[vineri, 28 noiembrie]

 

 

Suplimentar: Ellen G. White, „Tragedia veacurilor”, cap. 42

 

„Vom fi pentru totdeauna salvați atunci când vom intra prin porțile cetății. Atunci ne vom putea bucura că suntem mântuiți, pentru totdeauna mântuiți. Dar până atunci trebuie să ascultăm de îndemnul apostolului și «să luăm dar bine seama ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din noi să nu se pomenească venit prea târziu» [Evrei 4:1]. Cunoașterea Canaanului, cântarea cântărilor Canaanului, bucuria perspectivei de a intra în Canaan nu i-au adus pe copiii lui Israel în viile și livezile de măslini ale țării promise. Ei puteau să și-o însușească într-adevăr doar prin ocupare, prin respectarea condițiilor, prin exercitarea unei credințe vii în Dumnezeu, prin însușirea promisiunilor ei” (Ellen G. White, în „The Youth’s Instructor”, 17 februarie 1898).

 

„În Biblie, moștenirea celor mântuiți este numită «o patrie» (Evrei 11:14-16). Acolo, păstorul ceresc Își conduce turma la izvoare de apă vie. Pomul vieții își dă roadele în fiecare lună, iar frunzele pomului sunt pentru vindecarea neamurilor. Acolo sunt izvoare care curg continuu, limpezi precum cristalul, și, pe malul lor, pomi unduind își aruncă umbrele pe cărările pregătite pentru răscumpărații Domnului. Acolo câmpiile întinse se continuă cu coline pline de frumusețe, iar munții lui Dumnezeu își înalță crestele înalte. Pe acele câmpii pașnice, lângă izvoarele pline de viață, poporul lui Dumnezeu, multă vreme peregrin și rătăcitor, va găsi un cămin”  (Ellen G. White, „Tragedia veacurilor”, p. 675).

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO