[duminică, 3 august] „Duceți-vă să slujiți Domnului!”

 

 

În noaptea Paștelui, judecata divină a căzut asupra celor care nu erau acoperiți de sânge (Exodul 12:1-12). Nimeni nu a scăpat datorită poziției, educației sau statutului social. Pedeapsa a lovit toate familiile, de la faraon la sclavi și până la întâii născuți ai animalelor. Mândria Egiptului era în praf.

 

1. Ce cerință ciudată formulează faraonul în Exodul 12:31-36 și de ce, chiar în timp ce le dă permisiunea să plece?

 

Exodul 12:31-36

„31 În aceeaşi noapte, Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi copiii lui Israel. Duceţi-vă să slujiţi Domnului, cum aţi zis. 32 Luaţi-vă şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă şi binecuvântaţi-mă.” 33 Egiptenii zoreau poporul şi se grăbeau să-i scoată din ţară, căci ziceau: „Altfel, toţi vom pieri.” 34 Poporul şi-a luat plămădeala (coca) înainte de a se dospi. Şi-au învelit postăvile cu plămădeala în haine şi le-au pus pe umeri. 35 Copiii lui Israel au făcut ce spusese Moise şi au cerut egiptenilor vase de argint, vase de aur şi haine. 36 Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor, care le-au împlinit cererea. Şi astfel au jefuit pe egipteni”.

 

Cât de interesant este că faraonul, în timp ce le spune evreilor să meargă și să se închine, adaugă această cerere: „Și binecuvântați-mă”!

 

Și binecuvântați-mă?

 

De ce ar cere lucrul acesta el, faraonul Egiptului, un „zeu” pe pământ în mijlocul poporului său? Se pare că în sfârșit înțelege puterea Dumnezeului evreilor și ar dori să beneficieze de ea. Însă cum îl poate binecuvânta Dumnezeu în timp ce el este cufundat în răzvrătire, încăpățânare, păcat și mândrie? Într-adevăr, în cele din urmă și-a dat consimțământul, dar nu din supunere față de voința lui Iehova, ci din cauză că a fost înfrânt. Nu era pocăit – așa cum vor arăta acțiunile sale ulterioare. Voia doar să oprească devastarea care îi distrugea regatul.

 

Faraonul era umilit. Și, având în vedere circumstanțele tragice ale celei mai grave plăgi, îi permite poporului Israel să părăsească Egiptul. Ceea ce refuzase să acorde în toate ocaziile anterioare, indiferent de suferința cauzată de acțiunile lui națiunii egiptene, permite acum.

 

Și poporul egiptean, pe bună dreptate, este nerăbdător să-i vadă pe evrei plecați: „Vă rugăm să vă duceți, altfel toți vom pieri!” Între timp, Dumnezeu a făcut în așa fel încât israeliții să nu plece din Egipt cu mâna goală, ci cu lucrurile de care aveau nevoie pentru ceea ce, în cele din urmă, s-a dovedit o ședere mult mai lungă decât se anticipase. Egiptenii le-au dat evreilor aceste articole prețioase doar pentru a-i scoate mai repede din țară, dar acele obiecte erau salarii îndelung refuzate israeliților pentru secole de muncă în sclavie. Cu siguranță, pentru egipteni, prețul scoaterii evreilor din țara lor a fost destul de mic.

 

De câte ori ne-am „pocăit” de acțiuni doar din cauza consecințelor, și nu pentru că acele acțiuni erau în sine greșite? De ce nu este aceasta adevărata pocăință? Cum putem învăța să ne pară rău pentru păcatele care, într-un fel, „scapă” neobservate, cel puțin pe termen scurt?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO