[miercuri, 6 noiembrie] Mărturia Tatălui

 

 

Evanghelia după Ioan începe referindu-se la Cuvânt (logos), care este cu Dumnezeu, adică este cu Dumnezeu Tatăl (Ioan 1:1). Când Cuvântul S-a făcut trup, Duhul a dat mărturie despre Isus, oprindu-Se asupra Lui la botez (Ioan 1:32-34). Dar Tatăl dă și El mărturie despre Isus în timpul lucrării Sale pământești.

 

4. Citește Ioan 5:36-38. Ce spune Isus aici despre Tatăl?

 

Ioan 5:36-38

„36 Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. 37 Şi Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit El Însuşi despre Mine. Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nu I-aţi văzut deloc faţa 38 şi Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeţi în Acela pe care L-a trimis El”.

 

Isus face legătura între Tatăl și lucrările și minunile făcute de El. Isus afirmă clar că Tatăl L-a trimis și a mărturisit despre El.

 

5. Citește Matei 3:17; 17:5; Marcu 1:11 și Luca 3:22 (vezi și 2 Petru 1:17,18). Ce spune Tatăl despre Isus?

 

Matei 3:17

„Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”.

 

Matei 17:5

 „Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea, de El să ascultaţi!””

 

Marcu 1:11

„Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea”.

 

Luca 3:22

„…şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”

 

2 Petru 1:17,18

„17 Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”. 18 Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt”.

 

La botezul lui Isus, Tatăl și Duhul S-au alăturat Fiului pentru a marca această ocazie importantă: începutul lucrării Domnului Isus. Tatăl declară că Isus este Fiul Său preaiubit în care Își găsește toată plăcerea. Dar, într-un moment crucial în misiunea lui Isus, Tatăl vorbește din nou, de data aceasta așa cum se consemnează în Evanghelia după Ioan.

 

Lucrurile au atins punctul culminant în ultimele zile ale misiunii lui Isus. Conducătorii religioși, incapabili să Îl oprească (vezi Ioan 12:19), voiau să Îl omoare, acum mai mult decât niciodată. Mulțimile erau entuziasmate de El, mai ales pentru că din ce în ce mai mulți oameni, ascultând mărturia celor care L-au văzut pe Isus înviindu-l pe Lazăr (Ioan 12:17,18), începeau să Îl urmeze pe Isus. Până și grecii, care erau acolo pentru sărbătoare, voiau să Îl vadă pe Domnul. La momentul acesta, ca răspuns la cuvintele din Ioan 12:28 – „Tată, proslăvește Numele Tău!” –, Tatăl vorbește din nou din cer: „L-am proslăvit și-L voi mai proslăvi” (Ioan 12:28).

 

După cum am văzut deja, ceasul de glorie al lui Isus este crucea. Astfel, mărturia Tatălui despre Domnul Isus face trimitere la marea jertfă a Mielului lui Dumnezeu pentru păcatele lumii. Este apogeul lucrării Sale pământești. Moartea Lui pentru noi a plătit întru totul pentru toate păcatele noastre și, prin El și prin credință, nu trebuie să ne confruntăm niciodată singuri cu acea pedeapsă.

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO