Ce ne cere Domnul
Studiul 12
Marti , 19 iunie 2012
5. Citeşte Deuteronomul 10:12,13 şi apoi răspunde la întrebări, ţinând seama de cele învăţate săptămâna aceasta şi în cursul trimestrului.
Deuteronomul 10
12. Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, 13. să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi, ca să fii fericit?a. Care este, în câteva cuvinte, ideea principală din aceste două versete?
b. La ce text din Noul Testament te trimite cu gândul acest pasaj? Ce ne spune faptul acesta despre importanţa îndemnurilor din versetele citite?
c. Versetul spune că Dumnezeu „cere” aceste lucruri de la noi. Cum înţelegem această idee ştiind că suntem mântuiţi numai prin credinţă?
d. Textele acestea se adresează în primul rând inimii noastre, sufletului nostru, îndemnându-ne să ne temem de Domnul şi să-L iubim – lucruri greu de măsurat după înfăţişarea exterioară. Potrivit pasajului, care sunt manifestările exterioare ale acestor stări interioare? Cum corespunde această legătură dintre interior şi exterior cu modul în care înţelegem Apocalipsa 14:6-12?
Apocalipsa 14
6. Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. 7. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” 8. Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” 9. Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, 10. va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. 11. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! 12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”e. În Matei 23:15, Isus face o evaluare severă a lucrării cărturarilor şi fariseilor de „mărturie personală” şi „evanghelizare” a neamurilor. Ce spune El?
Matei 23
15. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.Când căutăm să ne împlinim misiunea, să păstrăm întotdeauna în minte cuvintele din Deuteronomul 10:12,13. În fond, nu dorim să facem din oameni nişte „fii ai gheenei”!