Studiul 6

Duminica , 4 noiembrie 2012

 

Creştinul nu ar avea nicio speranţă să obţină biruinţa asupra forţelor răului dacă nu ar fi fost pregătit deja cadrul pentru biruinţa lui. În studiul din săptămâna trecută, s-a subliniat faptul că Hristos a obţinut biruinţa asupra tuturor tipurilor de puteri rele şi ostile binelui. Într-un sens foarte real, faptul că au fost demascate şi dezarmate le-a impus nişte limite. Supunând aceste puteri, Hristos a pregătit cadrul pentru biruinţa creştinului.

1. Pavel se roagă pentru iluminarea ochilor creştinilor din Efes. Cum înţelegem cuvintele lui în contextul marii lupte? Ce a realizat Domnul Hristos pentru noi? Ce făgăduinţe ne sunt date aici? Cum putem aplica aceste făgăduinţe la experienţa noastră? Efeseni 1:18-22

Efeseni 1

18. şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi
19. şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui,
20. pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti,
21. mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.
22. El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii,

Pavel se roagă pentru credincioşi ca ochii lor să fie iluminaţi, astfel încât viaţa lor să fie plină de speranţa creştină, să-şi cunoască privilegiul de moştenitori ai lui Dumnezeu şi să cunoască din proprie experienţă puterea Sa, o putere la fel de mare ca puterea care L-a înviat pe Isus din morţi.

2.Reciteşte Efeseni 1:20-22. Ce anume din aceste făgăduinţe putem cere să se împlinească în dreptul nostru, în lupta cu nişte forţe mai puternice decât noi?

Ca urmare a răstignirii şi învierii lui Hristos, toate lucrurile, inclusiv domniile şi stăpânirile, îi sunt supuse Lui. Cadrul este într-adevăr pregătit pentru ca biruinţa noastră, a fiecăruia personal, asupra tuturor forţelor care ne oprimă din punct de vedere spiritual, să fie posibilă.

Reciteşte textele indicate în secţiunea de astăzi. Ce idei îţi pot fi de folos în luptele pe care le porţi în acest moment? Gândeşte-te la afirmaţiile care se fac în ele şi la făgăduinţele pe care le avem prin Hristos. Cum putem transpune în practică aceste învăţături?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO