Raportul prezentat în faţa bisericii

Studiul 2

Joi , 12 aprilie 2012

 

Când este adus înaintea bisericii, raportul lucrării de mărturie şi de evanghelizare creează o atmosferă de încurajare şi de binecuvântare. Cei care prezintă raportul pot fi încurajaţi de membrii bisericii, iar cei care îl ascultă sunt binecuvântaţi aflând ce face Dumnezeu prin poporul Său.

8. De ce erau prezentate rapoarte înaintea bisericii? Faptele 14:27; 15:4.

Fapte 14

27. După venirea lor, au adunat biserica şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei şi cum deschisese Neamurilor uşa credinţei.

Fapte 15

4. Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de prezbiteri, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.

Dacă citim contextul în care se găsesc versetele de mai sus, descoperim că rapoartele erau prezentate înaintea bisericii după o perioadă de predicare transculturală. Aceste sesiuni de rapoarte ne arată că biserica era interesată de lucrarea de răspândire a Evangheliei şi că îi oferea sprijin.

Cartea Faptele apostolilor este un raport al eforturilor misionare ale bisericii primare şi este plină de lecţii pentru biserica de azi. Importanţa raportului reiese clar dacă ne gândim ce s-ar întâmpla cu această carte dacă am elimina din ea toate rapoartele activităţii de evanghelizare.

9. De ce crezi că ucenicii I-au prezentat lui Isus un raport despre ceea ce făcuseră? Marcu 6:30

Marcu 6

30. Apostolii s-au adunat la Isus şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni.

Deşi este adevărat că uneori mărturia personală şi evanghelizarea au loc spontan, tot la fel de adevărat este şi faptul că biserica, în ansamblu, trebuie să aibă un plan de misiune. Dacă acţionăm pe baza unui plan general, ne este mai uşor să menţinem direcţia şi ordinea logică de desfăşurare a activităţilor şi avem regulat ocazia de a evalua şi a aduce rapoarte. Raportul nu este doar o listă cu lucrurile pe care le-am făcut. Prin raport, biserica şi cei care dau mărturie pot înţelege încă o dată faptul că ei sunt conlucrători cu Domnul.

Unii ezită să prezinte rapoarte, deoarece se tem că aceasta este o formă de laudă cu realizările omeneşti. Totuşi, dacă raportul e prezentat cu credincioşie, Dumnezeu este lăudat, iar biserica Sa este întărită în credinţă. Primii creştini Îl lăudau pe Dumnezeu atunci când auzeau rapoartele misionare ale apostolului Pavel (vezi Faptele 21:19,20).

Dacă ar fi să prezinţi înaintea bisericii un raport al eforturilor tale evanghelistice cele mai recente, ce ai relata? Ce îţi spune răspunsul la această întrebare despre tine şi despre ce ar trebui să faci?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO