„Cântați Domnului o cântare nouă !”
Studiul 6
Joi , 4 august 2011
Din nefericire , deși avem acces la o parte din textul cântărilor inspirate , melodia lor nu s-a păstrat . De aceea folosim darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu și compunem melodii pe baza acestor texte sau a altor texte create de noi . Melodiile și textele pe care le compunem poartă amprenta mediului în care trăim , a culturii care ne influențează într-o măsură mai mare sau mai mică . Lucrul acesta poate fi pozitiv sau poate fi negativ . Distincția aceasta este adeseori greu de făcut .
9. Ce principii călăuzitoare , din următoarele versete , ne ajută să alegem muzica potrivită pentru închinare ? 1 Cor.10,31 ; Fil.4,8 ; Col.1,18.
1 Corinteni 10
31. Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.Filipeni 4
8. Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.Coloseni 1
18. El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.În biserica noastră a fost ridicată problema muzicii și a tipurilor de muzică potrivite pentru închinare . În unele cazuri , imnurile sunt privite ca fiind sacre ; în alte cazuri , este greu să facem deosebire între ceea ce se cântă în biserică și ceea ce se cântă pe scenele seculare (pentru că , drept vorbind , nu prea există deosebire!)
Muzica de închinare ne îndreaptă gândurile spre tot ce este mai nobil și mai bun , adică spre Domnul . Ea nu trebuie să se adreseze impulsurilor noastre inferioare , ci facultăților noastre superioare . Muzica nu este neutră din punct de vedere moral : ea ne poate urca pe culmile experienței spirituale sau poate fi folosită de vrăjmașul nostru pentru a ne înjosi și corupe , pentru a accentua poftele , patimile , disperarea și mânia . Dacă analizăm muzica actuală , observăm fără prea mari eforturi cât de mult a reușit Satana să pervertească acest dar minunat oferit de Dumnezeu oamenilor .
În serviciile noastre divine de închinare , muzica face apel atât la spiritul nostru , cât și la intelectul și la emoțiile noastre . Textul este în armonie cu melodia și este menit a ne înălța spiritual , a ne eleva gândirea și a ne transmite dorul după Domnul , care a făcut atât de multe pentru noi . În închinare , avem nevoie de muzica aceea care să ne aducă la piciorul crucii și să ne conștientizeze că am fost mântuiți prin Hristos .
Este adevărat că oamenii din diferite zone au gusturi muzicale diferite și au la dispoziție instrumente muzicale diferite . Cântecele care sunt înălțătoare și încurajatoare pentru unii , altora le sună ciudat . Așadar , cât de important este să căutăm călăuzirea Domnului pentru a selecta muzica adecvată pentru serviciile de închinare !
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO