[vineri, 12 decembrie]

 

 

Suplimentar: Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, cap. 48

 

„Deși, pe de o parte, este foarte important să se evite tratarea cu lejeritate a păcatului, la fel de important este, pe de altă parte, să se evite judecățile pripite și bănuielile neîntemeiate. […]

 

Înțelepciunea de care au dat dovadă rubeniții și cei ce erau cu ei este demnă de urmat. În timp ce căutau să susțină cu sinceritate cauza adevăratei religii, ei au fost acuzați pe nedrept și mustrați cu asprime; cu toate acestea, nu au manifestat resentimente. Cu amabilitate și răbdare au ascultat învinuirile fraților lor, înainte de a căuta să se apere, iar după aceea și-au explicat motivele și și-au arătat nevinovăția. În felul acesta, a fost înlăturată amical dificultatea care ar fi putut să atragă după sine probleme extrem de grave.

 

Cei care au dreptate pot rămâne liniștiți și cumpăniți chiar și atunci când sunt acuzați pe nedrept. Dumnezeu cunoaște tot ce este greșit  înțeles de oameni și prezentat distorsionat și, cu liniște deplină, putem încredința cazul nostru mâinii Sale. Cauza acelora care se încred în El va fi la fel de cert apărată cum a fost descoperită vinovăția lui Acan. Aceia care sunt mânați de Duhul lui Hristos vor avea acea iubire prietenească și îndelung răbdătoare” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 519-520).

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO