Dragoste şi fermitate (2 Tesaloniceni 3:13-15)

Studiul 13

Joi , 27 septembrie 2012

 

5. Potrivit cu Matei 18:15-17, care trebuie să fie atitudinea bisericii faţă de o persoană care şi-a pierdut calitatea de membru?

Matei 18

15. Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.

16. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.

17. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.

Aplicarea măsurilor disciplinare în biserică este o problemă dificilă. De regulă, cel indisciplinat este fratele, mama, fiul sau prietenul cel mai bun al altui membru. Unii membri preferă să nu disciplineze niciodată pe nimeni, alţii preferă să fie date sancţiuni aspre. Cum poate biserica să deosebească voia lui Dumnezeu de interesele şi preferinţele personale?

Matei 18 ne propune un proces simplu şi clar. Primul pas este discuţia personală dintre cel greşit şi cel căruia i s-a greşit. Scopul ei trebuie să fie iertarea, ori de câte ori lucrul acesta e posibil (Mat. 18:21-35). Pasul al doilea este ca cel căruia i s-a greşit să meargă la cel care a greşit împreună cu unul sau doi membri, astfel încât cele discutate să fie foarte clare pentru ambele părţi. Numai după aceea se poate trece la convocarea unei adunări administrative. Dacă nu răspunde la apelul plenului bisericii, cel care a greşit trebuie privit „ca un păgân şi ca un vameş” (Mat. 18:17). Dar ce înseamnă a privi pe cineva ca pe un păgân şi ca pe un vameş? Sunt două posibilităţi. Pe de o parte, Isus i-ar fi putut cere bisericii să-l ocolească pe cel greşit aşa cum erau ocoliţi păgânii şi vameşii în societatea de atunci. Pe de altă parte, este posibilitatea de a-l trata pe cel exclus aşa cum i-a tratat Isus pe păgâni şi pe vameşi (cu compasiune şi iertare).

Matei 18

21. Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?”

22. Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.

23. De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi.

24. A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni.

25. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria.

26. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: „Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot.”

27. Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria.

28. Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.”

29. Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: „Mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti.”

30. Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria.

31. Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute.

32. Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.

33. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău cum am avut eu milă de tine?”

34. Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.

35. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

6. Ce are Pavel de spus despre disciplina bisericii? 2 Tesaloniceni 3:13-15

2 Tesaloniceni 3

13. Voi, fraţilor, să nu osteniţi în facerea binelui.

14. Şi, dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l şi să n-aveţi niciun fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine.

15. Să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate.

Aplicarea corectă a pasajelor din Matei 18 şi 2 Tesaloniceni 3 la viaţa actuală nu e ceva uşor. Nu există doi oameni identici, nici două situaţii identice. Uneori, iertarea înmoaie inima celui greşit şi îl înduplecă să se împace cu biserica. Alteori, inima lui împietrită nu va răspunde decât la o dragoste care dă dovadă de suficientă fermitate pentru a aplica sancţiunea. Iată de ce Conferinţa Generală nu exclude niciun membru. Acest proces delicat este cel mai bine îndeplinit de biserica locală, acolo unde cel greşit este bine cunoscut.

Însă fermitatea nu înseamnă abuz. Cel supus disciplinei trebuie privit în continuare ca un membru al familiei. Biserica trebuie să fie conştientă că el este un frate „pentru care a murit Hristos” (Rom. 14:15, 1 Cor. 8:11).

Romani 14

15. Dar, dacă faci ca fratele tău să se mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!

1 Corinteni 8

11. Şi astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele pentru care a murit Hristos!

Ce experienţe ai avut în ceea ce priveşte disciplina bisericii? Cum poate biserica să păstreze o atitudine echilibrată şi să evite conflictul şi tolerarea greşelii?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO