Legea şi credinciosul
Studiul 7
Joi , 10 noiembrie 2011
7. Ce afirmaţie face Pavel în Galateni 3,25?
Galateni 3
25. După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.Mulţi consideră că, în Galateni 3,25, Pavel respinge Legea în mod categoric. Totuşi, interpretarea aceasta nu pare a fi corectă, dacă ţinem cont de cuvintele sale apreciative la adresa Legii care apar în alte pasaje biblice.
Atunci ce vrea el să spună aici? În primul rând, noi nu ne mai aflăm sub condamnarea Legii (Rom. 8,3). Fiind credincioşi, noi suntem în Hristos şi ne bucurăm de privilegiul de a fi sub har (Rom. 6,14.15). Acest lucru ne dă libertatea de a-I sluji lui Hristos din toată inima, fără teama că vom fi condamnaţi pentru greşelile pe care s-ar putea să le facem pe parcurs. Aceasta este libertatea adevărată despre care vorbeşte Evanghelia, o libertate radical diferită de aşa-numita „libertate” în Hristos în care nu mai e necesar să ascultăm de Lege. Neascultarea de Lege este păcat, iar păcatul nu ne oferă nici pe departe libertate (Ioan 8,34).
Romani 8
3. Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,Romani 6
14. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. 15. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.Ioan 8
34. „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului.8. Ce înseamnă că nu mai e „nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus”? Cum ar trebui să ne schimbe viaţa acest adevăr? Romani 8,1-3
Romani 8
1. Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. 2. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii. 3. Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,Ca urmare a faptului că am fost iertaţi prin Hristos, relaţia noastră cu Legea este alta. Acum suntem chemaţi să trăim în aşa fel, încât să fim plăcuţi Lui (1 Tes. 4,1); Pavel foloseşte expresia „a fi călăuzit de Duhul” (Gal. 5,18) pentru a exprima această idee. Dar nu trebuie să înţelegem că acum Legea morală nu mai este valabilă – Pavel nici nu încearcă să demonstreze acest lucru! Cum am putea să interpretăm altfel cuvintele sale, când am văzut clar că Legea defineşte păcatul?
1 Tesaloniceni 4
1. Încolo, fraţilor, fiindcă aţi învăţat de la noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa şi faceţi, vă rugăm şi vă îndemnăm, în Numele Domnului Isus, să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta.Galateni 5
18. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.Legea este transcrierea caracterului lui Dumnezeu şi, prin urmare, noi reflectăm caracterul Său atunci când ascultăm de Lege. Mai mult decât atât, noi nu ne raportăm doar la un set de reguli, ci şi la exemplul lui Isus, care face pentru noi ceea ce Legea nu ar putea să facă: El scrie Legea în inimile noastre (Evr. 8,10) şi face posibilă împlinirea în noi a poruncii drepte a Legii (Rom. 8,4). Cu alte cuvinte, datorită relaţiei noastre cu Isus, avem puterea de a asculta de Lege ca niciodată mai înainte.
Evrei 8
10. Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.Romani 8
4. pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.9. Ce vrea să ne spună Pavel în Rom. 8,4? Ai cunoscut împlinirea acestei făgăduinţe în viaţa ta? Totuşi, în ciuda schimbărilor pozitive pe care le-ai cunoscut, de ce mântuirea trebuie să se bazeze numai pe ceea ce a făcut Hristos pentru noi şi nu pe altceva?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO