O atitudine de predare de sine

Studiul 5

Miercuri , 27 iulie 2011

În Biblie, închinarea este o activitate solemnă. Ea nu ţine de gustul personal, de înclinaţiile şi de predispoziţiile personale. Ne pândeşte mereu pericolul de a o transforma în ritualuri şi tradiţii fără viaţă, care devin un scop în sine şi nu un mijloc care ne duce la un scop, şi anume la adevărata închinare înaintea Domnului, în aşa fel încât viaţa noastră să se schimbe conform cu voinţa şi caracterul Său (Gal. 4,19). Pe de altă parte, trebuie să fim atenţi să nu cădem în capcana înălţării de sine, a plăcerilor păcătoase şi a dorinţei de a impune un anumit stil de închinare.

Galateni 4

19. Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi!

Azi vom studia un eveniment din istoria lui Israel care ne va ajuta să descoperim modul în care sufletul pocăit se poate închina cu adevărat.

4. Ce anume din experienţa Anei ne ajută să descoperim care este scopul închinării şi modul în care trebuie să ne închinăm Domnului? 1 Samuel 1

1 Samuel 1

1. Era un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, efratit.

2. El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea.

3. Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului oştirilor şi să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului.

4. În ziua când îşi aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor şi tuturor fiicelor pe care le avea de la ea.

5. Dar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.

6. Potrivnica ei o înţepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă.

7. Şi în toţi anii era aşa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înţepa la fel. Atunci ea plângea şi nu mânca.

8. Elcana, bărbatul ei, îi zicea: „Ano, pentru ce plângi şi nu mănânci? Pentru ce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?”

9. Ana s-a sculat, după ce au mâncat şi au băut ei la Silo. Preotul Eli şedea pe un scaun, lângă unul din uşorii Templului Domnului.

10. Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea.

11. Ea a făcut o juruinţă şi a zis: „Doamne Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui, şi brici nu va trece peste capul lui.”

12. Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei.

13. Ana vorbea în inima ei şi numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată

14. şi i-a zis: „Până când vei fi beată? Du-te de te trezeşte!”

15. Ana a răspuns: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei, şi n-am băut nici vin, nici băutură ameţitoare; ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.

16. Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere şi supărare m-a făcut să vorbesc până acum.”

17. Eli a luat din nou cuvântul şi a zis: „Du-te în pace, şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!”

18. Ea a zis: „Să capete roaba ta trecere înaintea ta!” Şi femeia a plecat. A mâncat, şi faţa ei n-a mai fost aceeaşi.

19. S-au sculat dis-de-dimineaţă şi, după ce s-au închinat până la pământ înaintea Domnului, s-au întors şi au venit acasă la Rama. Elcana s-a culcat cu nevasta sa Ana, şi Domnul Şi-a adus aminte de ea.

20. Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel „căci”, a zis ea, „de la Domnul l-am cerut.”

21. Bărbatul său, Elcana, s-a suit apoi cu toată casa lui să aducă Domnului jertfa de peste an şi să-şi împlinească juruinţa.

22. Dar Ana nu s-a suit şi a zis bărbatului ei: „Când voi înţărca copilul îl voi duce, ca să fie pus înaintea Domnului şi să rămână acolo pentru totdeauna.”

23. Elcana, bărbatul ei, i-a zis: „Fă ce vei crede, aşteaptă până-l vei înţărca. Numai împlinească-Şi Domnul cuvântul Lui!” Şi femeia a rămas acasă şi a dat ţâţă fiului ei, până l-a înţărcat.

24. Când l-a înţărcat, l-a suit cu ea, şi a luat trei tauri, o efă de făină şi un burduf cu vin. L-a dus în Casa Domnului la Silo: copilul era încă mic de tot.

25. Au înjunghiat taurii şi au dus copilul la Eli.

26. Ana a zis: „Domnul meu, iartă-mă! Cât este de adevărat că sufletul tău trăieşte, domnul meu, atât este de adevărat că eu sunt femeia aceea care stăteam aici lângă tine şi mă rugam Domnului.

27. Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam.

28. De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.” Şi s-au închinat acolo înaintea Domnului.

Este adevărat că Dumnezeu trebuie să Se afle în centrul închinării noastre, dar noi nu ne închinăm Lui fără să ţinem cont de contextul în care ne aflăm. Noi nu ne închinăm unei fiinţe distante, abstracte; noi ne închinăm Dumnezeului care ne-a creat şi ne-a răscumpărat şi care Se implică în evenimentele pământeşti. Noi ne închinăm unui Dumnezeu personal care intervine în cele mai mărunte aspecte ale vieţii noastre, pentru a satisface nevoile sufletului nostru.

Ana s-a închinat înaintea Domnului cu toată inima ei. Într-un anumit sens, şi noi suntem ca ea. Cu toţii avem anumite nevoi sufleteşti pe care nu ni le putem împlini singuri. Ana a venit înaintea Domnului cu o atitudine de predare totală (avem dovada clară că a fost dispusă să I-l dea Domnului pe fiul ei!). Şi noi putem (şi ar trebui) să venim înaintea Domnului cu toate nevoile noastre; dar trebuie să subordonăm aceste nevoi chemării primite din partea Domnului. Adevărata închinare se va revărsa din inima omului zdrobit şi conştient de neputinţa şi de dependenţa lui de Dumnezeu.

Care sunt suferinţele tale sufleteşti? Cum te poţi deprinde să I le predai Domnului?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO