[vineri, 1 noiembrie]
Studiu suplimentar: Ellen G. White, „Hristos, Lumina lumii”/„Viața lui Iisus”, cap. 19
„Îndată ce L-a găsit pe Mântuitorul, samariteana a adus şi pe alţii la El. Ea s-a dovedit un misionar mai harnic chiar decât ucenicii. Ei n-au văzut nimic în Samaria care să arate că era un câmp promiţător. Gândurile lor erau fixate pe o lucrare mai amplă, care trebuia să se facă în viitor. Nu vedeau că în jurul lor chiar era o recoltă care trebuia adunată. Dar, prin femeia pe care o dispreţuiau, o întreagă cetate a fost adusă la Mântuitorul. Ea a dus îndată lumina la compatrioţii săi.
Femeia aceasta reprezintă acțiunea unei credinţe în Hristos – o credință practică. Fiecare ucenic adevărat se naște în Împărăţia lui Dumnezeu ca misionar. Acela care bea din apa vie devine un izvor de viaţă. Primitorul devine dătător. Harul lui Hristos în suflet este ca un izvor în pustiu, curgând pentru a răcori pe toată lumea şi făcându-i pe cei gata să piară doritori să bea din apa vieţii” („Hristos, Lumina lumii”/„Viața lui Iisus”, p. 195).
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO