El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.
Apocalipsa 21:4
Într-o zi, când o prietenă m-a rugat să o duc la Farmers Market (Piața fermierilor), am avut parte de un plâns incontrolabil. Simpla auzire a acelor două cuvinte, „Farmers Market”, mi-a adus un potop de amintiri. A fost ultimul lucru pe care eu și mama mea l-am făcut împreună înainte de moartea ei. Fusesem în vizită la ea, în Carolina de Sud, Statele Unite ale Americii, în timp ce se refăcea după o fractură la gleznă.
În fiecare dimineață îi aduceam cafeaua de la McDonald’s și ne încheiam ziua cu o masă sudică gătită în casă, pregătită de mama mea. Șapte ani mai târziu, încă nu este ușor să-mi amintesc aceste evenimente. Era sfârșitul lunii februarie când m-a rugat să merg cu ea la Farmers Market. Am spus „Da”. Și am plecat, oprindu-ne pe drum, la marginea drumului, unde fermierii veneau să-și vândă fructele, legumele și zarzavaturile. Cu toate acestea, Piața Fermierilor de unde mama își cumpăra verdețurile se afla într-un alt oraș, din apropiere.
Ne-am petrecut întreaga zi mergând în locurile pe care ea le iubea, vizitând prieteni de demult și familia din zona rurală a Carolinei de Sud. Habar nu aveam că va fi ultima zi în care îmi voi vedea mama în viață! A doua zi, m-am întors în Alabama și, doar două săptămâni mai târziu, mama mea a murit de cancer pulmonar. Ce luptătoare curajoasă! A fost puternică în boala ei. Nu existau semne vizibile că era bolnavă și că nu o voi mai vedea niciodată în viață. Reacția mea la simpla menționare a Pieței Fermierilor mi-a permis să văd cât de delicate erau emoțiile mele, acum că devenisem parte din acel grup a cărui mamă îi părăsise prin moarte.
Acum înțeleg mai profund dragostea Tatălui nostru atunci când spune: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut (Apocalipsa 21:4). Iar în Isaia 25:8 se spune: „Nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit…”
Ce zi glorioasă va fi aceea! Ce Tată iubitor care ne dă o asemenea mângâiere și speranță! Cât de mult ÎL IUBESC! Dacă și tu Îl iubești, spune Amin!