Aplicaţie
Studiul 12
Vineri , 22 iunie 2012
Cum să-i inviţi pe alţii să se alăture lucrării tale
Ai văzut vreodată un om-orchestră? Este un om care cântă la mai multe instrumente. Toba o poartă în spinare şi o acţionează apăsând cu piciorul pe o pedală; ţambalul îl are legat de genunchi ş.a.m.d. În sens figurat, omul-orchestră este cel care îndeplineşte singur toate rolurile.
Oamenii-orchestră riscă să ajungă la surmenaj fiindcă nu au o echipă care să-i susţină fizic şi emoţional. Ei se plâng uneori că biserica nu-i susţine, dar probabil că membrii nu au fost solicitaţi să se implice decât financiar.
Dacă vrei să evaluezi o lucrare abia începută sau o lucrare aflată în derulare, iată ce poţi face pentru a-i convinge pe alţii să ţi se alăture şi pentru a-ţi extinde activitatea:
1. Analizează toate aspectele lucrării tale şi află câte persoane pot participa la îndeplinirea ei.
2. Descoperă unde ai nevoie neapărat de ajutor şi caută persoane-cheie care să îndeplinească aceste roluri importante. Gândeşte-te la câţiva conducători de echipă.
3. Pregăteşte în scris o schiţă detaliată care să cuprindă toate aspectele lucrării tale. Îţi va fi de folos când vei sta de vorbă cu cei pe care vrei să-i convingi să ţi se alăture. Ea îi va ajuta să înţeleagă ce se aşteaptă de la ei.
4. Prezintă regulat rapoarte în faţa bisericii. În felul acesta, toţi vor înţelege că lucrarea ta face parte din strategia generală a bisericii locale pentru mărturie şi evanghelizare şi vor fi mai dispuşi să ţi se alăture.
5. Organizează întâlniri regulate cu echipa. Apreciază-i pe membrii echipei şi analizează progresul obţinut. Întreabă: „Ce am făcut până acum?” „Ce facem acum?” „Ce vom face de aici înainte?”
Pentru discuţie
1. În ce situaţii ţi se întâmplă să treci linia de demarcaţie dintre evaluare şi acel tip de judecată pe care Scriptura o interzice?
2. Meditează la cuvintele din Matei 23:15. Ce putem face noi, ca biserică, pentru a preîntâmpina această situaţie, mai ales că cei nou-convertiţi sunt adeseori atât de plini de zel? Ce putem face pentru a ne asigura că zelul este bine direcţionat pentru ca să nu contribuim la sporirea numărului „fiilor gheenei”?
Matei 23
15. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.3. Analizează o lucrare desfăşurată în prezent de biserica ta şi propune un sistem bun de evaluare a programului, a procesului şi a celor implicaţi.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO