Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor;  Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.
Isaia 41:10

Frica este un instinct uman natural și cine știe asta mai bine decât Cel care ne-a creat? Pentru că înțelege, El continuă să ne ofere reasigurare și mângâiere, amintindu-ne în mod constant că „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi” (Psalmii 46:1).

Împotriva dorinței mele, fiica noastră a înfruntat pericolele unei călătorii pe timp de COVID de la Orlando la Huntsville, pentru a ne conduce la spital atunci când tatăl ei a avut nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență. Pe măsură ce situația noastră a devenit tot mai critică, vizita ei planificată de o săptămână s-a prelungit până la douăsprezece. De două ori în fiecare zi, sora mea, asistentă în Atlanta, mi s-a alăturat la telefon pentru a suna la spital pentru un raport de progres. Ea punea cele mai multe întrebări și îmi „traducea” tot ce era necesar după apel. Pachetele de la frați și alte rude soseau aproape în fiecare zi. Materialele medicale și de uz casnic au acoperit cu mult nevoile noastre. Timp de luni de zile, prietenele mele au pregătit hrană pentru ca eu să petrec un timp minim în bucătărie, iar o prietenă dragă a trimis, adesea, suficientă hrană pentru mic‑dejun cât să ajungă pentru trei zile.

În timpul spitalizării lui Earl și al șederii la reabilitare, precum și în săptămânile care au urmat, liderul echipei de rugăciune al bisericii mele m-a sunat în fiecare zi pentru a se ruga pentru noi și pentru a-mi reaminti că se roagă pentru refacerea totală a lui Earl. Sora lui Earl a sunat din New York: „Pastorul tău are oameni din toată lumea care se roagă pentru Earl”. Au sosit multe apeluri și mesaje de la prieteni și binevoitori. Multe rugăciuni mi-au binecuvântat inima în timp ce le ascultam.

Îți mulțumesc, dragul meu Tată, că mi-ai trimis însoțitori pentru călătoria mea. Mă rog ca noi toți să fim atenți la nevoile celorlalți și să fim buni tovarăși pe drumul vieții!

autor: Lela Moore Gooding

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO