[miercuri, 29 ianuarie] Nu necăjește cu plăcere oamenii

 

 

În întreaga Biblie Dumnezeu Își manifestă pasiunea în favoarea celor chinuiți și oprimați și mânia Lui sfântă față de agresori și asupritori. Dacă nu ar exista niciun rău, Dumnezeu nu S-ar înfuria. Mânia Lui este îndreptată întotdeauna și exclusiv asupra acelora care fac rău creației Sale. Conform cu Plângerile lui Ieremia 3:32,33, Dumnezeu nu necăjește cu plăcere oamenii (literal, Dumnezeu nu necăjește „din inimă”). El nu vrea să aducă judecata asupra celor care fac răul, dar iubirea cere în cele din urmă dreptate. Acest adevăr este exemplificat în cât de mult a  continuat Dumnezeu să Își ierte poporul și să îi ofere în mod repetat șanse de a se pocăi și a se împăca cu El. Din nou și din nou, prin profeți, Dumnezeu a făcut apel la poporul Său, dar acesta a refuzat să asculte (vezi Ieremia 35:14-17; Psalmii 81:11-14).

 

4. Compară Ezra 5:12 cu Ieremia 51:24,25,44. Cum explică aceste texte judecata asupra Ierusalimului prin intermediul babilonienilor? Vezi și 2 Cronici 36:16.

 

Ezra 5:12

 ^„Dar, după ce părinţii noştri au mâniat pe Dumnezeul cerurilor, El i-a dat în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, haldeeanul care a nimicit casa aceasta şi a luat pe popor rob la Babilon”.

 

Ieremia 51:24,25,44

„24 Dar acum, voi răsplăti Babilonului şi tuturor locuitorilor Haldeii tot răul pe care l-au făcut Sionului sub ochii voştri, zice Domnul. 25 Iată, am necaz pe tine, munte nimicitor, zice Domnul, pe tine, care nimiceai tot pământul! Îmi voi întinde mâna peste tine, te voi prăvăli de la înălţimea stâncilor şi te voi preface într-un munte aprins”.

44 Voi pedepsi pe Bel în Babilon, îi voi smulge din gură ce a înghiţit, şi neamurile nu se vor mai îngrămădi în el: chiar şi zidul Babilonului va cădea!„

 

2 Cronici 36:16

 ^„Dar ei şi-au bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele şi au râs de prorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac”.

 

Conform cu Ezra 5, după ce poporul L-a provocat constant și fără regrete pe Dumnezeu la mânie, în cele din urmă El S-a retras și „a dat” poporul „în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului” (Ezra 5:12). Dar Dumnezeu a făcut lucrul acesta numai după ce nu mai era niciun „leac” (2 Cronici 36:16) și ulterior a judecat Babilonul pentru distrugerile excesive produse în țara lui Iuda (Ieremia 51:24,25,44; Zaharia 1:15).

 

Multe alte judecăți despre care Scriptura spune că au fost aduse de Dumnezeu sunt explicate ca situații în care Dumnezeu „dă” poporul pe mâna dușmanilor săi (Judecători 2:13,14; Psalmii 106:41,42), în concordanță cu deciziile poporului de a-L uita pe Domnul și de a sluji „dumnezeilor” neamurilor (Judecătorii 10:6-16; Deuteronomul 29:24-26). Furia lui Dumnezeu împotriva răului, care va culmina în cele din urmă cu eradicarea oricărui rău o dată pentru totdeauna, izvorăște din iubirea Lui pentru fiecare ființă și din dorința Sa de a asigura binele final al universului, care este de fapt miza întregului parcurs al păcatului, răzvrătirii și răului.

 

Faptul că Dumnezeu nu vrea să aducă judecata asupra nimănui influențează înțelegerea ta privind mânia divină? Dacă Dumnezeu este încet la mânie, nu ar trebui să fim și noi la fel cu ceilalți? Cum putem face lucrul acesta și în același timp să protejăm și să ne preocupăm de victimele răului?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO