Niciunul din toţi cei ce o iubeau n-o mângâie; toţi prietenii ei au părăsit-o şi i s-au făcut vrăjmaşi. 3. Iuda a plecat în pribegie din pricina apăsării şi muncilor grele. Locuieşte în mijlocul neamurilor şi nu găseşte odihnă! Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea. 4. Drumurile Sionului sunt triste căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porţile lui sunt pustii, preoţii lui oftează; fecioarele lui sunt mâhnite, şi el însuşi este plin de amărăciune. 5. Asupritorii lui sar biruitori, vrăjmaşii lui sunt mulţumiţi. Căci Domnul l-a smerit din pricina mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului. 6. S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca nişte cerbi care nu găsesc păşune şi merg fără putere înaintea celui ce-i goneşte. 7. În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmaşii se uitau la el şi râdeau de prăbuşirea lui. 8. Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toţi cei ce-l preţuiau îl dispreţuiesc acum văzându-i goliciunea, şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează. 9. Necurăţia sta lipită pe poala hainei lui, şi nu se gândea la sfârşitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângâie. – „Vezi-mi ticăloşia, Doamne, căci iată ce semeţ este vrăjmaşul!” – 10. Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum în Locaşul lui cel Sfânt au intrat neamurile cărora Tu le porunciseşi să nu intre în adunarea Ta! 11. Tot poporul lui caută pâine suspinând; şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-şi ţină viaţa. „Uită-Te, Doamne, şi priveşte cât de înjosit sunt!” 12. O! voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse! 13. Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laţ sub picioare şi m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire şi o lâncezeală de toate zilele! 14. Mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, care stau împletite şi legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea. Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă. 15. Domnul a trântit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu; a strâns o oştire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda. 16. De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii, căci S-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa; fiii mei sunt zdrobiţi, căci vrăjmaşul a biruit. – 17. Sionul întinde mâinile rugător, şi nimeni nu-l mângâie. Domnul a trimis împotriva lui Iacov de jur împrejur vrăjmaşi; Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor. – 18. Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncilor Lui. Ascultaţi, toate popoarele, şi vedeţi-mi durerea! Fecioarele şi tinerii mei s-au dus în robie. 19. Mi-am chemat prietenii, dar m-au înşelat, preoţii şi bătrânii mei au murit în cetate căutând hrană ca să-şi ţină viaţa. – 20. Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu fierbe, mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător. Afară sabia m-a lăsat fără copii, în casă, moartea. 21. M-au auzit suspinând, dar nimeni nu m-a mângâiat. Toţi vrăjmaşii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o; dar vei aduce, vei vesti ziua când şi ei vor fi ca mine. 22. Adu toată răutatea lor înaintea Ta şi fă-le cum mi-ai făcut mie, pentru toate fărădelegile mele! Căci suspinele mele sunt multe, şi inima îmi este bolnavă. – Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
Ap.12:7: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”
Oamenii care iau hotărârea de a-L urma pe Hristos aleg, în felul acesta, să facă parte din poporul Său și să iasă din împărăţia Diavolului. Drept urmare, ei vor asculta de regulile, legile și poruncile lui Dumnezeu, și nu de cele ale Diavolului. Însă nu toată lumea este încântată de această schimbare în bine. Satana se va strădui să-i recâștige de partea lui, iar unii oameni se vor simţi deranjaţi de prezenţa în mijlocul lor a acestor „străini și călători”. În ciuda acestor obstacole, Dumnezeu are un popor devotat Lui, și nu „stăpânitorului lumii acesteia” (Ioan 12:31). Acesta este adevaratul tablou al adevaratei mari lupte. Este o regretabila greseala sa ne pierdem timpul si extraordinara oportunitate de a purta luptele Domnului, si sa tot degustam meschina satisfactie de a gasi greseli celor pe care Isus i-a numit „fratii Mei”. Exista un loc anume al fiecaruia dintre noi, pentru care suntem unici. Instruirea prin Cuvant si supunerea increzatoare in Providenta ne vor incadra natural si direct pe pozitia unica, destinata fiecaruia dintre noi, in planul Sau.
In ce ma priveste, trebuie sa-mi indeplinesc micile mele misiuni, intre care si aceasta de a expune acele aspecte actuale de a caror prezenta relevanta pentru noi sunt constient, si care stiu ca pot fi dificil de inteles, acceptat, si apoi… considerate ca puncte si criterii de ghidaj! Deja subliniam sambata remarca Domnului cu privire la surprinzatoarea, dar reala cecitate spirituala a multor persoane, realmente sincere si implicate, care totusi in realitate inca nu sunt „nascute din nou, din apa si din Duh”, pentru ca inca nu au cunoscut sau inca nu au considerat cu suficienta acuratete, cat de imens de mult inseamna, totusi, „Domnul, Neprihanirea noastra”. Multi, in mijlocul crestinismului, cu Evanghelia la dispozitie, inca n-au ajuns sa simta fiorul mirarii, care nu va putea fi epuizat toata vesnicia, in fata neprihanirii deja expuse a lui Dumnezeu, chiar cunoscand, de exemplu, versete ca acesta: „Pe Cel Ce n-a cunoscut nici-un pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El”(2Cor.5:21)! „Caut pe fratii mei”, si ii descoper cand si ei ingenuncheza, ca si mine fascinati de minunea revelatiei divine! Si-acum, atentie din nou la partea de sfarsit a versetului citat din 2Corinteni: „ca NOI sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El”! Dumnezeu si-a investit dovada neprihanirii Sale in incredibila posibilitate a devenirii noastre ca exponenti ai acesteia! Insa… „in El”, in Hristos! De aceea este „prin har, prin credinta,… ca sa nu se laude nimeni”, pe de-o parte, si ca succesul sa fie garantat, pe de cealata. Caci „pot totul in Hristos, care ma intareste”! Problema este, deci, nu ca n-ar fi existat nici-odata, si nici in prezent, exponentii neprihanirii daruite de Domnul, ci ca unii sa nu inteleaga sau sa uite si sa-si aroge merite sau sa se increada in ‘altceva’ sau ‘altcineva’, inclusiv in sine insusi, si su nu fie gasit… „in Hristos”. In plus, odata ce am acceptat ca toata neprihanirea mea, oricat timp si oricat de variat as reusi s-o traiesc, nu este ‘de la mine’, acest aspect nici nu trebuie sa ma mai preocupe. De aceea cei autentic neprihaniti, in Domnul, care exista si pe care El ii cunoaste, au orgolii si preocupari de sine ce ar putea fi denumite infantile, si totusi nu sunt deloc „copii la minte, ci la rautate sunt prunci”! Asa ca, in Domnul, raspunsul este „da si amin!”, El Si-a avut intotdeauna poporul Sau neprihanit, a carui lumina „a mers mereu crescand, pana la miezul zilei”, care „Il urmeaza… oriunde merge El”, si sunt atatia care l-au urmat chiar si la moarte, „fiecaruia din ei dandui-se cate o haina alba”(Ap.6:11). Si El Isi are si acum poporul Sau, a caror biruitoare neprihanire se va manifesta, asa cum sta scris, da, in faptul ca vor reusi „sa nu se inchine fiarei si icoanei ei, si sa nu primeasca semnul numelui ei”, pentru ca s-au facut partasi la „rabdarea in Isus Hristos”(Ap.1:9), „rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus”. Este o mare biruinta aceasta, poate chiar cea mai mare, si ea cere o lupta, fizica, psihologica si spirituala, pe masura. Si acum, in punctul acesta, sa gandim cu sinceritate si sa luam aminte: toti cei ce nu -si au pe Domnul ca desfatare, asa ca nu urmeaza pe Miel, care deci nu vor sa primeasca un spirit ca al Lui, sa traiasca o viata ca a Lui, sa poarte luptele Lui, sa se implice intr-o lucrare ca a Lui si sa se obisnuiasca sa faca fapte ca ale Lui, nu vor ajunge oare sa-si gaseasca o alta desfatare? Caci sta scris: „si tot pamantul se mira dupa fara”!