Căci El zice: „La vremea potrivită, te-am ascultat; în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.”
2 Corinteni 6:2
Ascultă ediția audio aici.
Acum, chiar acum este timpul nostru de probă, când trebuie să ne pregătim pentru cer. Hristos Și-a dat viața ca noi să putem beneficia de această probă. Dar, cât va mai fi timp, Satana se va strădui să ne domine. El acționează cu putere să-i determine pe oameni să fie absorbiți de câștigarea banilor. Inventează o mulțime de distracții pentru ca mintea lor să fie ocupată cu plăceri lumești. El îi face să uite de toate valorile interioare – de valoarea blândeții și a unui spirit liniștit –, care sunt de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Diavolul este hotărât să umple fiecare moment cu eforturi care să urmărească realizarea de proiecte ambițioase sau cu distracții care satisfac eul. (…) Satana își folosește influența să slăbească vocea lui Dumnezeu și vocea conștiinței, iar lumea să se comporte ca și când ar fi sub controlul lui. Oamenii l-au ales să le fie conducător. (…) Amețiți de programele lor de plăcere și distracție, ei sunt interesați de lucrurile care pier odată cu folosirea lor. (…)
Semnele timpului care se împlinesc cu rapiditate arată că marea zi a Domnului este chiar lângă noi. Atunci unora dintre noi li se va spune: „Acest om a fost chemat de Dumnezeu, dar el nu a auzit, pentru că nu a luat aminte. În mod repetat, Duhul i-a mișcat inima, dar el a spus: «De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema» (Faptele apostolilor 24:25). Acest om a văzut sacrificiul Salvatorului într-o lumină minunată, dar anumite lucruri de importanță minoră au intervenit și i-au captivat inima. (…) Fiecare influență cerească și plină de har a fost trecută cu vederea.”
Domnul Hristos este gata să ne elibereze din păcat, dar El nu ne forțează voința și, dacă prin nelegiuire persistentă, voința este cu totul aplecată spre rău și noi nu mai avem nicio dorință să fim eliberați, dacă voința nu acceptă harul Său, ce ar mai putea face Hristos mai mult? Ne-am distrus singuri prin respingerea hotărâtă a iubirii Sale. „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6:2). „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile” (Evrei 3:7,8).
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 424 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Cum își alege creștinul tipul de recreație.
Soarele apune: B 16:36, CT 16:27, IS 16:20, MS 16:34, SM 16:36, DJ 16:46, AR 16:46

