Studiul 12 – Trimestrul IV

Vineri , 20 decembrie 2013

 

Citeşte capitolul 1, „De ce a fost îngăduit păcatul?”, p. 33-43, din Patriarhi şi profeţi de Ellen G. White şi, din Mărturii, vol. 5, capitolul „Caracterul lui Dumnezeu descoperit prin Hristos”, p. 737-746.

„El [Hristos] era în lume Reprezentantul desăvârşit al Tatălui, Acela al cărui caracter şi ale cărui practici respingeau reprezentările greşite ale lui Satana cu privire la Dumnezeu. Satana L-a acuzat pe Dumnezeu de atributele pe care le avea el însuşi. Acum, în Hristos, el a văzut descoperindu-se adevăratul caracter al lui Dumnezeu – un Tată milos, care voia ca niciun om să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă şi să aibă viaţa veşnică.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, p. 254

„Misiunea lui Hristos, atât de slab înţeleasă, atât de puţin cuprinsă cu mintea, misiune care L-a chemat de la tronul lui Dumnezeu la taina altarului crucii de pe Calvar, se va dezvălui din ce în ce mai mult minţii şi se va vedea că în jertfa Sa se găsesc izvorul şi principiul oricărei alte misiuni de dragoste.” – Ellen G. White, In Heavenly Places, p. 319

Întrebări pentru discuţie

1. Meditează la ideea că, la finalul marii lupte, toate fiinţele inteligente din univers, inclusiv Satana şi cei pierduţi, vor recunoaşte dreptatea, adevărul şi neprihănirea lui Dumnezeu în modul în care a tratat păcatul şi răzvrătirea. Ce ne spune aceasta despre caracterul Său? Ce ne spune despre realitatea libertăţii morale şi despre importanţa acestei  libertăţi pentru universul pe care l-a creat?

2. Există mulţi creştini care neagă existenţa lui Satana, considerând că el ar face parte din superstiţiile prin care oamenii primitivi încercau să explice răul şi suferinţa din lumea noastră. Gândeşte-te cât de mare este amăgirea aceasta! Cum e posibil ca un creştin să nege existenţa unei puteri despre care Biblia, şi mai ales Noul Testament, ne spune că este o fiinţă reală? Ce ne spune aceasta despre influenţa puternică pe care o au modernismul şi secularismul asupra unor biserici? Ce putem învăţa noi, adventiştii de ziua a şaptea, din greşelile altora, pentru a nu cădea în aceeaşi capcană ca ei? Dacă Satana nu este o fiinţă reală, atunci ce mai rămâne din marea luptă dintre bine şi rău?

*

*****

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL IV

Psalmii 135

 
1. Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi Numele Domnului, lăudaţi-L, robi ai Domnului,
2. care staţi în Casa Domnului, în curţile Casei Dumnezeului nostru!
3. Lăudaţi pe Domnul, căci Domnul este bun; cântaţi Numele Lui, căci este binevoitor.
4. Căci Domnul Şi-a ales pe Iacov, pe Israel, ca să fie al Lui.
5. Ştiu că Domnul este mare şi că Domnul nostru este mai presus de toţi dumnezeii.
6. Domnul face tot ce vrea în ceruri şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile.
7. El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere la fulgere şi ploaie şi scoate vântul din cămările lui.
8. El a lovit pe întâii născuţi ai Egiptului, de la oameni până la dobitoace.
9. A trimis semne şi minuni în mijlocul tău, Egiptule: împotriva lui faraon şi împotriva tuturor slujitorilor lui.
10. A lovit multe neamuri şi a ucis împăraţi puternici:
11. pe Sihon, împăratul amoriţilor, pe Og, împăratul Basanului, şi pe toţi împăraţii Canaanului;
12. şi le-a dat ţara de moştenire, de moştenire poporului Său, Israel.
13. Doamne, Numele Tău rămâne pe vecie; Doamne, pomenirea Ta ţine din neam în neam,
14. căci Domnul va judeca pe poporul Său, şi va avea milă de robii Săi.
15. Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucrare făcută de mâinile oamenilor.
16. Au gură, şi nu vorbesc, au ochi, şi nu văd,
17. au urechi, şi totuşi n-aud, da, n-au suflare în gură.
18. Ca ei sunt cei ce-i fac, toţi cei ce se încred în ei.
19. Casa lui Israel, binecuvântaţi pe Domnul! Casa lui Aaron, binecuvântaţi pe Domnul!
20. Casa lui Levi, binecuvântaţi pe Domnul! Cei ce vă temeţi de Domnul, binecuvântaţi pe Domnul!
21. Domnul să fie binecuvântat din Sion, El, care locuieşte în Ierusalim! Lăudaţi pe Domnul!
 
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO