Închinare, cântare şi laudă
Studiu 6
30 iulie 2011
Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: 1 Cron, 16,8-36; Ps. 32,1-5; 51,1-6.17; Fil. 4,8; Apoc. 4,9-11; 5,9-13.
Text de memorat: „Cântaţi Domnului o cântare nouă! Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!” (Ps. 96,1)
Viaţa regelui David a fost consemnată în Biblie din mai multe motive: o parte semnificativă a istoriei evreilor se leagă de viaţa şi de domnia lui şi, în acelaşi timp, noi putem învăţa multe lecţii spirituale din realizările şi din greşelile lui.
Săptămâna aceasta, vom lua câteva evenimente din viaţa lui pentru a studia mai adânc conceptul de închinare: ce înseamnă ea, modul în care trebuie îndeplinită şi ce efect are asupra noastră. Viaţa lui David este plină de momente de închinare, de cântare şi de laudă. Ele erau esenţiale pentru viaţa lui şi pentru experienţa lui cu Domnul.
La fel trebuie să fie şi pentru noi, mai ales dacă ne gândim la faptul că mesajul primului înger este o chemare la închinare. Ce înseamnă „să ne închinăm”? Cum trebuie să ne închinăm? De ce trebuie să ne închinăm? Ce rol are muzica în închinare? Care este deosebirea dintre închinarea adevărată şi închinarea falsă?
Acestea sunt temele pe care le abordăm trimestrul acesta în contextul chemării: „Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru! Căci El este Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul păşunii Lui, turma pe care o povăţuieşte mâna Lui” (Ps. 95,6.7).
