Căci tatăl meu și mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primește.
Psalmii 27:10

Recent, soțul meu și cu mine am participat la un curs ținut de Cheri Peters. Când am fost invitată să particip la acest curs, la început, nu am crezut că trebuie să particip. Mă consideram o femeie creștină care Îl iubea și Îl slujea pe Domnul din toată inima. 

Cursul a durat șase luni și, pe parcursul călătoriei mele, Duhul Sfânt a revelat ceva mai profund în mine care trebuia abordat. El mi-a arătat că slujirea mea în calitate de cântăreață va fi împiedicată dacă nu iertam. Mai exact, El mi-a dezvăluit că aveam nevoie de vindecare pentru abandonul meu.

În timpul unei sesiuni cu instructorul și soțul meu, am izbucnit în lacrimi la amintirea modului în care familia mea m-a abandonat după moartea subită a mamei mele. Ca adult, încă nu mă vindecasem de acea cicatrice emoțională. Experimentarea amintirilor prin ochii unei fetițe de doisprezece ani, rănită și singuratică, a fost chinuitoare. Aveam nevoie ca Dumnezeu să mă ajute să iert.

Am retrăit deznădejdea pe care o simțeam în copilărie și amintirile amare ale pierderii ei. Toți cei pe care mă bazasem să mă consoleze și să aibă grijă de mine își continuaseră viața pentru a supraviețui propriilor lupte emoționale. Tatăl meu era cu greu prezent acasă, surorile mele se căsătoriseră și se mutaseră, cea mai bună prietenă a mamei mele era copleșită de stresul vieții. Cred că toată lumea a presupus că mă descurcam bine. Am început să-i cred și eu, dar, în adâncul sufletului meu, nutream resentimente pentru fiecare dintre ei pentru că mă abandonaseră, și acum trebuia să-i iert.

Dragă prietenă, deși Dumnezeu ne echipează pentru a face lucrarea Sa și vrea să ne ducă mai departe, s-ar putea să existe ceva care să ne obstrucționeze. Există momente în care rănile din trecut ies la suprafață și abia atunci ne dăm seama cât de mult avem nevoie de Isus pentru a depăși aceste obstacole emoționale. În plus, a fi adult nu înseamnă că toate problemele din copilărie au fost învinse.

Dacă încă te lupți cu traume din copilărie – respingerea, abuzul, amărăciunea, abandonul, invidia sau stima de sine scăzută –, ele îți otrăvesc sistemul. Te implor să renunți la toate acestea! Dă-I lui Isus controlul total al vieții tale astăzi! Umple-ți mintea de Cuvântul Său! El îți va arăta cum să ierți. Nu ești singură. El te iubește. El te va ajuta.

autor: Raevae Isaac

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO