În adevăr, noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei ce sunt pe calea pierzării.
2 Corinteni 2:15

Big Mac a fost consumat de peste 550 de milioane de ori în Statele Unite ale Americii de la apariția sa la sfârșitul anilor 1960. De ce a fost atât de popular? Publicitatea eficientă! Poate că ați auzit cântecul molipsitor pe care toată lumea l-a învățat în anii ’70. „Două chiftele din carne de vită, sos special, brânză, salată, murături, ceapă, toate pe o chiflă cu semințe de susan!” Când oamenii auzeau această melodie, începea să le plouă în gură! Ei bine, asta dacă mâncai hamburgeri, și chiar dacă nu mâncai, o chiftea vegetariană se potrivea foarte bine acolo! 

Asta a făcut și familia mea în timp ce se afla pe drum cu biblioteca mobilă pentru Centrul de carte adventistă din Iowa/Missouri. Nu existau multe locuri care să ofere rapid opțiuni vegetariene, iar noi ne săturasem de burrito de fasole! Am fost încântați să avem versiunea noastră vegetariană de Big Mac. Ați putea să o încercați! 

Știți, publicitatea din gură în gură este puternică, mai ales atunci când ești pasionat de produs. Atunci când cineva sau ceva îți schimbă viața sau îți depășește așteptările, este firesc să dorești să spui și altora!

Deci, cum este pasiunea ta pentru Isus? Împărtășești misiunea Lui pentru sufletele pierdute? Cred că lumea este flămândă și însetată după ceva mai bun, ceva adevărat și demn de încredere. Văd ei cât de entuziasmată ești de a umbla cu Isus? Vor ei să experimenteze ceea ce ai tu? 

Iată un mod simplu de a ne aminti de misiunea noastră de a-L împărtăși pe Isus cu ceilalți. Folosind un Big Mac ca exemplu, ați putea spune că Dumnezeu este precum chifla de jos. Totul se sprijină pe El. Întreaga experiență este construită pe El. El este fundația.

Duhul Sfânt adaugă sosul special, brânza, murăturile și ceapa. El ne mângâie, ne învață, ne transformă și ne face să semănăm mai mult cu Isus.

Isus este chifla de mijloc și de sus! El trece cu noi prin luptele din mijlocul vieții și ne acoperă cu haina Sa neprihănită! 

Haideți să continuăm să cântăm, prietenele mele, pentru că oamenii ne ascultă!

autor: Cheri Gatton

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO