A râs de făgăduinţa lui Dumnezeu

4. Care a fost răspunsul lui Avraam la făgăduinţa care i-a fost făcută? Gen. 17,15-17
______________________________________________________________

5. Care a fost o altă reacţie imediată a lui, faţă de această făgăduinţă? Gen. 17,18. De ce a reacţionat atât de firesc în faţa cuvintelor clare ale lui Dumnezeu?
______________________________________________________________

Avraam a trăit o sută şaptezeci şi cinci de ani (Gen. 25,7). Sara a murit la vârsta de o sută douăzeci şi şapte de ani (Gen. 23,1). Fiul lor, Isaac, a trăit o sută optzeci de ani (Gen. 35,28). Respectând proporţia, era ca şi cum astăzi Avraam şi Sara ar fi fost trecuţi de cincizeci de ani când această făgăduinţă le-a fost repetată. Astfel, nu este deloc surprinzător că Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs atunci când Dumnezeu i-a repetat făgăduinţa că li se va naşte un copil. Peste foarte puţină vreme, trei vizitatori cereşti au venit la Avraam şi, în timp ce mâncau ce le pregătise Sara, unul dintre ei a spus că fiul promis avea să se nască peste un an (Gen. 18,10). Ca toate femeile beduine, Sara stătea deoparte, astfel încât să nu fie văzută, dar să poată auzi. Atunci când a auzit cuvintele oaspetelui (vers. 12), ea se afla chiar la intrarea în cort şi a râs în sinea ei. Nu a râs de bucurie, ci era un semn al necredinţei.

6. Cu toate că Sara a minţit în răspunsul pe care I l-a dat Domnului, care a fost motivul pentru care râsese? Gen. 18,11.12

În Rom. 4,19, Pavel spune că Sara, din punct de vedere fizic, trecuse mult de vârsta când ar fi putut da naştere unui copil. Atunci când a fost întrebată, ea a încercat să-şi ascundă necredinţa în spatele unei minciuni. Dar minciuna nu şi-a atins scopul, astfel că discuţia s-a încheiat într-un mod cât se poate de jenant pentru ea.

Atunci când, după Cuvântul lui Dumnezeu, copilul făgăduit s-a născut, Avraam i-a pus numele Isaac, adică „el râde” (Gen. 17,19). Cuvântul Yitzhak denotă sunetul emis de un râs puternic, în hohote. „Şi Sara a zis: ’Dumnezeu m-a făcut de râs: oricine va auzi, va râde de mine’” (Gen. 21,6).

Scrie un paragraf despre lecţia pe care o putem învăţa de la Avraam şi Sara. Împărtăşiţi răspunsurile în cadrul grupe.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO