Închinarea în cer

 

Studiul 1 – Trimestrul IV

Marți , 1 octombrie 2013

 

4. Citeşte Apocalipsa 4 şi 5. Ce ne descoperă aceste două capitole despre locuinţa lui Dumnezeu din cer? Dar despre planul de mântuire?

Apocalipsa 4

1. După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!”

2. Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.

3. Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de jasp şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.

4. Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur.

5. Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.

6. În faţa scaunului de domnie mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cristalului. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi.

7. Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară.

8. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”

9. Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi care este viu în vecii vecilor,

10. cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi ziceau:

11. „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”

Apocalipsa 5

1. Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte scrisă pe dinăuntru şi pe din afară, pecetluită cu şapte peceţi.

2. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”

3. Şi nu se găsea nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.

4. Şi am plâns mult pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.

5. Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge; iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.

6. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul.

7. El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.

8. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o lăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.

9. Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.

10. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!”

11. M-am uitat, şi, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.

12. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”

13. Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”

14. Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!

Practic, viziunea despre sala tronului din cer este o viziune despre sanctuarul din cer. Lucrul acesta este dovedit de limbajul utilizat, care face referire la sistemul religios ebraic. Spre exemplu, cuvintele pentru „uşă” şi „trâmbiţă” din Apocalipsa 4:1 apar frecvent în Septuaginta (traducerea în greaca veche a Vechiului Testament) cu referire la sanctuar. Cele trei pietre preţioase din Apocalipsa 4:3 apar şi pe pieptarul marelui-preot. Cele şapte lămpi de foc ne aduc aminte de sfeşnicele din Templul lui Solomon. Cei douăzeci şi patru de bătrâni ne trimit cu gândul la cele douăzeci şi patru de cete preoţeşti care slujeau la templu pe parcursul unui an şi care făceau rugăciuni simbolizate aici de tămâia din „potirele de aur” (Psalmii 141:2). Toate aceste versete ne trimit la serviciul de închinare din Vechiul Testament, care se desfăşura în sanctuarul pământesc.

Psalmii 141

2. Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mâinilor mele!

De asemenea, Mielul înjunghiat din Apocalipsa 5 arată spre moartea sacrificială a lui Hristos. El este unicul mijlocitor al mântuirii şi este socotit vrednic datorită biruinţei obţinute (Apocalipsa 5:5), datorită jertfei Sale (Apocalipsa 5:9,12) şi datorită divinităţii Sale (Apocalipsa 5:13).

„Hristos a luat asupra Sa natura omenească şi Şi-a dat viaţa ca jertfă, pentru ca omul, ajungând părtaş la natura divină, să poată avea viaţa veşnică.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 3, p. 141

Scenele descrise în aceste două capitole, în centrul cărora se află tronul divin, înfăţişează lucrarea lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Remarcăm aici că această lucrare s-a desfăşurat sub privirile fiinţelor inteligente din cer, fapt ce constituie un alt aspect esenţial al temei marii lupte.

Gândeşte-te ce înseamnă faptul că Hristos, în calitate de Dumnezeu, a luat asupra Sa natura noastră omenească şi a murit în locul nostru; cu alte cuvinte, El a luat asupra Sa toate relele pe care le-ai făcut şi pentru care ai merita să fii pedepsit. De ce este necesar ca tot ce faci să aibă la bază acest adevăr?

*

**********

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL IV

Psalmii 55

 

1. (Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe instrumente cu corzi. O cântare a lui David.) Ia aminte, Dumnezeule, la rugăciunea mea şi nu Te ascunde de cererile mele!

2. Ascultă-mă şi răspunde-mi! Rătăcesc încoace şi încolo şi mă frământ,

3. din pricina zarvei vrăjmaşului şi din pricina apăsării celui rău. Căci ei aruncă nenorocirea peste mine şi mă urmăresc cu mânie.

4. Îmi tremură inima în mine şi mă cuprinde spaima morţii,

5. mă apucă frica şi groaza şi mă iau fiorii.

6. Eu zic: „O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura şi aş găsi undeva odihnă!”

7. Da, aş fugi departe de tot şi m-aş duce să locuiesc în pustiu. – (Oprire)

8. Aş fugi în grabă la un adăpost de vântul acesta năprasnic şi de furtuna aceasta.

9. Nimiceşte-i, Doamne, împarte-le limbile, căci în cetate văd silă şi certuri;

10. zi şi noapte ei îi dau ocol pe ziduri: nelegiuirea şi răutatea sunt în sânul ei;

11. răutatea este în mijlocul ei, şi vicleşugul şi înşelătoria nu lipsesc din pieţele ei.

12. Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu potrivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m-aş ascunde dinaintea lui.

13. Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine!

14. Noi, care trăiam împreună într-o plăcută prietenie şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!

15. Să vină moartea peste ei şi să se coboare de vii în Locuinţa morţilor! Căci răutatea este în locuinţa lor, în inima lor.

16. Dar eu strig către Dumnezeu, şi Domnul mă va scăpa.

17. Seara, dimineaţa şi la amiază oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu.

18. Mă va scăpa din lupta care se dă împotriva mea şi-mi va aduce pacea, căci mulţi mai sunt împotriva mea!

19. Dumnezeu va auzi şi-i va smeri, El, care, din veşnicie, stă pe scaunul Lui de domnie. – (Oprire) Căci în ei nu este nicio nădejde de schimbare şi nu se tem de Dumnezeu.

20. Ei pun mâna pe cei ce trăiau în pace cu ei şi îşi calcă legământul.

21. Gura lor este dulce ca smântâna, dar în inimă poartă războiul: cuvintele lor sunt mai alunecoase decât untdelemnul, dar, când ies ele din gură, sunt nişte săbii.

22. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.

23. Şi Tu, Dumnezeule, îi vei coborî în fundul gropii. Oamenii setoşi de sânge şi de înşelăciune nu vor ajunge nici jumătate din zilele lor. Eu însă mă încred în Tine!

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO