[duminică, 2 noiembrie] Încălcarea legământului

 

 

1. Potrivit capitolului 7 din Iosua, care au fost cele două cauze principale ale înfrângerii poporului Israel de către locuitorii cetății Ai?

 

Este interesant de observat că cititorul cunoaște, de la început, atât motivul mâniei lui Iahve, cât și numele vinovatului. Astfel, suspansul din relatarea despre descoperirea fărădelegii lui Acan este asigurat de tensiunea dintre perspectiva cititorului și cea a lui Iosua și a israeliților. Ca multe alte capitole din Vechiul Testament, Iosua 7 are o structură chiastică. Segmentul central culminant răspunde la întrebarea de ce israeliții nu au reușit să cucerească cetatea Ai de la prima încercare.

 

Au existat două motive principale pentru înfrângerea poporului Israel de către locuitorii din Ai: păcatul lui Acan și încrederea excesivă a israeliților în forțele proprii. Aceasta din urmă i-a făcut să nu consulte voia Domnului înainte de atacul asupra cetății Ai și să subestimeze forța inamicului.

 

În Iosua 7:1,11-13 putem vedea că, deși Acan a fost responsabil de actul de trădare prin care a nesocotit sentința de distrugere, întreaga națiune este considerată responsabilă și suferă pentru ce a făcut el. Dumnezeu descrie păcatul lui Acan, arătându-i treptat gravitatea, prin utilizarea cumulativă, în versetul 11, a termenului „chiar” sau „și” (ebr. gam). Mai întâi, este folosit cel mai comun termen pentru păcat: khata’. Apoi, actul de călcare a legii este descris prin cinci păcate mai bine precizate, precedate de termenul gam: (1) ‘abar, „au călcat legământul”, (2) „au luat (laqakh) din lucrurile date spre nimicire (herem)”, (3) „le-au furat (ganab)”, (4) „și au mințit (kakhaș)” (5) „și le-au ascuns (sim) printre lucrurile lor”.

 

Legământul dintre Iahve și Israel implica poporul atât la nivel individual, cât și colectiv. În lumina legământului, poporul Israel este tratat ca o unitate indivizibilă a națiunii alese de Dumnezeu; prin urmare, păcatul unuia sau chiar al unora dintre membrii săi atrage vina întregii comunități a legământului. După cum a spus Domnul, „Israel a păcătuit; au călcat legământul Meu pe care li l-am dat” (Iosua 7:11).

 

Care sunt modalitățile prin care comunități întregi pot suferi, și au suferit, din cauza faptelor rele ale unor persoane din cadrul comunității? La ce exemple te poți gândi și cum a fost afectată comunitatea?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO