[duminică, 17 august] La muntele Sinai
1. Ce a promis Dumnezeu, în Exodul 19:1-8, la poalele muntelui Sinai?
Exodul 19:1-8
„În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustia Sinai. 2 După ce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustia Sinai şi au tăbărât în pustie. Israel a tăbărât acolo, în faţa muntelui. 3 Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel: 4 ‘Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. 5 Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; 6 Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel’.” 7 Moise a venit de a chemat pe bătrânii poporului şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul. 8 Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului”.
Dumnezeu i-a condus pe israeliți la muntele Sinai, unde avea să le dea curând Cele Zece Porunci (Decalogul). Jebel Musa (altitudine 2.285 metri), din peninsula Sinai, este probabil locul unde Moise s-a întâlnit cu Dumnezeu de mai multe ori (Exodul 3:1; 19:2; 24:18) și, ani mai târziu, Ilie L-a întâlnit pe Dumnezeu (1 Împărați 19:8). Este același munte unde Dumnezeu l-a chemat pe Moise să scoată poporul Israel din Egipt (Exodul 3:1,10). Cu acea ocazie, Dumnezeu îl informase pe Moise că, în același loc, avea să se închine lui Dumnezeu împreună cu poporul Israel eliberat – ceea ce urma să fie un semn pentru Moise că Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov îi conducea (Exodul 3:12).
După două luni de mers, israeliții au ajuns la Sinai (Exodul 19:1), unde aveau să rămână aproximativ un an (compară Exodul 19:1 cu Numeri 10:11,12). În cursul acestui an au fost date multe legi, descrise în Exodul 19 – 40; Leviticul 1 – 27 și Numeri 1:1 – 10:10. Perioada de ședere a lui Israel la muntele Sinai este fragmentul central al narațiunii din primele cinci cărți ale lui Moise. Aici se află temelia transformării israeliților în popor ales al lui Dumnezeu, singura națiune care nu era adâncită în păgânism și idolatrie.
Dumnezeu ia inițiativa și instituie legământul între El și poporul Israel. Cu condiția ca poporul să asculte și să mențină o relație cu El, Dumnezeu promite să facă din popor o comoară specială, o împărăție de preoți, un popor sfânt. A fi un popor sfânt însemna a fi dedicat lui Dumnezeu și a manifesta caracterul Său în fața altora, în special a națiunilor din jur. De asemenea, israeliții erau chemați să acționeze ca o împărăție de preoți, care să-i pună pe alți oameni în legătură cu Dumnezeu, conducându-i la El și învățându-i căile și legile Sale. Ei trebuiau să fie comoara deosebită a lui Dumnezeu, deoarece El dorea ca Israel să fie mijlocul Său de iluminare a lumii cu cunoașterea Sa și a caracterului Său.
Acest legământ reprezenta stabilirea legală a unei relații între Dumnezeu și poporul Său. Formula generală a legământului, care variază ușor în diferite texte, este: „Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu” (vezi Exodul 6:7; Leviticul 26:12; Ieremia 24:7; 31:33; Evrei 8:10; Apocalipsa 21:3).
Imaginează-ți că ești „comoara specială” a lui Dumnezeu! Ce privilegii speciale ar cuprinde asta? Ce responsabilități speciale ai avea?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
