Consecinţele periculoase ale legalismului
Studiul 11
Marti , 6 decembrie 2011
Modul în care Pavel introduce Galateni 5,2-12 ne arată cât de important este ceea ce urmează să spună el aici. „Iată” are sensul de „Ascultaţi!”, „Atenţie la ceea ce vreau să vă spun!” Prin acest apel serios, el le atrage atenţia cititorilor săi şi le aduce aminte de autoritatea sa de apostol. Ideea pe care vrea să le-o transmită galatenilor este aceea că ei trebuie să ştie care sunt consecinţele periculoase ale hotărârii lor de a face din circumcizie o condiţie de mântuire pentru neamuri.
Galateni 5
2. Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. 3. Şi mărturisesc iarăşi, încă o dată, oricărui om care primeşte tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea. 4. Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har. 5. Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii. 6. Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste. 7. Voi alergaţi bine: cine v-a tăiat calea, ca să n-ascultaţi de adevăr? 8. Înduplecarea aceasta nu vine de la Cel ce v-a chemat. 9. Puţin aluat face să se dospească toată plămădeala. 10. Eu, cu privire la voi, am în Domnul încrederea că nu gândiţi altfel. Dar cel ce vă tulbură va purta osânda, oricine ar fi el. 11. Cât despre mine, fraţilor, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sunt prigonit? Atunci pricina de poticnire a crucii s-a dus. 12. Şi schilodească-se odată cei ce vă tulbură!4. Cu privire la ce consecinţe ale impunerii circumciziei le atrage Pavel atenţia galatenilor? Gal. 5,2-12
Prima consecinţă a efortului de a câştiga favoarea lui Dumnezeu prin acceptarea circumciziei, este obligaţia de a păzi toată Legea. Cine vrea să trăiască în conformitate cu Legea nu poate alege să respecte numai anumite lucruri din ea. Fie respectă totul, fie nu respectă nimic.
A doua consecinţă este „despărţirea” de Hristos. Acceptarea îndreptăţirii prin fapte înseamnă totodată respingerea îndreptăţirii prin Hristos. „Nu le poţi avea pe amândouă. Este imposibil să-L primeşti pe Hristos, recunoscând în felul acesta că nu te poţi mântui singur, pentru ca apoi să primeşti circumcizia, declarând în felul acesta că poţi să te mântuieşti.” – John R. Stott, The Message to Galatians, pag. 133
Al treilea argument al lui Pavel împotriva circumciziei este faptul că ea pune piedici în calea creşterii spirituale. El face aici analogia cu atletul căruia cineva i-a tăiat calea, împiedicându-l să înainteze spre linia de sosire. De fapt, expresia tradusă prin „a tăia calea” (vers. 7) era folosită în domeniul militar, cu sensul de „a distruge un drum sau un pod sau a aşeza obstacole în calea inamicului pentru a-i opri înaintarea.” – Comentariul Biblic AZŞ, vol. 6, pag. 978
Ultima consecinţă este aceea că circumcizia înlătură pricina de poticnire a crucii. Cum anume o înlătură? Circumcizia transmite mesajul că omul se poate mântui singur; prin urmare, ea este un motiv de laudă pentru om. Pe de altă parte, crucea este un motiv de ruşine pentru om, pentru că trebuie să recunoaştem că depindem cu totul de Hristos.
Pavel este atât de revoltat din cauza accentului pus de aceşti oameni pe circumcizie, încât declară că şi-ar dori ca să le alunece cuţitul şi să se „schilodească” (Gal. 5,12) singuri! Cuvinte tari, dar tonul lui Pavel nu face decât să reflecte seriozitatea cu care priveşte el această problemă.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO