Studiul 6

Vineri , 10 mai 2013

Soarele  apune la ora 20:31

 

Citiţi paragrafele de mai jos şi discutaţi despre clarificările pe care ele le aduc mesajului transmis de cartea lui Iona.

„Oricând sunt în nevoie, copiii lui Dumnezeu au privilegiul preţios de a apela la ajutorul Său. Nu contează dacă locul unde se află este nepotrivit, căci urechea milei lui Dumnezeu este deschisă la strigătul lor. Oricât de pustiu şi de întunecat ar fi locul acela, el va fi transformat într-un adevărat templu de către copilul lui Dumnezeu aflat în rugăciune.” – Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 4, p. 1003

„Tulburat şi umilit, neînstare să înţeleagă planul lui Dumnezeu în cruţarea cetăţii Ninive, Iona adusese totuşi la îndeplinire însărcinarea dată de a avertiza cetatea cea mare. Şi, cu toate că evenimentul prezis nu a avut loc, solia de avertizare era întru totul venită de la Dumnezeu. Ea a adus la îndeplinire scopul pe care Dumnezeu l-a avut în plan. Slava harului Său a fost descoperită printre păgâni.” – Idem, Profeţi şi regi, p. 272, 273

Întrebări pentru discuţie

1. Cartea lui Iona ne învaţă că Dumnezeu are stăpânire deplină asupra naturii. Imaginează-ţi că un prieten de-al tău a pierdut un membru al familiei în urma unui dezastru natural. Cum îi poţi explica faptul că Dumnezeu este încă la cârma lumii noastre, în ciuda dezastrelor naturale care produc atâtea pagube şi care curmă atâtea vieţi omeneşti?

2. Citeşte ultimul verset din Iona. Ce ne spune el despre responsabilitatea noastră de a duce Evanghelia în toate colţurile lumii?

3. În parabola robului nemilostiv (Matei 18:21-35), Isus Îl compară pe Dumnezeu cu un împărat care şi-a anulat hotărârea de a-l ierta de datorie pe un sclav şi l-a aruncat în închisoare. Îşi anulează vreodată Dumnezeu iertarea? Unii creştini susţin cu tărie că El nu-Şi anulează iertarea. Ce poziţie are biserica noastră faţă de acest subiect? Care sunt argumentele?

Matei 18

21. Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?”
22. Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.
23. De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi.
24. A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni.
25. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria.
26. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: „Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot.”
27. Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria.
28. Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.”
29. Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: „Mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti.”
30. Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria.
31. Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute.
32. Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.
33. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău cum am avut eu milă de tine?”
34. Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.
35. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

4. Pentru mulţi oameni din societatea secularizată, ideea ca un om să fie înghiţit de viu şi să trăiască într-un „peşte mare” pare să fie greu de luat în serios. Totuşi, după cum menţionam mai devreme, Isus a depus o mărturie clară despre veridicitatea acestei istorii. Cum ne ajută istoria lui Iona să înţelegem cât de îngustă şi de limitată este, de fapt, concepţia că nu există supranatural în realitate?

===========================================================

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL II

2 Cronici 22

1. Locuitorii Ierusalimului au pus împărat în locul lui pe Ahazia, fiul lui cel mai tânăr; căci oastea venită în tabără cu arabii omorâse pe toţi cei mai mari în vârstă. Astfel a început să domnească Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda.
2. Ahazia avea patruzeci şi doi de ani, când a ajuns împărat, şi a domnit un an la Ierusalim. Mama sa se chema Atalia, fata lui Omri.
3. El a umblat în căile casei lui Ahab, căci mama sa îi dădea sfaturi nelegiuite.
4. A făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi casa lui Ahab, căci după moartea tatălui său, ei îi erau sfetnici, spre pierzarea lui.
5. Târât de sfatul lor, s-a dus cu Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, la război împotriva lui Hazael, împăratul Siriei, la Ramot în Galaad. Sirienii au rănit pe Ioram.
6. Ioram s-a întors să se vindece la Izreel de rănile pe care i le făcuseră sirienii la Rama, când se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. Azaria, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda, s-a coborât să vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, la Izreel, pentru că era bolnav.
7. Prin voia lui Dumnezeu şi spre pierzarea lui a venit Ahazia la Ioram. Când a ajuns, a ieşit cu Ioram să se ducă înaintea lui Iehu, fiul lui Nimşi, pe care-l unsese Domnul ca să piardă casa lui Ahab.
8. Şi, pe când se răzbuna Iehu împotriva casei lui Ahab, a dat peste capii lui Iuda şi peste fiii fraţilor lui Ahazia, care erau în slujba lui Ahazia, şi i-a omorât.
9. Au căutat pe Ahazia şi l-au prins în Samaria, unde se ascunsese. L-au adus la Iehu şi l-au omorât. Apoi l-au îngropat, căci ziceau: „Este fiul lui Iosafat, care căuta pe Domnul din toată inima lui.” Şi n-a mai rămas nimeni din casa lui Ahazia care să fi fost în stare să domnească.
10. Atalia, mama lui Ahazia, văzând că fiul ei a murit, s-a sculat şi a omorât tot neamul împărătesc al casei lui Iuda.
11. Dar Ioşabeat, fata împăratului, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, l-a ridicat din mijlocul fiilor împăratului, când au fost omorâţi, şi l-a pus cu doica lui în odaia paturilor. Astfel l-a ascuns Ioşabeat, fata împăratului Ioram, nevasta preotului Iehoiada şi sora lui Ahazia, de privirile Ataliei, care nu l-a omorât.
12. A stat şase ani ascuns cu ei în Casa lui Dumnezeu. Şi în ţară domnea Atalia.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO