Daruri spirituale pentru evanghelizare şi mărturie personală

Studiul 3

14 aprilie 2012

 

Pentru studiul din săptămâna aceasta, citeşte: 1 Petru 4:10; Ioan 16:8,13; 1 Corinteni 12:28-31; Faptele apostolilor 2:40-47; 13:4,5.

Text de memorat: „Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii, proroci, pe alţii, evanghelişti, pe alţii, păstori şi învăţători pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” (Efeseni 4:11,12)

Gândul central: Darurile spirituale sunt înzestrările speciale oferite fiecărui membru pentru a fi folosite spre slava lui Dumnezeu şi spre salvarea sufletelor.

Ca biserică, am pus accent în mod justificat pe darul spiritului profetic, dar nu am subliniat întotdeauna şi valoarea celorlalte daruri spirituale pentru slujire. Totuşi este important să subliniem valoarea lor. Primirea lor este o doctrină biblică. De aceea, ca biserică, trebuie să le privim cu seriozitate pentru ca membrii să îşi accepte darurile cu bucurie şi să şi le pună la lucru.

Este regretabil faptul că mulţi membri ai biserici nu îşi pun în valoare darurile primite. Cauzele sunt numeroase. Uneori, greşeala este la membri. Alteori, biserica trebuie să facă mai mult pentru a-i încuraja pe aceştia să-şi descopere darurile şi apoi să le folosească în lucrare şi în misiune sub călăuzirea Duhului Sfânt. Ce păcat este să ai un dar şi să nu îl foloseşti niciodată în scopul pentru care ţi-a fost dat!

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO

3 comentarii

  • liviu
    21 aprilie 2012 6:13

    DECI SA NU FACEM DEOSEBIRE
    SI SA NU CAUTAM SI ALTE DARURI
    ASTEA SUNT TOATE
    APLICATILE
    PROPOVADUITI CA EVANGHELISTI
    SAU FITI APOSTOLI
    SAU PASTORI
    SAU INVATATORI
    DAR TOTI AU ACELASI SCOP
    PROPOVADUIREA IMPARATIEI LUI DUMNEZEU
    A LUOI ISUS CARE STA SA VINA AMIN!

  • liviu
    21 aprilie 2012 6:15

    dIN CATE AM VAZUT EU LA CAPITOLUL EVANGHELIZARE STATI CAM MUTI
    NU SCRIETI MESAJE
    CA NU PREA AVETI CE SCRIE
    CA NU IL PROPOVADUITI PE DOMNUL
    TREZITIVA
    ALTFEL DEGEABA VENITI LA BISERICA
    NU VETI PRIMI MANTUIREA LA SFARSIT
    VORBESC ACUM IN SPECIAL DE MAJORITATEA ADVENTISTILOR

  • marian
    21 aprilie 2012 22:53

    insist,cei care stau cu bata in mana sa dea in cap,sa se apuce de ceea ce trebuie cu adevarat facut.sa lase prostiile si sa fie ei primii care propovaduiesc pe Domnul.poti sa il propovaduiesti pe Dumnezeu si prin purtarea ta,prin faptele tale,nu doar prin a spune ,,asa scrie in biblie”.un om poate sa vada pe Dumnzeu doar printr-un gest al tau cat de mic,dar care pt el inseamna mult.in definitiv din multi lipseste dragostea asta e problema crestinilor.

Părerea mea