Vindecările după înălţarea lui Hristos la cer

 

Studiul V – Trimestrul I

Joi , 30 ianuarie 2014

 

5. Revezi pasajele din Faptele 3:1-19; 5:12-16; 9:36-42; 20:7-10; 1 Corinteni 12:7-9, 28-31 şi Iacov 5:13-16. Cum pot evalua creştinii de azi importanţa lucrării de vindecare pentru biserica nou-testamentară?

Fapte 3

1. Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.

2. Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului numită „Frumoasă”, ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu.

3. Omul acesta, când a văzut pe Petru şi pe Ioan că voiau să intre în Templu, le-a cerut milostenie.

4. Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Uită-te la noi!”

5. Şi el se uita la ei cu luare aminte şi aştepta să capete ceva de la ei.

6. Atunci Petru i-a zis: „Argint şi aur n-am; dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”

7. L-a apucat de mâna dreaptă şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele;

8. dintr-o săritură a fost în picioare şi a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind şi lăudând pe Dumnezeu.

9. Tot norodul l-a văzut umblând şi lăudând pe Dumnezeu.

10. Îl cunoşteau că era cel ce şedea la poarta „Frumoasă” a Templului, ca să ceară de pomană, şi s-au umplut de uimire şi de mirare pentru cele ce i se întâmplaseră.

11. Fiindcă el se ţinea de Petru şi de Ioan, tot norodul, mirat, a alergat la ei în pridvorul zis al lui Solomon.

12. Petru, când a văzut lucrul acesta, a luat cuvântul şi a zis norodului: „Bărbaţi israeliţi, pentru ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?

13. Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat; şi v-aţi lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să-I dea drumul.

14. Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş.

15. Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui.

16. Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeţi şi-l cunoaşteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii.

17. Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri.

18. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi.

19. Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare

Fapte 5

12. Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon

13. şi niciunul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura mare.

14. Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult;

15. până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.

16. Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.

Fapte 9

36. În Iope, era o ucenică numită Tabita, nume care în tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii.

37. În vremea aceea, s-a îmbolnăvit şi a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus.

38. Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el să-l roage: „Nu pregeta să vii până la noi.”

39. Petru s-a sculat şi a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând şi i-au arătat hainele şi cămăşile pe care le făcea Dorca, pe când era cu ele.

40. Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat şi s-a rugat; apoi, s-a întors spre trup şi a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii şi, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor.

41. El i-a dat mâna şi a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinţi şi pe văduve şi le-a pus-o înainte vie.

42. Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope, şi mulţi au crezut în Domnul.

Fapte 20

7. În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.

8. În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini.

9. Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea şi a fost ridicat mort.

10. Dar Pavel s-a coborât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.”

1 Corinteni 12

7. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.

8. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh;

9. altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh;

28. Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi.

29. Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt proroci? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de minuni?

30. Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc?

31. Umblaţi, dar, după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.

Iacov 5

13. Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!

14. Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.

15. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.

16. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

Ucenicii din primul secol L-au auzit pe Domnul Hristos promiţându-le că aveau să vadă „lucruri mai mari decât acestea” (Ioan 1:50; compară cu Ioan 5:20; 14:12). Lucrarea lui Petru a şi a lui Pavel, cei mai cunoscuţi ucenici ai bisericii creştine primare, a fost însoţită de vindecări şi de învieri, determinând semnificativ creşterea ei. Prezenţa lui Dumnezeu, dovedită prin vindecări, i-a convins pe mii de conducători religioşi că Hristos este Mântuitorul. Adesea, aceştia erau urmaţi de cei pe care îi păstoreau.

Ioan 1

50. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.”

Ioan 5

20. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face; şi-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi.

Ioan 14

12. Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl;

Se întâmpla uneori ca noii ucenici să nu înţeleagă bine planul divin – Simon Magul a încercat să cumpere puterea de a face minuni, trădându-şi motivaţiile egoiste (Faptele 8:9-25). Totuşi cei mai mulţi recunoşteau minunile ca pe o dovadă a prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul lor. Aceste manifestări ale puterii divine arătau că El există şi este vrednic de laudă.

Fapte 8

9. În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei.

10. Toţi, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare aminte şi ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte „mare”.”

11. Îl ascultau cu luare aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.

12. Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi cât şi femei.

13. Chiar Simon a crezut; şi după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau.

14. Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan.

15. Aceştia au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.

16. Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.

17. Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt.

18. Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani

19. şi a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine-mi voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt.”

20. Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!

21. Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu.

22. Pocăieşte-te, dar, de această răutate a ta şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă;

23. căci văd că eşti plin de fiere amară şi în lanţurile fărădelegii.”

24. Simon a răspuns: „Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce aţi zis.”

25. După ce au mărturisit despre Cuvântul Domnului şi după ce l-au propovăduit, Petru şi Ioan s-au întors la Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate de ale samaritenilor.

Deşi Hristos Se înălţase deja la cer, mulţimile continuau să Îl urmeze datorită lucrării ucenicilor Săi. Aceştia duceau mai departe misiunea începută de El. Împlineau viziunea pe care El le-o împărtăşise.

Sănătatea oamenilor a constituit întotdeauna un subiect de interes şi un obiectiv al bisericii creştine – vindecarea era inclusă pe lista darurilor spirituale. De asemenea, în Scriptură au fost consemnate învăţături pentru slujirea celor bolnavi. Darurile acestea aveau să se manifeste printre credincioşi până la a doua venire a lui Hristos, când nu aveau să mai fie necesare. Istoria bisericii consemnează dedicarea credincioşilor din diferite epoci faţă de lucrarea de sănătate. Pentru unii, alinarea suferinţei umane constituia o motivaţie importantă. Alţii erau de părere că vindecarea este primul pas spre cunoaşterea deplină a Evangheliei.

*

*****

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL I

Pildele sau Proverbele lui Solomon 26

 

1. Cum nu se potrivesc zăpada vara şi ploaia în timpul secerişului, aşa nu se potriveşte slava pentru un nebun.

2. Cum sare vrabia încoace şi încolo şi cum zboară rândunica, aşa nu nimereşte blestemul neîntemeiat. –

3. Biciul este pentru cal, frâul pentru măgar, şi nuiaua pentru spinarea nebunilor.

4. Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu semeni şi tu cu el. –

5. Răspunde însă nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înţelept. –

6. Cel ce trimite o solie printr-un nebun îşi taie singur picioarele şi bea nedreptatea. –

7. Cum sunt picioarele ologului, aşa este şi o vorbă înţeleaptă în gura unor nebuni. –

8. Cum ai pune o piatră în praştie, aşa este când dai mărire unui nebun. –

9. Ca un spin care vine în mâna unui om beat, aşa este o vorbă înţeleaptă în gura nebunilor. –

10. Ca un arcaş care răneşte pe toată lumea, aşa este cel ce tocmeşte pe nebuni şi pe întâii veniţi. –

11. Cum se întoarce câinele la ce a vărsat, aşa se întoarce nebunul la nebunia lui. –

12. Dacă vezi un om care se crede înţelept, poţi să ai mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru el. –

13. Leneşul zice: „Afară este un leu, pe uliţe este un leu!”

14. Cum se învârteşte uşa pe ţâţânile ei, aşa se învârteşte leneşul în patul lui.

15. Leneşul îşi vâră mâna în blid, şi-i vine greu s-o ducă iarăşi la gură. –

16. Leneşul se crede mai înţelept decât şapte oameni care răspund cu judecată.

17. Un trecător care se amestecă într-o ceartă care nu-l priveşte este ca unul care apucă un câine de urechi.

18. Ca nebunul care aruncă săgeţi aprinse şi ucigătoare,

19. aşa este omul care înşală pe aproapele său, şi apoi zice: „Am vrut doar să glumesc!” –

20. Când nu mai sunt lemne, focul se stinge; şi când nu mai este niciun clevetitor, cearta se potoleşte.

21. După cum cărbunele face jăratic şi lemnul foc, tot aşa şi omul gâlcevitor aprinde cearta.

22. Cuvintele clevetitorului sunt ca nişte prăjituri, alunecă până în fundul măruntaielor. –

23. Ca zgura de argint pusă pe un ciob de pământ, aşa sunt buzele aprinse şi o inimă rea.

24. Cel ce urăşte se preface cu buzele lui, şi înăuntrul lui pregăteşte înşelăciunea.

25. Când îţi vorbeşte cu glas dulce, nu-l crede, căci şapte urâciuni sunt în inima lui.

26. Chiar dacă-şi ascunde ura în prefăcătorie, totuşi răutatea lui se va descoperi în adunare. –

27. Cine sapă groapa altuia cade el în ea, şi piatra se întoarce peste cel ce o prăvăleşte.

28. Limba mincinoasă urăşte pe cei pe care-i doboară ea, şi gura linguşitoare pregăteşte pieirea. –

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO