Daruri contrafăcute
4. Ce ne învaţă Biblia cu privire la darurile contrafăcute şi la originea lor? Mat. 7,22.23; 2 Tes. 2,9.10; Apoc. 16,13.14.
__________________________________________________________________________________________________
Prin puterea lui Dumnezeu, Moise şi Aaron, stând înaintea lui Faraon, au transformat toiagul într-un şarpe (Ex. 7,10), apa Nilului în sânge (vers. 20) şi au făcut să iasă broaşte din Nil şi să umple ţara (Ex. 8,6); dar, prin puterea lui Satana, vrăjitorii egipteni au putut să facă acelaşi lucru. Cu toate acestea, începând cu cea de-a treia plagă, vrăjitorii egipteni nu au mai fost în stare să contrafacă minunile lui Dumnezeu.
Istoria aceasta ne învaţă două lucruri: (1) Satana poate face minuni care par a fi autentice; (2) Satana nu poate să acţioneze decât în limitele stabilite de Dumnezeu.
Darurile contrafăcute nu sunt doar o pervertire a adevăratelor daruri ale lui Dumnezeu, ci pot fi chiar manifestări similare, provenind însă dintr- o sursă diferită – Satana.
Un studiu asupra textelor menţionate mai sus ar trebui să ne descopere câteva elemente importante în legătură cu darurile spirituale contrafăcute. În primul rând, aşa cum vedem, aceste manifestări false pot fi realizate de persoane care invocă Numele lui Isus; într-adevăr, Isus a spus că vor veni mulţi care vor pretinde că fac minuni în Numele Său. Şi totuşi, aşa cum ne spune Mântuitorul, ei nu vin din partea Sa.
În al doilea rând, vor exista minuni şi semne miraculoase suficient de puternice pentru a-i înşela pe mulţi. Cu alte cuvinte, trebuie să fim foarte atenţi să nu ne lăsăm înşelaţi de existenţa supranaturalului. Chiar dacă ceva este făcut în Numele lui Isus şi pare a fi supranatural, aceasta nu înseamnă că este un dar autentic al Duhului Sfânt.
În ultimul rând, în timpul sfârşitului, Satana va face tot posibilul pentru a înşela cât mai mulţi oameni. De aceea, indiferent ce manifestări supranaturale apar, noi trebuie să le verificăm întotdeauna pe baza Bibliei. Dacă ele nu sunt în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu, atunci avem răspunsul în privinţa lor, indiferent cât de impresionante ar părea ele. Biblia trebuie să fie standardul nostru suprem.
Pornind de la aceste câteva aspecte, ce atitudine ar trebui să avem noi faţă de toţi aceşti pretinşi „profeţi”, „vindecători” şi „făcători de minuni” care apar în fiecare săptămână? Fără să vrem să judecăm pe nimeni, de ce ar trebui să fim circumspecţi? Ce fel de întrebări ar trebui să punem şi de ce?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO