miercuri, 25 decembrie 2013
0

Să ne păstrăm fără şovăire nădejdea

Studiul 13 – Trimestrul IV

Miercuri , 25 decembrie 2013

 

5. Citeşte textele următoare. Ce au ele în comun? Ce trebuie să păstreze credincioşii? Evrei 3:6,14; 4:14; 6:11; 10:23.

Evrei 3

6. Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.
14. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început,

Evrei 4

14. Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră.

Evrei 6

11. Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde,

Evrei 10

23. Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.

Pe lângă faptul că avem asigurarea mântuirii, este important să perseverăm şi să ne păstrăm speranţa care ne-a fost dată. În Evrei, când se spune să păstrăm ceva până la sfârşit sau să rămânem tari într-un anumit lucru, înseamnă că apelul este serios. Probabil că unii credincioşi începuseră să se îndepărteze de credinţa şi de speranţa lor creştină şi apostolul îi încurajează aici să nu renunţe la luptă. Textele menţionate mai sus exprimă în cuvinte destul de asemănătoare lucrurile care merită să fie păstrate cu tărie: nădejdea, încrederea, mărturisirea. Toate aceste cuvinte însumează, de fapt, credinţa creştină. Noi putem duce o viaţă creştină pentru că ne-am pus nădejdea în Isus şi în ce a făcut El pentru noi. În clipa în care uităm acest adevăr fundamental, ne pierdem în mod sigur şi încrederea.

Apostolul ne îndeamnă să ne păstrăm încrederea şi speranţa „de la început” şi „până la sfârşit”. A face acest lucru „fără şovăire” înseamnă a avea o credinţă neschimbătoare şi de neclintit. Indiferent de circumstanţe, speranţa noastră rămâne aceeaşi, consacrarea noastră faţă de Domnul rămâne neschimbată, deoarece avem încredere că El este credincios şi va împlini tot ce a promis.

Nu există niciun dubiu că Dumnezeu este credincios Cuvântului Său. El a împlinit făgăduinţa dată lui Avraam şi Sarei (vezi şi Romani 4:19-21), a împlinit făgăduinţa despre prima venire a lui Mesia (Galateni 3:19) şi va împlini şi făgăduinţa despre revenirea Sa (Evrei 12:26). Dar cea mai mare făgăduinţă pe care ne-a făcut-o înainte de începutul timpului este viaţa veşnică (Tit 1:2; 1 Ioan 2:25).

Romani 4

19. Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
20. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,
21. deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.

Galateni 3

19. Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa” căreia Îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor.

Evrei 12

26. al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.”

Tit 1

2. în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă,

1 Ioan 2

25. Şi făgăduinţa pe care ne-a făcut-o El este aceasta: viaţa veşnică.

Credincioşia lui Dumnezeu este de nezdruncinat. Chiar dacă noi „suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur” (2 Timotei 2:13). Necredincioşia şi necredinţa noastră nu vor schimba intenţia Sa cu noi. El promite să rămână credincios, indiferent de căderile noastre. Datorită acestei trăsături a caracterului Său, făgăduinţele pe care ni le-a făcut rămân încă la dispoziţia noastră.

Noi ne descurajăm foarte repede din cauza păcatelor. Cum le putem birui şi cum putem să nu renunţăm la luptă dacă se mai întâmplă să cădem? De ce trebuie să ne păstrăm credinţa în aceste făgăduinţe, mai cu seamă atunci când cădem?

*

*****

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL IV

Psalmii 140

 
1. (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) Scapă-mă, Doamne, de oamenii cei răi! Păzeşte-mă de oamenii asupritori,
2. care cugetă lucruri rele în inima lor şi sunt totdeauna gata să aţâţe războiul!
3. Ei îşi ascut limba ca un şarpe, au pe buze o otravă de năpârcă. – (Oprire)
4. Păzeşte-mă, Doamne, de mâinile celui rău! Fereşte-mă de oamenii asupritori, care se gândesc să mă doboare!
5. Nişte îngâmfaţi îmi întind curse şi laţuri, pun reţele de-a lungul drumului şi îmi întind capcane. – (Oprire)
6. Eu zic Domnului: „Tu eşti Dumnezeul meu! Ia aminte, Doamne, la glasul rugăciunilor mele!
7. Doamne Dumnezeule, tăria mântuirii mele, Tu-mi acoperi capul în ziua luptei.”
8. Nu împlini, Doamne, dorinţele celui rău, nu lăsa să-i izbutească planurile, ca să nu se fălească! – (Oprire)
9. Asupra capului celor ce mă înconjoară să cadă nelegiuirea buzelor lor!
10. Cărbuni aprinşi să cadă peste ei! În foc să fie aruncaţi, în adâncuri, de unde să nu se mai scoale!
11. Omul cu limba mincinoasă nu se întăreşte pe pământ, şi pe omul asupritor, nenorocirea îl paşte şi-l duce la pierzare.
12. Ştiu că Domnul face dreptate celui asuprit, dreptate, celor lipsiţi.
13. Da, cei neprihăniţi vor lăuda Numele Tău, oamenii fără prihană vor locui înaintea Ta.
 
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO