Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.
1 Petru 4:8
Ascultă ediția audio aici.
Urmașii lui Hristos să nu manifeste trăsături ieftine și egoiste, ci în cuvânt, atitudine și acțiune să manifeste blândețea Domnului Hristos! (…) O atitudine de dominare și de aroganță nu este de la Dumnezeu și nu ar trebui să se manifeste între credincioși sau necredincioși, indiferent cât de modestă ar fi situația lor. Creștinilor li se cere să-L reprezinte pe Hristos în toate relațiile cu aceia pentru care El Și-a dat prețioasa viață. (…) Cel care privește continuu la Hristos va manifesta acest lucru în atitudinea, cuvintele și acțiunile sale. El nu va face presiuni asupra cuiva, nu va împinge sufletele încercate într-o ispită mai mare, nici nu le va abandona cu indiferență pe terenul de luptă al lui Satana. Va întinde o mână de ajutor și va căuta să le îndrepte spre ceruri. Ca lucrător cu Dumnezeu, el va avea grijă să așeze ferm pe Stânca veacurilor picioarele celor ispitiți. (…)
Nu este nicio limită pentru iubirea iertătoare a lui Hristos. (…) Pe cei care sunt în pericol să-i ajutăm să înțeleagă că îi apreciem, că nu suntem dispuși să renunțăm la ei! Să le vorbim, să ne rugăm cu ei și să-i încurajăm cu iubire! (…) Religia Bibliei trebuie să îndrume comportamentul fiecărui credincios sincer în Hristos. Biblia trebuie să ne ghideze în toate aspectele zilnice. Noi ne putem declara urmașii lui Hristos, dar, dacă nu suntem și împlinitori ai Cuvântului Său, vom fi ca o monedă contrafăcută. Nu vom avea însemnele autentice. Fiecare dintre noi este un membru al familiei umane. Îi datorăm lui Dumnezeu iubire, manifestarea afecțiunii față de El în toate căile și cuvintele noastre. Avem această datorie față de fiecare membru al familiei umane, indiferent dacă este alb sau negru, înalt sau scund: să-l tratăm cu amabilitate și să manifestăm interes pentru sufletul lui. Ca membri ai aceleiași familii, suntem toți frați. (…) Copiii lui Dumnezeu sunt cetățeni ai cerului. Ei sunt cumpărați de Fiul lui Dumnezeu, familia Sa dobândită cu sânge. Fiecare suflet este prețios în ochii Săi, mai prețios decât aurul curat, mai prețios decât aurul din Ofir.
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 358 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Vorbirea.